ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4211/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul 3618 din 15 decembrie 2003, P.P. a acționat în judecată Banca Națională a României, ca reprezentantă a Statului Român pentru a fi obligată la restituirea a două verighete din aur de 583% marcă rusească în greutate de 14 gr. sau plata contravalorii acestora la prețul Băncii Naționale a României, valabil la data plății. Judecătoria Sighetu Marmației, prin sentința nr. 397 din 19 februarie 2004 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei P.P. În considerentele sentinței, instanța a reținut că cele două verighete din aur de 583% marca URSS de cca. 14 grame au fost confiscate prin procesul verbal de contravenție seria B nr. 6539666 din 10 martie 1986 care a constatat săvârșirea de către P.P.

a contravenției prevăzută de art. 58 alin. (I) teza II și art. 57 alin. (I) din Decretul nr. 244/1978. Procesul verbal constatator al contravenției și măsura confiscării celor două verighete au fost menținute prin sentința civilă nr. 579 din 14 aprilie 1986 a Judecătoriei Sighetu Marmației, de respingere a plângerii formulată de P.P. Față de o atare situație, instanța a concluzionat că ridicarea obiectelor aparținând petiționarei nu este o măsură abuzivă, ci o sancțiune complementară contravenției reținută în sarcina acesteia. Pentru aceleași considerente Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 1031/A din 3 mai 2004 a respins apelul declarat de P.P. împotriva sentinței civile nr. 397 din 19 februarie 2004 a Judecătoriei Sighetu Marmației.

În motivarea recursului declarat de P.P. împotriva deciziei nr. 1031/2004 a Curții de Apel Cluj, ar arăta că cele două verighete care nu au fost procurate în scop de speculă, ci ca simbol al căsătoriei, au fost confiscate în timpul cercetărilor întreprinse de organele penale împotriva petiționarei pentru infracțiunea de speculă, care în cele din urmă nu a fost confirmată. Se susține, de petiționară în finalul recursului, că deținerea verighetelor din aur de către stat este abuzivă și se impune restituirea acestora. Recursul este nefondat. Art. 34 1 din Legea nr. 261/2002 de aprobare a O.U.G. nr. 190/2000 prevede ca persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase de natura celor prevăzute la art. 3 au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare de după anul 1946 și până în anul 1990 pot solicita restituirea acestora în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a ordonanței de urgență.

Acest termen pentru formularea acțiunilor în restituirea obiectelor din metale prețioase a fost prelungit în temeiul Legii nr. 362 din 11 septembrie 2003 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2003. Probele administrate în cauză au evidențiat cu prisosință, așa cum s-a reținut de fapt prin sentința civilă nr. 397/2004 a Judecătoriei Sighetu Marmației, menținută prin decizia nr. 1031/2004 a Curții de Apel Cluj că preluarea de către stat a celor două verighete aparținând petiționarei P.P. nu s-a făcut în mod abuziv, ci ca o sancțiune complementară, aceea a confiscării, pentru săvârșirea de către aceasta a contravenției prevăzută de art. 58 alin. (I) teza II și art. 57 alin. (I) Decret nr. 244/1978 și constatată prin procesul verbal seria B nr. 6539666 din 10 martie 1986. Procesul verbal și măsura confiscării au fost menținute prin sentința civilă nr. 579 din 14 aprilie 1986 a Judecătoriei Sighetu Marmației de respingerea plângerii formulată de petiționara contravenientă P.P.

Prin confiscarea verighetelor nu au fost încălcate dispozițiunile art. 244/1978. Împrejurarea potrivit căreia inițial petiționara P.P. a fost cercetată penal ocazie cu care verighetele au fost ridicate iar după aceea au fost confiscate, reținându-se în sarcina petiționarei doar săvârșirea unei contravenții, nu prezintă semnificație sub aspectul calificării ca abuzivă a deținerii lor de către stat, deoarece și confiscarea contravențională, ca sancțiune accesorie, reprezintă un suport legal de preluare a celor două verighete. Din perspectiva celor arătate, recursul declarat de P.P. este nefondat, urmând a fi respins, potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.P. împotriva deciziei nr. 1031 A din 3 mai 2004 a Curții de Apel Cluj. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2005.