ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4940/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4940/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 iunie 2000 reclamanta S.N.P. P.S.A., sucursala P. Călărași, a chemat în judecată pe pârâta S.C. M. S.R.L. Vâlcelele – Călărași pentru a fi obligată la plata sumelor de 115.059.343 lei cu titlu de preț, plus 163.931.062 lei penalități, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în anul 1998 a livrat pârâtei produse petroliere pentru care i-a achitat doar o parte din preț și pentru care solicită sumele precizate în cerere. Prin sentința civilă nr. 511 din 24 octombrie 2000 Tribunalul Călărași a admis acțiunea reclamantei S.N.P. P. S.A., sucursala P. Călărași, iar pârâta S.C.
M. S.R.L. Vâlcelele a fost obligată la plata sumei de 115.059.343 lei cu titlu de preț produse, plus 163.931.062 lei penalități de întârziere la plată și 14.854.516 lei cheltuieli de judecată. Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă în baza deciziei nr. 932 din 30 mai 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, prin care s-a anulat ca netimbrat apelul societății comerciale pârâtă. Cu actul înregistrat la 3 august 2001 S.C. M. S.R.L. Vâlcelele a formulat recurs împotriva acestei decizii susținând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, fiind încălcate dispozițiile art. 21 din Legea nr. 146/1997 și anulându-se apelul deși s-a dovedit că s-au făcut demersuri pentru acordarea scutirii de plată taxei judiciare de timbru.
Recursul pârâtei este nefondat. În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acestea se achită anticipat. Din actele dosarului curții de apel rezultă că apelanta pârâtă nu a timbrat apelul și nici nu a dat curs mențiunii din citație de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, așa încât instanța a fost îndreptățită să aplice sancțiunea anulării conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997. Împrejurarea că pârâta s-a adresat D.G.F.P. Călărași pentru a obține scutirea de plata acestor taxe nu era de natură să conducă la amânarea pricinii, cu atât mai mult cu cât, prin copia adresei, Percepția Călărași a comunicat apelantei respingerea cererii de scutire, la data de 26 martie 2001. Pentru aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins conform art. 312 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C.M.S.R.L. Vâlcelele împotriva deciziei nr. 932 din 30 mai 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10 decembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.