ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4417/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1135 din 3

decembrie 2002 a Tribunalului București, secția I a penală, au fost condamnați:

b) și alin. (2

1

) lit. a), b) și c), cu aplicarea art. 75 lit. c), art.

74, art. 76 și art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul

C.A.

, la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și a fost dedusă prevenția de la 23 mai 2002, la zi.

b) și alin. (2

1

) lit. a), b) și c), cu aplicarea art. 99 C. pen., a

fost condamnat

G.V

la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 110 C. pen., raportat

la art. 81 C. pen., s-a hotărât suspendarea condiționată a executării pedepsei

și, conform art. 359 C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a

executării pedepsei.

A fost dispusă punerea de îndată în

libertate a inculpatului, deducându-se prevenția de la 20 mai 2002, la zi.

S-a luat act că partea vătămată C.C.

nu s-a constituit parte civilă.

Inculpații au fost obligați la

cheltuieli judiciare către stat.

Din probatoriul administrat,

instanța de fond, a reținut vinovăția inculpatului cu privire la următoarea

situație de fapt:

În noaptea de 19 mai 2002, cei doi

inculpați au pătruns în baraca locuită de partea vătămată și, sub amenințarea

cu cuțit, au sustras un radiocasetofon.

Inculpații nu au recunoscut

săvârșirea faptei, au dat declarații contradictorii și au încercat să inducă în

eroare, ancheta.

Împotriva acestei soluții, au

declarat apeluri, în termenul prevăzut de lege, inculpatul C.A. și Parchetul de

pe lângă Tribunalul București.

Apelul inculpatului vizează

netemeinicia soluției de fond pentru cuantumul pedepsei, prea mari ce i s-a

aplicat.

Apelul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București critică și el soluția, pentru pedepsele prea mici aplicate

inculpaților și pentru modalitatea de executare a acestor pedepse.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 152/ A din 13 martie 2003, a admis apelul

declarat de parchet și a respins recursul inculpatului, ca nefondat.

Admițând recursul parchetului,

instanța de apel a desființat, în parte, sentința apelată și rejudecând, în

fond.

A înlăturat dispozițiile art. 74,

art. 76 și art. 80 C. pen., din condamnarea aplicată inculpatului C.A.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și alin. (2

1

) lit. a), b) și c), cu aplicarea art. 75 lit. a) C.

pen., l-a condamnat pe C.A., la 7 ani închisoare.

A majorat pedeapsa aplicată

inculpatului G.V., de la 2 ani, la 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art.

71 și art. 64 C. pen.

A înlăturat art. 110 C. pen.

A dedus prevențiile inculpaților și

a dispus încarcerarea inculpatului G.V.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

A obligat inculpații la cheltuieli

judiciare către stat.

Instanța de control judiciar a

reținut că nimic din datele speței nu justifică acordarea de circumstanțe

atenuante inculpatului major C.A. Din contră, datele speței, arată fără dubiu

de tăgadă, că acesta a fost factorul instigator și determinant în comiterea

infracțiunii, atrăgându-l în activitatea infracțională și pe inculpatul minor G.V.,

fapt ce constituie o agravantă. Mai mult, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea

faptei, iar repararea prejudiciului, prin restituirea bunului furat, nu se

datorează inculpatului.

Doar faptul că nu are antecedente

penale, așadar, nu este de natură să conducă la o individualizare judiciară

prin atenuare, fiind, în mod evident, greșită, sub acest aspect, soluția

instanței de fond. În raport de gravitatea faptei, de pericolul social concret,

de circumstanțele reale și personale, se impune o nouă individualizare, mai

severă.

Cât privește pe inculpatul minor G.V.,

este de reținut că acesta, așa cum s-a probat în cauză, este cel ce a efectuat

amenințarea cu cuțitul, inducând temerea victimei și facilitând comiterea

tâlhăriei. Nici el nu s-a dovedit a fi sincer și nu a manifestat regret pentru

fapta comisă. În raport de gravitatea faptei și de împrejurările comiterii

acesteia, se impunea un tratament sancționator mai aspru, care să răspundă

adecvat, scopului preventiv și educativ al pedepsei.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, pentru netemeinicie

și solicitând reducerea pedepsei aplicate, prin casarea deciziei și revenirea

la hotărârea primei instanțe.

Recursul este nefondat.

Din probele dosarului rezultă

condițiile în care, prin violență, noaptea și prin pătrunderea în locuința

părții vătămate, împreună cu un coinculpat minor și înarmat cu un cuțit, a fost

sustras, radiocasetofonul părții vătămate. Ori, în circumstanțele enumerate,

infracțiunea de tâlhărie comisă, dobândește un conținut agravant, ce impune aplicarea

unei pedepse adecvate, excluzând reținerea de circumstanțe atenuante, care, nu

și-ar găsi corespondent în realitate.

Față cu cele arătate, recursul

declarat de inculpat apare ca nefondat și va trebui respins, ca atare, în baza art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel,

hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului pentru apărarea din

oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.A., împotriva deciziei penale nr. 152/ A din 13 martie

2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 23 mai 2002, la 10 octombrie

2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 octombrie 2003.