ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4303/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 noiembrie 2001, reclamanta S.C. R.C. SRL Focșani a chemat în judecată pe pârâta S.C. P.I. SRL Năruja pentru a fi obligată la plata sumei de 192.957.510 lei contravaloare marfă, 279.783.375 lei daune moratorii calculate la nivelul dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată. Pârâta a formulat o cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 676.896.460 lei achitată în plus. Ulterior părțile și-au precizat pretențiile în ceea ce privește dobânzile, reclamanta solicitând cu acest titlu 179.278.966 lei, iar pârâta a cerut dobânzi în sumă de 676.006.295 lei.

Prin sentința civilă nr. 1133 din 17 iulie 2002 Tribunalul Vrancea a respins excepția tardivității cererii reconvenționale, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 192.957.510 lei diferență preț și 210.963.352 lei dobânzi, cu 17.773.417 lei cheltuieli de judecată. Totodată a fost admisă în parte cererea reconvențională a pârâtei și a obligat pe reclamantă la plata sumei de 225.873.500 lei încasată necuvenit și 252.520.381 lei dobânzi, cu 19.262.878 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 1133 din 22 noiembrie 2002, a admis recursul pârâtei, a modificat sentința civilă de mai sus, în sensul că a respins acțiunea reclamantei, a admis acțiunea reconvențională a pârâtei și a obligat pe reclamantă la plata sumei de 868.116.227 lei preț încasat necuvenit, 970.530.156 lei dobânzi legale și 58.275.676 lei cheltuieli de judecată, respingând recursul reclamantei, ca nefondat.

Împotriva acestor soluții procurorul general a formulat recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. solicitând, în esență, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât cererea reconvențională a pârâtei era depusă peste termen și trebuia să se judece pe cale separată, iar instanțele nu au exercitat rolul lor activ în clarificarea raporturilor dintre părți și a prețului datorat. Recursul în anulare este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei se constată că pârâta a formulat cererea reconvențională cu respectarea dispozițiilor art. 119 C. proc. civ. la data de 15 ianuarie 2001, iar judecata sa separată propusă de recursul în anulare, nu se justifica în nici un fel față de natura și complexitatea raporturilor juridice ce s-au derulat între părți și au fost deduse judecății în acest dosar.

Cu alte cuvinte, nedepunerea întâmpinării cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată (numai dacă s-a pus în vedere de președintele instanței) potrivit art. 114 alin. (2) C. proc. civ., nu poate conduce la decăderea pârâtei din dreptul de a formula o cerere reconvențională, conform art. 119 alin. (3) C. proc. civ., cel mai târziu la prima zi de înfățișare cum a avut loc în cauza de față. Din probele administrate în cauză, verificările raportului de expertiză și audierile de martori, rezultă că raporturile comerciale de livrare masă lemnoasă s-au derulat între părți în temeiul celor convenite de acestea prin contractul nr. 16/1998. Cum nu poate fi contestat că reclamanta a majorat unilateral prețul masei lemnoase, pentru care a fost notificată la 13 ianuarie 2000, prin executor judecătoresc, corect s-a reținut, prin decizia atacată, că în lipsa acceptării facturilor astfel majorate pentru anul 1999, reclamanta nu era îndreptățită.

De altfel, corect s-a apreciat de instanță că raporturile contractuale și-au prelungit valabilitatea și pentru anul 1999, prin livrările și înțelegerile dintre părți pe baza celor convenite prin contractul 16/1998, referitor la o cantitate totală de 1.800 mc masă lemnoasă (200 mc x 9 luni). În consecință, se constată că raporturile contractuale și obligațiile părților au fost corect stabilite de instanța de recurs, care și-a manifestat pe deplin rolul activ în raport de prevederile art. 129 C. proc. civ. Având în vedere cele de mai sus, se constată că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 330 alin. (2) C. proc. civ., recursul în anulare urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de justiție împotriva sentinței nr. 1133 din 17 iulie 2002 a Tribunalului Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ, și deciziei nr. 1133/R din 22 noiembrie 2002 a Curții de apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2003.