ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4303/2003

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 30 noiembrie 2001, reclamanta S.C.

R.C. SRL Focșani a chemat în judecată pe pârâta S.C. P.I. SRL Năruja pentru a

fi obligată la plata sumei de 192.957.510 lei contravaloare marfă, 279.783.375

lei daune moratorii calculate la nivelul dobânzii legale, cu cheltuieli de

judecată.

Pârâta a formulat o cerere reconvențională,

solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 676.896.460 lei achitată în

plus.

Ulterior părțile și-au precizat pretențiile în

ceea ce privește dobânzile, reclamanta solicitând cu acest titlu 179.278.966

lei, iar pârâta a cerut dobânzi în sumă de 676.006.295 lei.

Prin sentința civilă nr. 1133 din 17 iulie 2002

Tribunalul Vrancea a respins excepția tardivității cererii reconvenționale, a

admis acțiunea reclamantei și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 192.957.510

lei diferență preț și 210.963.352 lei dobânzi, cu 17.773.417 lei cheltuieli de

judecată.

Totodată a fost admisă în parte cererea

reconvențională a pârâtei și a obligat pe reclamantă la plata sumei de

225.873.500 lei încasată necuvenit și 252.520.381 lei dobânzi, cu 19.262.878

lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Galați, prin decizia civilă nr. 1133

din 22 noiembrie 2002, a admis recursul pârâtei, a modificat sentința civilă de

mai sus, în sensul că a respins acțiunea reclamantei, a admis acțiunea

reconvențională a pârâtei și a obligat pe reclamantă la plata sumei de

868.116.227 lei preț încasat necuvenit, 970.530.156 lei dobânzi legale și

58.275.676 lei cheltuieli de judecată, respingând recursul reclamantei, ca

nefondat.

Împotriva acestor soluții procurorul general a

formulat recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. solicitând,

în esență, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de fond, întrucât cererea reconvențională a pârâtei era depusă

peste termen și trebuia să se judece pe cale separată, iar instanțele nu au

exercitat rolul lor activ în clarificarea raporturilor dintre părți și a

prețului datorat.

Recursul în anulare este nefondat pentru cele ce

se vor arăta în continuare.

Din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei

se constată că pârâta a formulat cererea reconvențională cu respectarea

dispozițiilor art. 119 C. proc. civ. la data de 15 ianuarie 2001, iar judecata

sa separată propusă de recursul în anulare, nu se justifica în nici un fel față

de natura și complexitatea raporturilor juridice ce s-au derulat între părți și

au fost deduse judecății în acest dosar.

Cu alte cuvinte, nedepunerea întâmpinării cu cel

puțin 5 zile înainte de termenul de judecată (numai dacă s-a pus în vedere de

președintele instanței) potrivit art. 114 alin. (2) C. proc. civ., nu poate

conduce la decăderea pârâtei din dreptul de a formula o cerere reconvențională,

conform art. 119 alin. (3) C. proc. civ., cel mai târziu la prima zi de

înfățișare cum a avut loc în cauza de față.

Din probele administrate în cauză, verificările

raportului de expertiză și audierile de martori, rezultă că raporturile comerciale

de livrare masă lemnoasă s-au derulat între părți în temeiul celor convenite de

acestea prin contractul nr. 16/1998.

Cum nu poate fi contestat că reclamanta a

majorat unilateral prețul masei lemnoase, pentru care a fost notificată la 13

ianuarie 2000, prin executor judecătoresc, corect s-a reținut, prin decizia

atacată, că în lipsa acceptării facturilor astfel majorate pentru anul 1999,

reclamanta nu era îndreptățită.

De altfel, corect s-a apreciat de instanță că

raporturile contractuale și-au prelungit valabilitatea și pentru anul 1999,

prin livrările și înțelegerile dintre părți pe baza celor convenite prin

contractul 16/1998, referitor la o cantitate totală de 1.800 mc masă lemnoasă

(200 mc x 9 luni).

În consecință, se constată că raporturile contractuale

și obligațiile părților au fost corect stabilite de instanța de recurs, care

și-a manifestat pe deplin rolul activ în raport de prevederile art. 129 C.

proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, se constată că,

în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 330 alin. (2) C. proc. civ.,

recursul în anulare urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

justiție împotriva sentinței nr. 1133 din 17 iulie 2002 a Tribunalului Vrancea,

secția comercială și de contencios administrativ, și deciziei nr. 1133/R din 22

noiembrie 2002 a Curții de apel Galați, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 11 noiembrie 2003.