Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Încetat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
7 ianuarie 2004

Decizia nr. 60/2004 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 201/2003 a Tribunalului Suceava

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.201 din 2 iulie 2003 a Tribunalului Suceava a fost respinsă cererea condamnatului A.G.C. de întrerupere a executării pedepsei de 16 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor prin sentința penală nr.16/1995 a aceluiași tribunal. S-a reținut că familia condamnatului nu se confruntă cu dificultăți deosebite și că astfel, în cauză, nu sunt întrunite cerințele art.455 raportat la art.453 lit.c C.proc.pen. Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr.300 din 13 octombrie 2003 a respins apelul declarat de condamnat împotriva soluției primei instanțe, considerând neântemeiate criticile formulate în sensul că cererea de întrerupere a executării pedepsei era justificată și trebuia admisă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul pe care, prin petiția din 1 decembrie 2003 trimisă din Penitenciarul Botoșani, a arătat că înțelege să îl retragă. Așa fiind, în baza art.385 4 alin.2 raportat la art.369 C.proc.pen., Curtea urmează a lua act de retragerea recursului cu obligarea condamnatului, potrivit art.192 alin.2 din același cod, la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

DECIDE Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul A.G.C. împotriva deciziei penale nr.300 din 13 octombrie 2003 a Curții de Apel Suceava. Obligă pe recurent la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.