ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2237/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele: A.G. a chemat în judecată M. Ap. N. pentru U.M. nr. 02193 Mihail Kogălniceanu și a solicitat obligarea pârâților să-i achite suma de 53.000.000 lei reprezentând impozit reținut nejustificat pentru ajutoarele pe care le-a primit în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999 la trecerea în rezervă cu drept de pensie ce a avut loc la 31 iulie 2000. De asemenea, a cerut actualizarea sumei în raport de coeficientul de inflație de la data reținerii până la zi. La rândul său, M. Ap .N. pentru U.M. nr. 02193 a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice susținând că sumele reținute de unitatea militară cu titlu de impozit și pretinse de reclamant au fost încasate de unitatea militară și virate la bugetul de stat în baza O.G.

nr. 73/1999 astfel că, cel ce ar trebui să returneze sumele respective în cazul admiterii acțiunii, ar fi chiar Ministerul Finanțelor Publice. Prin întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Constanța având în vedere că fiind ordonator principal de credite și pârât în litigiu, conf. art. 5 C. proc. civ., instanța competentă este cea de la domiciliul pârâtului. Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 5215 din 30 aprilie 2001 a admis în parte acțiunea și cererea de chemare în garanție și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 28.155.390 lei reprezentând impozit reținut nejustificat, actualizat cu indicele de inflație în perioada octombrie – martie 2001. A respins cererea de chemare în garanție.

În motivarea soluției instanța a reținut că în mod nelegal pârâtul a reținut din suma datorată impozitul în cuantum de 53.000.000 lei întrucât prin O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, s-au abrogat numai disp. O.G. nr. 7/1998 referitoare la sumele primite sub formă de plăți compensatorii, care au fost înlocuite cu prevederile art. 6 din legea cadru privind impozitul pe venit, iar nu și disp. art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 conform cărora personalul militar la trecerea în rezervă cu drept de pensie trebuie să beneficieze de un ajutor neimpozabil în raport cu solda lunară brută, astfel că reținerea impozitului în cuantumul stabilit prin expertiză apare greșit. S-a apreciat că drepturile acordate potrivit art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 constituiau ajutoare de sprijin cu destinație specială, scutite de impozit, în conf.

cu art. 5 din O.G. nr. 73/1999. Prin decizia nr. 1622 din 18 septembrie 2001 Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins excepțiile necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Constanța. De asemenea, a respins ca nefondat recursul declarat de M. Ap. N. împotriva sentinței civile nr. 5215 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei Constanța. În motivarea soluției tribunalul a reținut că litigiul dintre părți deriva din raporturile de muncă existente între părți astfel cum erau ele definite prin art. 5 din Legea nr. 168/1999 și prin urmare competența atât materială cât și teritorială revenea Judecătoriei Constanța. Pe fond, tribunalul a decis că potrivit art. 31 alin. (1) și (2) din Legea nr. 138/1999 drepturile bănești acordate reclamantului erau ajutoare de sprijin cu destinație specială scutite de impozit potrivit art. 5 pct. 1 din O.U.G.

nr. 73/1999. În contra acestor hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare considerând că hotărârile judecătorești atacate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Astfel, s-a susținut în esență că ajutoarele reglementate de Legea nr. 138/1999, acestea nu se identificau cu cele prev. de art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999 întrucât ajutoarele acordate militarilor sunt venituri asimilare salariului, iar nu indemnizații cu destinație specială care să reprezinte forme de sprijin acordate celor aflați la nevoie, de natura celor enumerate în normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1066/1999 privind punerea în aplicare a O.G. nr. 73/1999. Recursul în anulare este fondat. Din dosar a rezultat că reclamantul a fost trecut în rezervă la 31 iulie 2000 prin aplicarea art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare și a art. 27 din O.G. nr. 7/1998 și a beneficiat de ajutoare la trecerea în rezervă impozabile de 131.000.000 lei, impozitul fiind de 53.000.000 lei. Prin acțiune, A.G., a susținut că în raport de disp. art. 31 din Legea nr. 138/1999 era îndrituit la un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziției de activitate egal cu 31 solde brute de 131.000.000 lei și că reținerea unui impozit de 53.000.000 lei s-a făcut numai prin interpretarea eronată a disp.

O.G. nr. 73/1999, iar instanțele au reținut că reclamantul nu datorează vreo sumă de bani cu titlu de impozit. Soluția este însă greșită. Astfel, deși este real că potrivit art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept de pensie, cadrele militare beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută, acest text trebuie raportat la disp. art. 5 din O.G. nr. 73 din 27 august 1999 privind impozitul pe venit și respectiv la H.G. nr. 1066 din 29 decembrie 1999, care deși confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează totodată ce venituri fac parte dintr-o atare categorie excluzându-le pe cale de natură salarială.

Or, față de împrejurarea că însăși Legea nr. 138/1999 se referă la salarizarea personalului militar și la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat, apare cu evidență că și veniturile acordate militarilor la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu titlu de ajutoare în condițiile art. 31 din lege decurg din statutul lor de salariați și prin urmare sunt supuse impozitării în condițiile O.G. nr. 73/1999. Că este așa o confirmă și normele metodologice pentru aplicarea menționatei ordonanțe aprobate prin H.G. nr. 1066 din 29 decembrie 1999 care referindu-se la art. 5 din ordonanță enumeră categoriile de ajutoare ce nu se impozitează fără a face însă nici o referire la ajutoarele pentru trecerea în rezervă acordate cadrelor militare în raport cu solda lunară brută.

Din enumerarea făcută în text rezultă că ajutoarele neimpozabile vizează exclusiv formele de sprijin cu destinație specială cum ar fi ajutoarele ce se acordă soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu; ajutorul social acordat potrivit legii; ajutorul de înmormântare ș.a. De altfel, în art. 86 din O.G. nr. 73/1999 se statuează expres că se abrogă orice dispoziții contrare menționatei ordonanțe ceea ce confirmă odată în plus intenția legiuitorului de a impozita aceste categorii de ajutoare. Față de cele ce preced, urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile atacate și în fond a respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1622 din 18 septembrie 2001 a Tribunalului Constanța, secția civilă. Casează decizia atacată, ca și sentința civilă nr. 5215 din 30 aprilie 2001 a Judecătoriei Constanța și în fond respinge acțiunea reclamantului A.G., ca și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2004.