ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4417/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1135 din 3 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția I a penală, au fost condamnați: 1. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și c), cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74, art. 76 și art. 80 C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A. , la o pedeapsă de 5 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și a fost dedusă prevenția de la 23 mai 2002, la zi. 2. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și c), cu aplicarea art. 99 C. pen., a fost condamnat G.V la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 110 C. pen., raportat la art. 81 C. pen., s-a hotărât suspendarea condiționată a executării pedepsei și, conform art. 359 C. proc. pen., a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. A fost dispusă punerea de îndată în libertate a inculpatului, deducându-se prevenția de la 20 mai 2002, la zi. S-a luat act că partea vătămată C.C. nu s-a constituit parte civilă. Inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat. Din probatoriul administrat, instanța de fond, a reținut vinovăția inculpatului cu privire la următoarea situație de fapt: În noaptea de 19 mai 2002, cei doi inculpați au pătruns în baraca locuită de partea vătămată și, sub amenințarea cu cuțit, au sustras un radiocasetofon.

Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptei, au dat declarații contradictorii și au încercat să inducă în eroare, ancheta. Împotriva acestei soluții, au declarat apeluri, în termenul prevăzut de lege, inculpatul C.A. și Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Apelul inculpatului vizează netemeinicia soluției de fond pentru cuantumul pedepsei, prea mari ce i s-a aplicat. Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București critică și el soluția, pentru pedepsele prea mici aplicate inculpaților și pentru modalitatea de executare a acestor pedepse. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 152/ A din 13 martie 2003, a admis apelul declarat de parchet și a respins recursul inculpatului, ca nefondat.

Admițând recursul parchetului, instanța de apel a desființat, în parte, sentința apelată și rejudecând, în fond. A înlăturat dispozițiile art. 74, art. 76 și art. 80 C. pen., din condamnarea aplicată inculpatului C.A. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a), b) și c), cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe C.A., la 7 ani închisoare. A majorat pedeapsa aplicată inculpatului G.V., de la 2 ani, la 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A înlăturat art. 110 C. pen. A dedus prevențiile inculpaților și a dispus încarcerarea inculpatului G.V. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A obligat inculpații la cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de control judiciar a reținut că nimic din datele speței nu justifică acordarea de circumstanțe atenuante inculpatului major C.A. Din contră, datele speței, arată fără dubiu de tăgadă, că acesta a fost factorul instigator și determinant în comiterea infracțiunii, atrăgându-l în activitatea infracțională și pe inculpatul minor G.V., fapt ce constituie o agravantă. Mai mult, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, iar repararea prejudiciului, prin restituirea bunului furat, nu se datorează inculpatului. Doar faptul că nu are antecedente penale, așadar, nu este de natură să conducă la o individualizare judiciară prin atenuare, fiind, în mod evident, greșită, sub acest aspect, soluția instanței de fond.

În raport de gravitatea faptei, de pericolul social concret, de circumstanțele reale și personale, se impune o nouă individualizare, mai severă. Cât privește pe inculpatul minor G.V., este de reținut că acesta, așa cum s-a probat în cauză, este cel ce a efectuat amenințarea cu cuțitul, inducând temerea victimei și facilitând comiterea tâlhăriei. Nici el nu s-a dovedit a fi sincer și nu a manifestat regret pentru fapta comisă. În raport de gravitatea faptei și de împrejurările comiterii acesteia, se impunea un tratament sancționator mai aspru, care să răspundă adecvat, scopului preventiv și educativ al pedepsei. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, pentru netemeinicie și solicitând reducerea pedepsei aplicate, prin casarea deciziei și revenirea la hotărârea primei instanțe.

Recursul este nefondat. Din probele dosarului rezultă condițiile în care, prin violență, noaptea și prin pătrunderea în locuința părții vătămate, împreună cu un coinculpat minor și înarmat cu un cuțit, a fost sustras, radiocasetofonul părții vătămate. Ori, în circumstanțele enumerate, infracțiunea de tâlhărie comisă, dobândește un conținut agravant, ce impune aplicarea unei pedepse adecvate, excluzând reținerea de circumstanțe atenuante, care, nu și-ar găsi corespondent în realitate. Față cu cele arătate, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat și va trebui respins, ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A., împotriva deciziei penale nr. 152/ A din 13 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 23 mai 2002, la 10 octombrie 2003. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2003.