ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 389/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 8 decembrie

2003, reclamanta B.M., a chemat în judecată Banca Națională a României ca

reprezentantă a Statului Român, pentru a fi obligată la restituirea unei

cantități de aur fin și bijuterii din aur, care au fost confiscate în baza

sentinței penale nr. 221 din 6 iunie 1983 a Judecătoriei Sighetu Marmației.

Judecătoria

Sighetu Marmației, prin sentința civilă nr. 396 din 19 februarie 2004, a

respins acțiunea, reținând, esențial, că, în speță, confiscarea s-a dispus

legal, cu respectarea dispozițiilor art. 118 C. proc. civ., în vigoare la acea

dată, iar cu privire la bijuterii, s-a încheiat un proces verbal de

contravenție de miliția Județului Maramureș, în baza căruia s-a dispus

confiscarea, reținându-se în sarcina lui B.V., săvârșirea contravențiilor

prevăzute de Decretul nr. 210/1960 și Decretul nr. 244/1978.

Prin decizia civilă nr. 1057 din 5 mai

2004, Curtea de Apel Cluj, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta B.M.

împotriva sentinței civile nr. 396 din 19 februarie 2004 a Judecătoriei Sighetu

Marmației.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 34

1

din Legea nr. 362/2003 de aprobare a O.U.G. nr. 24/2003, se poate solicita

restituirea metalelor prețioase, care au fost preluate abuziv, cu încălcarea

reglementărilor în vigoare, după anul 1946 și până în anul 1990.

Prin urmare, preluarea abuzivă, în

temeiul Legii nr. 362/2003, este cea care, fie nu a avut la bază nici un temei

legal, fie a avut un temei legal, însă norma respectivă a fost încălcată.

Raportat la dispozițiile legale care au

stat la baza preluării, în mod corect s-a reținut că acestea au fost

respectate, preluarea nefiind abuzivă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, pentru admiterea acțiunii, invocând motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că:

Prin Decretul-lege nr. 9/1989 au fost

abrogate, mai multe acte normative, printre care și Decretul nr. 210/1960, art.

37, privind regimul mijloacelor de plată străine, care, astfel nu mai poate fi

avut acum în vedere.

Măsura a fost abuzivă, prin însăși

reglementările în vigoare la acea dată, la care se face trimitere.

Astfel, prin soluția pronunțată, se

legitimează Statul Român, să dețină în continuare bijuterii confiscate în

trecut.

Prin note de ședință, depuse la dosar

reclamanta, în completarea recursului scris, solicită a se avea în vedere și

dispozițiile din Legea nr. 591/2004 pentru modificarea și completarea O.U.G.

nr. 190/2000.

Recursul nu este fondat.

Motivul de casare invocat, art. 304 pct. 9

C. proc. civ., vizează, astfel cum este dezvoltat, prin chiar conținutul său,

ipoteza în care, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii.

Aceasta înseamnă că instanța, prin

hotărârea atacată, să fi încălcat, sau interpretat greșit textele de lege avute

în vedere la soluționarea cauzei și care au constituit temeiul juridic al

cauzei.

Or, dacă așa este, la momentul judecății

instanța a dat o interpretare corectă normelor legale existente, care

reglementau regimul juridic al metalelor prețioase, ce au fost preluate abuziv,

cu încălcarea reglementărilor în vigoare după anul 1946 și până în anul 1990,

posibilitatea și condițiile în care acestea puteau fi restituite.

Astfel, în acest cadru, s-a apreciat

legal, în speță, că preluarea nu a fost abuzivă, atât în ce privește

confiscarea aplicată conform art. 118 C. proc. civ. cât și cea făcută în baza

procesului verbal de contravenție prin care s-a reținut săvârșirea

contravențiilor prevăzute de art. 39 alin. (1)-(3) din Decretul nr. 210/1960 și

art. 52 din Decretul nr. 244/1978, norme care au stat la baza măsurilor luate

și care nu au fost încălcate.

Este adevărat, că în prezent, dar ulterior

soluționării cauzei prin hotărârile atacate, a intrat în vigoare Legea nr. 591

din 15 decembrie 2004 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 190/2000,

prin care, dându-se un nou conținut art. 26, se reglementează ce se înțelege

prin preluare abuzivă enumerându-se în acest sens normele legale care au stat

la baza preluării.

O asemenea situație, nu poate constitui

însă motivul de casare invocat, tocmai pentru cele deja arătate.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât, pentru

o asemenea ipoteză, când acțiunea a fost respinsă sub incidența vechii

reglementări, reclamantul are posibilitatea formulării unei noi acțiuni,

potrivit prevederilor art. II din lege.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 1057/A

din 5 mai 2004 a Curții de Apel Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie

2005.