ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2841/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 269 din 11

decembrie 2002, Tribunalul Sibiu a respins cererea formulată de către

condamnatul L.I., pentru întreruperea executării pedepsei de 17 ani închisoare,

aplicată acestuia prin sentința penală nr. 51/1993, a Tribunalului Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

executare a reținut că, la data de 6 noiembrie 2002, condamnatul L.I. a

solicitat întreruperea executării pedepsei de 17 ani închisoare, susținând că

este grav bolnav și nu poate suporta regimul de detenție.

S-a dispus examinarea medico-legală

a condamnatului.

Laboratorul medico-legal Sibiu nu a

recomandat întreruperea executării pedepsei.

La cererea condamnatului, s-a dispus

reexaminarea acestuia de către Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca.

Condamnatul a fost examinat la Cluj,

iar pentru examene de specialitate al căror rezultat urma să fie interpretat de

către institut, acesta urma a fi internat la Spitalul județean Alba.

La termenul de judecată din 11

decembrie 2001, condamnatul a precizat expres, că refuză a se conforma

indicației de prezentare la această unitate spitalicească.

În raport de această împrejurare,

s-a revenit la proba cu o nouă expertiză medicală și cum prima expertiză a

conchis că afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua

sanitară penitenciară, s-a apreciat că în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile

art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

condamnatul a declarat apel, susținând că actele medicale care au stat la baza

pronunțării hotărârii atacate, nu reflectă afecțiunile de care suferă în

realitate și că acestea au fost întocmite cu încălcarea prevederilor legale.

Totodată, acesta a solicitat a fi expertizat de Institutul de Medicină Legală

P.M.M. București.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

penală, prin decizia nr. 113/ A din 27 martie 2003, a respins apelul declarat

de către condamnat ca nefondat.

S-a reținut că, în raport de refuzul

condamnatului de a se prezenta la Spitalul județean Alba, în vederea efectuării

de investigații de specialitate și interpretării ulterioare a rezultatelor de

către Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în mod corect prima instanță a

soluționat cererea acestuia, corespunzător concluziilor expertizei

medico-legale aflată la dosarul cauzei.

S-a mai reținut că, cererea sa nu

poate fi admisă, în raport de procedura și etapele succesive stabilite de lege,

cu referire la expertize.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

condamnatul a declarat recurs, invocând pronunțarea acesteia cu aplicarea

greșită a legii.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Condamnatul a susținut că, în raport

de faptul că se află în executarea pedepsei privative de libertate, nelegal nu

a fost adus la judecarea apelului.

Ori, potrivit art. 460 alin. (2) C.

proc. pen., condamnatul arestat este adus la judecată, cu referire la

situațiile privind executarea hotărârilor penale, reglementate în Titlul III

din același cod, numai în cazul în care i s-ar putea agrava situația, sau când

instanța consideră necesară prezența acestuia.

Ca atare, cum condamnatul nu s-a

aflat în una din cele două situații prevăzute de textul legal menționat, prima

critică se constată a fi neîntemeiată.

În baza dispozițiilor art. 455,

raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întreruperea executării

pedepsei închisorii, poate fi dispusă numai când se constată, pe baza unei

expertize medicale că, cel condamnat suferă de o boală care îl pune în

imposibilitate de a executa pedeapsa.

Din expertiza medico-legală

efectuată în cauză, nu a rezultat că bolile de care suferă condamnatul, nu pot

fi tratate în rețeaua sanitară a Direcției Generale a Penitenciarelor și că

acestea îl pun în imposibilitate de a executa pedeapsa.

Pe de altă parte, o nouă expertiză

nu a putut fi efectuată, ca urmare a refuzului condamnatului de a se supune

procedurii legal prevăzute.

Așa fiind, în mod corect cererea

acestuia, apreciată ca neîntrunind condițiile art. 455, raportat la art. 453 C.

proc. pen., a fost respinsă.

Ca atare, fiind temeinică și legală,

în mod corect această hotărâre a fost menținută, prin respingerea apelului

declarat de către condamnat.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate se constată așadar că, instanțele au stabilit corect, cu

privire la neîndeplinirea condițiilor art. 455, cu referire la art. 453 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.

Este de reținut că, pentru

asigurarea, concomitent, a scopului procesului penal și a scopului pedepsei

aplicate, punerea de îndată în executare a hotărârii definitive de condamnare

și executarea pedepsei, apare ca fiind o condiție obligatorie.

Ca atare, întreruperea executării

pedepsei închisorii, poate fi acordată exclusiv în acele situații, în care

instanța investită cu cererea, constată incidența unuia din cazurile limitativ,

prevăzute de legea procesuală penală și îndeplinirea condițiilor prevăzute de

lege, pentru cazul invocat.

Ori, cazul invocat de către

condamnat, cu referire la condițiile cumulative, prevăzute de legea procesuală,

nu a fost dovedit în cauză.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către condamnatul L.I.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

condamnatul L.I., împotriva deciziei nr. 113 din 27 martie 2003, a Curții de

Apel Alba Iulia, ca nefondat.

Obligă pe condamnat să plătească

statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 iunie 2003.