ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5341/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții S.A., T.E., Ș.M., P.D. și O.A. au chemat în judecată Prefectul județului Iași, Consiliul Județean Iași și pe S.E., pentru ca în contradictoriu cu pârâții și pe calea contenciosului administrativ să se dispună anularea parțială a titlului de proprietate nr. 72575 din 17 mai 1994, eliberat pe numele pârâtei S.E., de către Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 18/1991. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defuncților V.A. și A.V., care au avut pe rolul agricol al comunei Lespezi, județul Iași, mai multe suprafețe de teren, printre care și 0.09 ha, constituind curtea, casa și 1,009 ha, grădină în prelungirea curții casei părintești, suprafață de teren ce le-a fost recunoscută, dar pentru care, fără a avea vreun drept, a obținut titlu de proprietate pârâta S.E.

Curtea de Apel Iași, prin sentința civilă nr. 123 din 11 mai 1995, și-a declinat competența, în favoarea Judecătoriei Pașcani, reținând că procedura contenciosului administrativ prevăzută de Legea nr. 29/1990, poate fi folosită numai până în momentul în care actul administrativ a intrat în circuitul civil, după care anularea actului se poate face printr-o acțiune adresată instanței de drept comun. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 121 din 31 ianuarie 1996, a admis recursul formulat și a trimis cauza la aceeași curte de apel, pentru continuarea judecății, reținând faptul că natura juridică a titlului de proprietate este aceea de act administrativ, el fiind actul prin care se finalizează activitatea autorităților publice care au fost înființate pentru punerea în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 18/1991.

Așa fiind, verificarea legalității unui titlu de proprietate emis în baza dispozițiilor sus-menționatului act normativ, se poate face potrivit procedurii, și de către instanțele prevăzute în legea contenciosului administrativ. Curtea a reținut faptul că natura actului administrativ nu este influențată și nu depinde de intrarea în circuitul civil, iar în cauza de față, titlul de proprietate este un act administrativ emis de o autoritate din categoria celor arătate în art. 3 pct. 1 C. proc. civ., motiv pentru care competența de soluționare a acțiunii prin care se solicită anularea actului, aparține curții de apel. Cauza a fost înaintată Curții de Apel Iași, care prin sentința civilă nr. 171 din 23 octombrie 1997, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Pașcani.

Instanța a reținut faptul că secțiile unite ale Curții Supreme de Justiție, prin decizia nr. 1 din 30 iunie 1997, au admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general și au stabilit că în materia dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 18/1991, instanța căreia îi revine competența materială de a soluționa cererile de anulare a titlului de proprietate, este judecătoria. Împotriva sentinței civile nr. 171 din 23 octombrie 1997 a Curții de Apel Iași, de declinare a competenței, a declarat recurs reclamanta S.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Curtea Supremă, învestită cu judecarea recursului declarat, a dispus la data de 3 aprilie 1998, suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., întrucât citațiile și dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, cu două dintre intimatele-reclamante, au fost restituite la dosarul cauzei, cu mențiunea „decedat”. Prin rezoluția din 7 mai 2004, cauza a fost repusă pe rolul Curții, pentru verificarea situației actuale din dosar. Procedând la examinarea din oficiu a cauzei după suspendare, se constată că în intervalul de timp scurs de la data declarării recursului și data repunerii pe rol, Judecătoria Pașcani, căreia i s-a trimis dosarul, pentru soluționarea cauzei, a pronunțat sentința civilă nr. 2648 din 26 iunie 2002. Prin urmare, decizia curții de apel, de casare cu trimitere, ce formează obiectul prezentului recurs, nu mai prezintă nici un interes, pentru a fi soluționat sub aspectul criticilor invocate, de vreme ce această decizie și-a produs deja efectele juridice, prin soluționarea cauzei de către instanța căreia i s-a trimis dosarul.

Eventuala corectitudine procedurală a sentinței judecătoriei va putea fi examinată în cadrul căilor de atac. În prezentul recurs, interesul procedural nu mai există, astfel încât acesta va fi respins în considerarea principiului potrivit căruia, cine nu are interes, nu are acțiune și deci, nici cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.A. împotriva sentinței civile nr. 171 din 23 octombrie 1997 a Curții de Apel Iași, ca lipsit de interes. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2004.