ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3321/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Curtea Militară de Apel din 24 iulie 2002 a fost trimis în judecată,

printre alți 42 inculpați, inculpatul P.P., pentru săvârșirea infracțiunilor,

prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen.; art. 26 C. pen., raportat la art. 72

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 13 C. pen.,

referitor la art. 178 din Legea nr. 141/1997; art. 26, raportat la art. 290 C.

pen.; art. 289 C. pen.; art. 291 C. pen. și art. 257, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului

că în perioada 1996 – 1997 a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat

împreună cu alți inculpați, dintre care unii funcționau ca lucrători vamali la

Biroul vamal Sibiu și alții, ofițeri de poliție din cadrul Inspectoratului de

Poliție Alba. Acest grup a reușit ca prin folosirea frauduloasă a unor

adeverințe de aprobare a repatrierii unor persoane, să indigenizeze mai multe

zeci de autoturisme folosite, importate în special din Germania, în regim de

scutire de taxe vamale.

În realizarea operațiunilor de indigenizare

a autovehiculelor inculpatul P.P., împreună cu coinculpații R.C. și P.D., au

întocmit acte false de achiziție, utilizate apoi la Biroul vamal Sibiu și

I.P.J. Alba, pentru înmatricularea frauduloasă a autoturismelor, promițând

proprietarilor acestora că vor reuși operațiunea de înmatriculare prin plata

unor sume mai mici decât cele legale, datorită relațiilor pe care le au la vamă

și poliție.

În urma declinării competenței de

către Tribunalul Militar Teritorial București prin sentința penală nr. 211/2002,

a fost investită cu soluționarea cauzei Curtea de Apel Alba Iulia. Această

instanță a constatat că în faza de urmărire penală nu s-a respectat dreptul la

apărare a unor inculpați precum și nulitatea unor procese-verbale de prezentare

a materialului de urmărire penală a dispus prin sentința penală nr. 5 din 22

aprilie 2003, conform art. 333 C. pen., restituirea cauzei la procuror și

anume, Serviciului P.N.A. de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Totodată, instanța a respins cererea

formulată de inculpatul P.P. de revocare a măsurii arestării preventive și a

menținut starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs inculpatul P.P. susținând, în esență, că în mod greșit i s-a

menținut starea de arest și solicitând punerea sa în libertate avându-se în

vedere dispozițiile art. 160

c

C. proc. pen., modificat prin Legea

nr. 281 din 1 iulie 2003.

Recursul nu este fondat.

Măsura arestării preventive a

inculpatului este menită să asigure buna înfăptuire a justiției, să înlăture

starea de pericol rezultată din lăsarea în libertate a unei persoane, care a

comis infracțiuni grave și, de asemenea, să întărească în mediul social

convingerea că autoritatea statului acționează cu fermitate, împotriva actelor

antisociale. Toate aceste rațiuni ale arestării preventive se regăsesc în

dispozițiile art. 143, art. 146 și art. 147 C. proc. pen. și în celelalte

prevederi legale, care reglementează condițiile și procedura arestării

preventive.

Luând în considerare aceste

dispoziții ale legii, Curtea Supremă de Justiție constată că dispozițiile art.

160

c

C. proc. pen., invocate de inculpat în susținerea recursului

său, nu împiedică prelungirea arestării în cursul judecății și nici nu

legitimează admiterea cererii sale de punere în libertate, deoarece textul

invocat nu infirmă rațiunile care au stat la baza reglementării măsurii

arestării preventive. Din expresia „elemente noi care fac necesară prelungirea

privării de libertate” nu se poate înțelege că este necesar să se dovedească

săvârșirea de către inculpat a unei alte fapte antisociale, în intervalul de la

data la care a fost luată măsura sau că au apărut alte împrejurări decât cele

existente, care să agraveze starea de pericol ce ar rezulta din lăsarea

inculpatului în libertate. Element nou în sensul legii este însăși menținerea

stării de pericol și a celorlalte condiții, care au motivat luarea măsurii

arestării.

În cauză se constată că, așa cum s-a

arătat mai sus, inculpatul este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni grave, cu

elemente de organizare deosebită, cu amploare și cu urmări grave și că,

împrejurările care au motivat arestarea inculpatului se mențin, privarea

acestuia de libertate fiind în continuare necesară, pentru buna desfășurare a

procesului penal și pentru eliminarea pericolului pe care lăsarea în libertate

a inculpatului, acuzat de comiterea infracțiunilor menționate, o implică.

În consecință, recursul inculpatului

urmează să fie respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.P., împotriva sentinței penale nr. 5 din 22 aprilie

2003 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

iulie 2003.