ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3932/2003

Deliberând asupra cauzei penale de

față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Mureș nr. 576/P/1999 din 2 martie 2000, A.T., în calitate de

inculpat a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1) și (4) C. pen., constând în emiterea unui C.E.C. asupra B.R.D.,

filiala Caracal, știind că pentru valorificarea sa nu avea acoperirea necesară,

prejudiciind partea vătămată cu suma de 51.124.527 lei.

Tribunalul Mureș ca primă instanță,

prin sentința penală nr. 384 pronunțată la data de 27 decembrie 2000, în

dosarul penal nr. 2097/2000 hotărăște:

Cu aplicarea prevederilor art. 334

C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina

inculpatului A.T., din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) și (5) C.

pen., în aceea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., și din aceasta în

infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) și (3) din Legea nr. 59/1934.

În baza art. 84 alin. (1) pct. 3 din

Legea nr. 59/1934 condamnă pe inculpatul A.T. la pedeapsa amenzii penale de

100.000 lei și la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de emitere a unui cec incomplet.

În baza art. 81 C. pen., dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei amenzii pe durata termenului de

încercare de un an și a pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare

de 2 ani și 6 luni.

Atrage atenția inculpatului asupra

prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 14 și art. 345 C. proc.

pen., obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.

SRL, cu sediul în Caracal, la plata sumei de 167.434.259 lei despăgubiri civile

către partea civilă SC R.O.C. SRL, cu sediul în Tg. Mureș.

Obligă inculpatul, în solidar cu

partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1.150.000 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei reprezentând onorariul

avocatului numit din oficiu, se avansează către Baroul Mureș din fondul special

al Ministerului Justiției.

S-a reținut că inculpatul nu a avut

intenția de a înșela pentru a se reține infracțiunea prevăzută de art. 215 C.

pen., dar s-a făcut vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) pct.

3 din Legea C.E.C. - ului nr. 59/1934.

În fapt, s-a reținut că în cursul

lunii decembrie 1997, inculpatul a plătit în numerar pentru plasa de sârmă

achiziționată, suma de 43.421.335 lei, rămânând dosar cu sârma de 51.124.527

lei.

Pentru aceasta din urmă, la data de

10 iulie 1999, partea vătămată R.O.C. a completat fila C.E.C., semnată și

ștampilată de inculpat, „în alb”, depunând-o la B.R.D., sucursala Caracal care,

i-a refuzat plata pentru motivul lipsei de disponibil în cont.

Situația de fapt și vinovăția s-au

stabilit pe baza analizei probelor administrate și anume: declarația părții

vătămate și a inculpatului și acte.

Curtea de Apel Tg. Mureș, secția

penală, prin decizia penală nr. 147/ A din 3 octombrie 2001, pronunțată în

dosarul penal nr. 533/2001, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Mureș și a desființat în totalitate sentința nr. 384/2000 dispunând

rejudecarea cauzei.

Considerentele acestei casări au

fost mai multe și anume:

- starea de fapt nu a fost stabilită

cu certitudine;

- încadrarea juridică nu a fost

corespunzătoare;

- s-au aplicat cumulativ 2 pedepse

pentru o singură infracțiune.

În fond, după casare, Tribunalul

Mureș, secția penală, prin decizia penală nr. 134 din 31 mai 2002, pronunțată

în dosarul penal nr. 125/2002 hotărăște:

În baza art. 334 C. proc. pen.,

dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (4) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C.

pen., privind pe inculpatul A.T.

Achită pe inculpatul A.T., în baza

art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., art.

998 C. civ., admite acțiunea civilă formulată de partea civilă R.O.C. SRL, cu

sediul în Tg. Mureș, și în consecință, obligă inculpatul A.T. și partea

responsabilă civilmente SC D. SRL, cu sediul în Caracal, în solidar, la plata

sumei de 167.434.259 lei (51.124.572 lei pentru factura neachitată și

116.309.687 lei majorări), către partea civilă.

În baza art. 191 alin. (3) C. proc.

pen., obligă inculpatul și partea responsabilă civilmente, în solidar, la plata

sumei de 800.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de

300.000 lei, onorariu avocațial din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției către Baroul Mureș.

Și împotriva acestui mod de

soluționare a cauzei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a declarat apel.

Prin decizia penală nr. 165/ A pronunțată la data de 27 noiembrie 2002, în

dosarul penal nr. 685/2002, Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală, a respins

ca nefondat, apelul.

Împotriva acestei decizii, cu

repercursiuni asupra sentinței de fond menținută, Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Tg. Mureș, în termen legal, a declarat recurs.

În motivarea scrisă referitoare la

nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor s-a invocat motivul de casare al

greșitei încadrări juridice a faptei, prevăzută de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.).

S-a solicitat rejudecarea și în fond

condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.

215 alin. (1) și (4) C. pen., cu exigența necesară, gradul de pericol social

corespunzător.

Curtea a examinat hotărârea atacată

și sentința de fond, atât în raport de critica formulată, cât și din oficiu,

ajungând la concluzia că potrivit situației de fapt corect reținută din

ansamblul probator administrat recursul este admisibil atât cu privire la

încadrarea juridică, dar în alt sens decât cel solicitat, cât și pentru a se

aplica dispozițiile Decretului de grațiere 543/2003, față de încadrarea

juridică corectă a faptei. Astfel, se rețin următoarele:

Inculpatul și partea vătămată erau

parteneri de afaceri și anterior anului 1997, perioadă în care s-a folosit

același procedeu și anume, de a se accepta livrarea mărfii cu plata ulterioară

a prețului.

Așadar, situația a fost recunoscută

și acceptată de partea vătămată atât la momentul încheierii afacerii cât și

ulterior, cu ocazia amânărilor plății. Buna credință a inculpatului deci

absența oricărei intenții de înșelare a partenerului a rezultat atât din

comunicarea propriei situații financiare, acestuia, cât și din plățile succesiv

efectuate și care au acoperit aproape o jumătate din suma datorată, C.E.C. - ul

în alb oferit (de altfel și cu o altă ocazie, a se vedea că are trecut numărul

unei alte facturi decât cea adusă în discuție) fiind doar un mijloc de

garantare a plății viitoare. Însăși neplata la timp s-a datorat nerespectării contractelor

de către alți doi parteneri care nu le-au onorat la timp, lăsându-l pe inculpat

descoperit (SC M. SRL și B. SRL).

Împrejurarea că la un moment dat a

vândut un produs de valoare (un autoturism TOYOTA „dat în plată”) și că a dat

banilor altă destinație a avut explicația obiectivă a nevoii de a acoperi și

alte datorii.

Acordul de voință mai mult sau mai

puțin explicit asupra amânării plății, indică clar percepția furnizorului

asupra lipsei momentane a disponibilului. De altfel, deși au avut mai multe

convorbiri telefonice, furnizorul nu i-a adus la cunoștință intenția depunerii

filei C.E.C. pentru a putea-o preveni.

Față de această situație, avută în

vedere și de instanța de fond și de apel, în mod corect s-a constatat că nu

subzistă infracțiunea de înșelăciune, dat s-a omis că sunt întrunite elementele

constitutive ale unei alte infracțiuni (la legea C.E.C. - ului) pentru care

inculpatul trebuia condamnat și pedepsele grațiate, beneficiind de aplicarea

dispozițiilor art. 543/2000, după cum se va arăta:

Pentru a se fi putut reține

infracțiunea de înșelăciune esențial era să se fi demonstrat rezultatul

acțiunii și anume: inducerea în eroare și obținerea de către făptuitor a unei

dispoziții de ordin patrimonial păgubitoare.

Inculpatul a emis un C.E.C. bancar

fără acoperire având afaceri în derulare și deci acoperire având afaceri în

derulare și deci speranțe întemeiate că își va suplimenta la timp contul bancar

cu suficiente lichidități bănești. Nu s-a dovedit intenția (care obligatoriu

trebuie să fie directă) de a înșela și în absența acestui element constitutiv

nu există infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen.

În același timp însă situația

existentă nu reprezintă o simplă faptă producerea de prejudiciu ci o altă

infracțiune decât înșelăciunea.

Singura rezolvare justă în cauză (în

acel moment nu apăruse decretul de grațiere), greșit înlăturată însă de

instanța de apel, a fost a instanței de fond cu ocazia primei judecări

(sentința penală nr. 384 din 27 decembrie 2000).

Într-adevăr în cauză sunt operante

dispozițiile Legii nr. 59/1934. Astfel:

Conceptual, C.E.C. - urile „în alb”

precum și C.E.C. - urile cu dată nereală (sau care nu corespund realmente

momentului emiterii lor), subsumează unei categorii de titluri comerciale

valorice incomplete sau neregulat emise sub aspect strict formal, fiind

definite ca atare chiar prin prevederile art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr.

59/1934.

Este vorba prin urmare, de C.E.C. -

uri care poartă numai denumirea trasului, ștampila unității trăgătoare și

semnătura trăgătorului, lipsind alte elemente esențiale, potrivit art. 1 alin.

(2) și (5) din Legea nr. 59/1934, precum: data emiterii, suma concretă („suma

anumită” în exprimarea legiuitorului interbelic), ce urmează a face obiectul

plății printr-o instituție bancară.

C.E.C. - urile lăsate în forma

arătată, sunt „Garanții” a unei viitoare plăți CASH.

Dacă între parteneri care acceptă

această situație, se poate rezuma un acord de voință, în scopul declarat al

unei amânări a plății ceea ce exclude reținerea infracțiunii de înșelăciune,

acest acord nu poate să schimbe sau să suspende funcția esențială a C.E.C. -

ului (titlu comercial de valoare) care este și rămâne un instrument de plată ce

nu se transformă, în nici o condiție, un instrument de creditare.

Este motivul pentru care simpla

necompletare conform legii C.E.C. - ului, duce la săvârșirea unei infracțiuni

(de pericol), în conformitate cu dispozițiile art. 84 alin. (1) pct. 3 din

Legea nr. 59/1934.

Considerentele exprimate conduc la

concluzia că recursul este întemeiat, urmând a fi admis în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și rejudecând,

după casare, se va face aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., privind

schimbarea încadrării juridice, după înlăturarea achitării pentru infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen.

În baza art. 84 alin. (1) pct. 3 din

Legea nr. 59/1934 urmează a se aplica o pedeapsă inculpatului care, dat fiind

momentul comiterii și neexceptarea, starea de infractor primar a inculpatului,

se va grația conform art. 1 din Decretul nr. 534/2003.

Se vor menține dispozițiile civile

din cuprinsul deciziei de apel.

Cheltuielile către stat, vor rămâne

în sarcina statului (art. 192 alin. final C. proc. pen.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș împotriva deciziei penale nr.

165/ A din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, privind pe inculpatul

A.T.

Casează decizia penală atacată,

precum și sentința penală nr. 134 din 31 mai 2002 a Tribunalului Mureș, numai

cu privire la dispoziția de achitare a inculpatului pe care o înlătură.

În baza dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (4) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din

Legea nr. 59/1934, text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la 6

luni închisoare.

În baza art. 1 și 7 din Legea nr.

543/2003 grațiază pedeapsa aplicată.

Onorariul avocatului din oficiu, în

sumă de 400.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2003.