ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3932/2003

Deliberând asupra cauzei penale de față; Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș nr. 576/P/1999 din 2 martie 2000, A.T., în calitate de inculpat a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen., constând în emiterea unui C.E.C. asupra B.R.D., filiala Caracal, știind că pentru valorificarea sa nu avea acoperirea necesară, prejudiciind partea vătămată cu suma de 51.124.527 lei. Tribunalul Mureș ca primă instanță, prin sentința penală nr. 384 pronunțată la data de 27 decembrie 2000, în dosarul penal nr. 2097/2000 hotărăște: Cu aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului A.T., din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen., în aceea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., și din aceasta în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) și (3) din Legea nr. 59/1934.

În baza art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 condamnă pe inculpatul A.T. la pedeapsa amenzii penale de 100.000 lei și la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui cec incomplet. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei amenzii pe durata termenului de încercare de un an și a pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni. Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. În baza art. 14 și art. 345 C. proc. pen., obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. SRL, cu sediul în Caracal, la plata sumei de 167.434.259 lei despăgubiri civile către partea civilă SC R.O.C.

SRL, cu sediul în Tg. Mureș. Obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1.150.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250.000 lei reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu, se avansează către Baroul Mureș din fondul special al Ministerului Justiției. S-a reținut că inculpatul nu a avut intenția de a înșela pentru a se reține infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen., dar s-a făcut vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea C.E.C. - ului nr. 59/1934. În fapt, s-a reținut că în cursul lunii decembrie 1997, inculpatul a plătit în numerar pentru plasa de sârmă achiziționată, suma de 43.421.335 lei, rămânând dosar cu sârma de 51.124.527 lei.

Pentru aceasta din urmă, la data de 10 iulie 1999, partea vătămată R.O.C. a completat fila C.E.C., semnată și ștampilată de inculpat, „în alb”, depunând-o la B.R.D., sucursala Caracal care, i-a refuzat plata pentru motivul lipsei de disponibil în cont. Situația de fapt și vinovăția s-au stabilit pe baza analizei probelor administrate și anume: declarația părții vătămate și a inculpatului și acte. Curtea de Apel Tg. Mureș, secția penală, prin decizia penală nr. 147/ A din 3 octombrie 2001, pronunțată în dosarul penal nr. 533/2001, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și a desființat în totalitate sentința nr. 384/2000 dispunând rejudecarea cauzei. Considerentele acestei casări au fost mai multe și anume: - starea de fapt nu a fost stabilită cu certitudine; - încadrarea juridică nu a fost corespunzătoare; - s-au aplicat cumulativ 2 pedepse pentru o singură infracțiune.

În fond, după casare, Tribunalul Mureș, secția penală, prin decizia penală nr. 134 din 31 mai 2002, pronunțată în dosarul penal nr. 125/2002 hotărăște: În baza art. 334 C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., privind pe inculpatul A.T. Achită pe inculpatul A.T., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen. În baza art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ., admite acțiunea civilă formulată de partea civilă R.O.C. SRL, cu sediul în Tg. Mureș, și în consecință, obligă inculpatul A.T.

și partea responsabilă civilmente SC D. SRL, cu sediul în Caracal, în solidar, la plata sumei de 167.434.259 lei (51.124.572 lei pentru factura neachitată și 116.309.687 lei majorări), către partea civilă. În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., obligă inculpatul și partea responsabilă civilmente, în solidar, la plata sumei de 800.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300.000 lei, onorariu avocațial din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul Mureș. Și împotriva acestui mod de soluționare a cauzei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a declarat apel. Prin decizia penală nr. 165/ A pronunțată la data de 27 noiembrie 2002, în dosarul penal nr. 685/2002, Curtea de Apel Tg.

Mureș, secția penală, a respins ca nefondat, apelul. Împotriva acestei decizii, cu repercursiuni asupra sentinței de fond menținută, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, în termen legal, a declarat recurs. În motivarea scrisă referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor s-a invocat motivul de casare al greșitei încadrări juridice a faptei, prevăzută de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.). S-a solicitat rejudecarea și în fond condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen., cu exigența necesară, gradul de pericol social corespunzător.

Curtea a examinat hotărârea atacată și sentința de fond, atât în raport de critica formulată, cât și din oficiu, ajungând la concluzia că potrivit situației de fapt corect reținută din ansamblul probator administrat recursul este admisibil atât cu privire la încadrarea juridică, dar în alt sens decât cel solicitat, cât și pentru a se aplica dispozițiile Decretului de grațiere 543/2003, față de încadrarea juridică corectă a faptei. Astfel, se rețin următoarele: Inculpatul și partea vătămată erau parteneri de afaceri și anterior anului 1997, perioadă în care s-a folosit același procedeu și anume, de a se accepta livrarea mărfii cu plata ulterioară a prețului. Așadar, situația a fost recunoscută și acceptată de partea vătămată atât la momentul încheierii afacerii cât și ulterior, cu ocazia amânărilor plății.

Buna credință a inculpatului deci absența oricărei intenții de înșelare a partenerului a rezultat atât din comunicarea propriei situații financiare, acestuia, cât și din plățile succesiv efectuate și care au acoperit aproape o jumătate din suma datorată, C.E.C. - ul în alb oferit (de altfel și cu o altă ocazie, a se vedea că are trecut numărul unei alte facturi decât cea adusă în discuție) fiind doar un mijloc de garantare a plății viitoare. Însăși neplata la timp s-a datorat nerespectării contractelor de către alți doi parteneri care nu le-au onorat la timp, lăsându-l pe inculpat descoperit (SC M. SRL și B. SRL). Împrejurarea că la un moment dat a vândut un produs de valoare (un autoturism TOYOTA „dat în plată”) și că a dat banilor altă destinație a avut explicația obiectivă a nevoii de a acoperi și alte datorii.

Acordul de voință mai mult sau mai puțin explicit asupra amânării plății, indică clar percepția furnizorului asupra lipsei momentane a disponibilului. De altfel, deși au avut mai multe convorbiri telefonice, furnizorul nu i-a adus la cunoștință intenția depunerii filei C.E.C. pentru a putea-o preveni. Față de această situație, avută în vedere și de instanța de fond și de apel, în mod corect s-a constatat că nu subzistă infracțiunea de înșelăciune, dat s-a omis că sunt întrunite elementele constitutive ale unei alte infracțiuni (la legea C.E.C. - ului) pentru care inculpatul trebuia condamnat și pedepsele grațiate, beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 543/2000, după cum se va arăta: Pentru a se fi putut reține infracțiunea de înșelăciune esențial era să se fi demonstrat rezultatul acțiunii și anume: inducerea în eroare și obținerea de către făptuitor a unei dispoziții de ordin patrimonial păgubitoare.

Inculpatul a emis un C.E.C. bancar fără acoperire având afaceri în derulare și deci acoperire având afaceri în derulare și deci speranțe întemeiate că își va suplimenta la timp contul bancar cu suficiente lichidități bănești. Nu s-a dovedit intenția (care obligatoriu trebuie să fie directă) de a înșela și în absența acestui element constitutiv nu există infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. În același timp însă situația existentă nu reprezintă o simplă faptă producerea de prejudiciu ci o altă infracțiune decât înșelăciunea. Singura rezolvare justă în cauză (în acel moment nu apăruse decretul de grațiere), greșit înlăturată însă de instanța de apel, a fost a instanței de fond cu ocazia primei judecări (sentința penală nr. 384 din 27 decembrie 2000). Într-adevăr în cauză sunt operante dispozițiile Legii nr. 59/1934.

Astfel: Conceptual, C.E.C. - urile „în alb” precum și C.E.C. - urile cu dată nereală (sau care nu corespund realmente momentului emiterii lor), subsumează unei categorii de titluri comerciale valorice incomplete sau neregulat emise sub aspect strict formal, fiind definite ca atare chiar prin prevederile art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934. Este vorba prin urmare, de C.E.C. - uri care poartă numai denumirea trasului, ștampila unității trăgătoare și semnătura trăgătorului, lipsind alte elemente esențiale, potrivit art. 1 alin. (2) și (5) din Legea nr. 59/1934, precum: data emiterii, suma concretă („suma anumită” în exprimarea legiuitorului interbelic), ce urmează a face obiectul plății printr-o instituție bancară.

C.E.C. - urile lăsate în forma arătată, sunt „Garanții” a unei viitoare plăți CASH. Dacă între parteneri care acceptă această situație, se poate rezuma un acord de voință, în scopul declarat al unei amânări a plății ceea ce exclude reținerea infracțiunii de înșelăciune, acest acord nu poate să schimbe sau să suspende funcția esențială a C.E.C. - ului (titlu comercial de valoare) care este și rămâne un instrument de plată ce nu se transformă, în nici o condiție, un instrument de creditare. Este motivul pentru care simpla necompletare conform legii C.E.C. - ului, duce la săvârșirea unei infracțiuni (de pericol), în conformitate cu dispozițiile art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934. Considerentele exprimate conduc la concluzia că recursul este întemeiat, urmând a fi admis în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc.

pen. și rejudecând, după casare, se va face aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., privind schimbarea încadrării juridice, după înlăturarea achitării pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen. În baza art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 urmează a se aplica o pedeapsă inculpatului care, dat fiind momentul comiterii și neexceptarea, starea de infractor primar a inculpatului, se va grația conform art. 1 din Decretul nr. 534/2003. Se vor menține dispozițiile civile din cuprinsul deciziei de apel. Cheltuielile către stat, vor rămâne în sarcina statului (art. 192 alin. final C. proc. pen.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș împotriva deciziei penale nr. 165/ A din 27 noiembrie 2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, privind pe inculpatul A.T. Casează decizia penală atacată, precum și sentința penală nr. 134 din 31 mai 2002 a Tribunalului Mureș, numai cu privire la dispoziția de achitare a inculpatului pe care o înlătură. În baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, text de lege în baza căruia îl condamnă pe inculpat la 6 luni închisoare. În baza art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2003 grațiază pedeapsa aplicată.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 400.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2003.