ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2975/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 252 din 24

februarie 2004, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul Ț.V.A., în

baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.,

la 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

Au fost deduse reținerea și

arestarea preventivă de la 20 aprilie 2002 la zi, menținând starea de arest.

S-a luat act că partea vătămată Z.D.

nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat prin restituire.

S-a dispus confiscarea de la

inculpat a sumei de 70.000 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că în

noaptea de 19 aprilie 2002, inculpatul Ț.V.A., împreună cu L.I.M. și T.M.N.,

aflându-se pe Calea Șerban Vodă din București, au observat-o pe partea vătămată

Z.D., în stare de ebrietate și au hotărât să o urmărească. În apropierea

discotecii M. partea vătămată a fost atacată și trântită la pământ și în timp

ce era ținută de L.I.M. și T.M.N., inculpatul Ț.V.A. i-a sustras portofelul în

care avea suma de 70.000 lei, cartea de identitate și un abonament R.A.T.B.

După reținerea sumei de bani,

inculpatul a aruncat portofelul cu actele menționate.

Fiind observați, în timpul comiterii

faptei, de către membrii unui echipaj al poliției, făptuitorii au fost urmăriți

și prinși, mai puțin inculpatul Ț.V.A., identificat și prins la data de 20

aprilie 2002.

Întrucât partea vătămată și-a

recuperat portofelul cu actele, nu s-a mai constituit parte civilă.

Din concluziile Raportului de

constatare tehnico-științifică al D.G.P.M. București rezultă că urma digitală

ridicată de pe cartea de identitate cu ocazia cercetării locului faptei, a fost

creată de degetul inelar de la mâna dreaptă a inculpatului Ț.V.A.

Față de L.I.M. și T.M.N. s-a dispus,

în cursul urmăririi penale, disjungerea cauzei.

Împotriva hotărârii instanței de

fond inculpatul Ț.V.A. a declarat apel, criticând-o sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei, considerată severă.

Prin decizia penală nr. 268 din 13

aprilie 2004, Curtea de Apel București a respins apelul ca nefondat, constatând

că hotărârea este legală și temeinică.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat care, prin motivele scrise și oral a

solicitat reducerea pedepsei, iar prin apărătorul desemnat din oficiu s-a cerut

în principal achitarea, întrucât fapta nu a fost săvârșită de către inculpat

și, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este susținut pe

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 18 C.

proc. pen., însă nu este fondat.

Deși între declarațiile martorilor

date în cursul urmăririi penale și cele din fața instanței există contraziceri,

instanța, analizând întregul material probator, a reținut o situație de fapt

corectă.

Identificarea inculpatului ca autor

al infracțiunii s-a făcut în baza datelor furnizate de făptuitori și martori cu

ocazia cercetării locului faptei, consemnate prin procesul-verbal din 20

aprilie 2002 și Raportul de constatare tehnico-științifică criminalistică, din

ale cărui concluzii rezultă că urma digitală ridicată de pe cartea de

identitate a părții vătămate a fost creată de degetul inelar de la mâna dreaptă

a inculpatului Ț.V.A.

De altfel, prin motivele scrise din

recurs sus-numitul inculpat recunoaște săvârșirea infracțiunii, solicitând doar

reducerea pedepsei.

Neexistând, astfel, nici o îndoială

în privința participării inculpatului Ț.V.A. la săvârșirea tâlhăriei, cererea

apărătorului de achitare în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,

este nefondată.

Nici critica privind greșita

individualizare a pedepsei nu este întemeiată.

Așa cum rezultă din cazierul

judiciar, inculpatul Ț.V.A. a mai fost condamnat, în perioada 2000 - 2001 la 3

pedepse pentru infracțiuni concurente, săvârșite în timpul minorității, urmând

să execute, prin contopire, 3 ani și 6 luni închisoare în regim privativ de

libertate.

La mai puțin de 3 luni de la

liberarea din penitenciar, 30 ianuarie 2002, inculpatul a săvârșit infracțiunea

care face obiectul prezentei cauze.

Inculpatul face parte din categoria

„copiilor străzii”, defavorizați social dar care nici nu a făcut nimic pentru

a-și depăși condiția, deși avea o vârstă care implică suficientă maturitate în

aprecierea acțiunilor și faptelor sale.

Toate aceste date au fost avute în

vedere la individualizarea sancțiunii, alături de cele privind gradul ridicat

de pericol social al infracțiunii săvârșite dar și de cele privind vârsta

inculpatului, respectiv 20 ani și nivelul redus de instruire, având doar două

clase.

Pedeapsa aplicată, în raport de

aceste date, în apropierea minimului special prevăzut de lege, este și

justificată și necesară realizării funcțiilor sale, de constrângere și

reeducare, precum și a scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Neconstatând, din examinarea

hotărârilor, nici existența vreunuia dintre cazurile de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu,

recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va deduce

timpul arestării preventive a inculpatului de la 20 aprilie 2002 la 2 iunie

2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul Ț.V.A. împotriva deciziei penale nr. 268/ A din 13 aprilie 2004 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 20 aprilie 2002 la 2 iunie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iunie 2004.