ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2841/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 269 din 11 decembrie 2002, Tribunalul Sibiu a respins cererea formulată de către condamnatul L.I., pentru întreruperea executării pedepsei de 17 ani închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 51/1993, a Tribunalului Sibiu. Pentru a hotărî astfel, instanța de executare a reținut că, la data de 6 noiembrie 2002, condamnatul L.I. a solicitat întreruperea executării pedepsei de 17 ani închisoare, susținând că este grav bolnav și nu poate suporta regimul de detenție. S-a dispus examinarea medico-legală a condamnatului. Laboratorul medico-legal Sibiu nu a recomandat întreruperea executării pedepsei.

La cererea condamnatului, s-a dispus reexaminarea acestuia de către Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca. Condamnatul a fost examinat la Cluj, iar pentru examene de specialitate al căror rezultat urma să fie interpretat de către institut, acesta urma a fi internat la Spitalul județean Alba. La termenul de judecată din 11 decembrie 2001, condamnatul a precizat expres, că refuză a se conforma indicației de prezentare la această unitate spitalicească. În raport de această împrejurare, s-a revenit la proba cu o nouă expertiză medicală și cum prima expertiză a conchis că afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua sanitară penitenciară, s-a apreciat că în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. Împotriva hotărârii primei instanțe, condamnatul a declarat apel, susținând că actele medicale care au stat la baza pronunțării hotărârii atacate, nu reflectă afecțiunile de care suferă în realitate și că acestea au fost întocmite cu încălcarea prevederilor legale. Totodată, acesta a solicitat a fi expertizat de Institutul de Medicină Legală P.M.M. București. Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, prin decizia nr. 113/ A din 27 martie 2003, a respins apelul declarat de către condamnat ca nefondat. S-a reținut că, în raport de refuzul condamnatului de a se prezenta la Spitalul județean Alba, în vederea efectuării de investigații de specialitate și interpretării ulterioare a rezultatelor de către Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în mod corect prima instanță a soluționat cererea acestuia, corespunzător concluziilor expertizei medico-legale aflată la dosarul cauzei.

S-a mai reținut că, cererea sa nu poate fi admisă, în raport de procedura și etapele succesive stabilite de lege, cu referire la expertize. Împotriva acestei din urmă hotărâri, condamnatul a declarat recurs, invocând pronunțarea acesteia cu aplicarea greșită a legii. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Condamnatul a susținut că, în raport de faptul că se află în executarea pedepsei privative de libertate, nelegal nu a fost adus la judecarea apelului. Ori, potrivit art. 460 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul arestat este adus la judecată, cu referire la situațiile privind executarea hotărârilor penale, reglementate în Titlul III din același cod, numai în cazul în care i s-ar putea agrava situația, sau când instanța consideră necesară prezența acestuia.

Ca atare, cum condamnatul nu s-a aflat în una din cele două situații prevăzute de textul legal menționat, prima critică se constată a fi neîntemeiată. În baza dispozițiilor art. 455, raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei închisorii, poate fi dispusă numai când se constată, pe baza unei expertize medicale că, cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa. Din expertiza medico-legală efectuată în cauză, nu a rezultat că bolile de care suferă condamnatul, nu pot fi tratate în rețeaua sanitară a Direcției Generale a Penitenciarelor și că acestea îl pun în imposibilitate de a executa pedeapsa. Pe de altă parte, o nouă expertiză nu a putut fi efectuată, ca urmare a refuzului condamnatului de a se supune procedurii legal prevăzute.

Așa fiind, în mod corect cererea acestuia, apreciată ca neîntrunind condițiile art. 455, raportat la art. 453 C. proc. pen., a fost respinsă. Ca atare, fiind temeinică și legală, în mod corect această hotărâre a fost menținută, prin respingerea apelului declarat de către condamnat. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate se constată așadar că, instanțele au stabilit corect, cu privire la neîndeplinirea condițiilor art. 455, cu referire la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Este de reținut că, pentru asigurarea, concomitent, a scopului procesului penal și a scopului pedepsei aplicate, punerea de îndată în executare a hotărârii definitive de condamnare și executarea pedepsei, apare ca fiind o condiție obligatorie.

Ca atare, întreruperea executării pedepsei închisorii, poate fi acordată exclusiv în acele situații, în care instanța investită cu cererea, constată incidența unuia din cazurile limitativ, prevăzute de legea procesuală penală și îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, pentru cazul invocat. Ori, cazul invocat de către condamnat, cu referire la condițiile cumulative, prevăzute de legea procesuală, nu a fost dovedit în cauză. În consecință, pentru considerentele ce preced, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către condamnatul L.I. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de condamnatul L.I., împotriva deciziei nr. 113 din 27 martie 2003, a Curții de Apel Alba Iulia, ca nefondat. Obligă pe condamnat să plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 12 iunie 2003.