Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.01.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 362/2003

HOTĂRÂRE
24.01.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 362/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr.194 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava. S-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, B.A., lipsind celelalte părți din cauză. Procedura legal îndeplinită. Apărătorul a cerut admiterea recursului și în rejudecarea cauzei reducerea pedepsei. Procurorul solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat. Inculpatul în ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței, soluționarea recursului. C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.52 din 11 ianuarie 2002 a Tribunalului Botoșani, s-au hotărât următoarele: În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul P.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.211 alin.2 lit.a,e Cod penal (parte vătămată fiind M.T.) și art.211 alin.2 lit.a,e Cod penal (parte vătămată fiind S.I.); și a condamnat inculpatul P.I.

la un an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208, 209 lit.a,e cu aplicarea art.99 Cod penal, parte vătămată fiind T.R.; un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208 alin.1 cu aplicarea art.99 Cod penal, parte vătămată fiind H.N.; 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208, 209 lit.a, e cu aplicarea art.99 Cod penal, parte vătămată fiind G.S.; 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208, 209 lit.a, e, cu aplicarea art.99, parte vătămată fiind N.I.; 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208 alin.1 lit.a,e cu aplicarea art.99 Cod penal, partea vătămată, fiind A.M.; 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,d,e cu art.99 Cod penal, parte vătămată fiind C.L.; 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 alin.2 lit.e cu aplicarea art.99 Cod penal, parte vătămată fiind L.D.; 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 alin.2 lit.e cu aplicarea art.99 Cod penal, parte vătămată fiind Ț.G.; 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 alin.2 lit.a,e cu 99 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice, din art.208, 209 lit.c, cu aplicarea art.99 Cod penal, parte vătămată fiind A.M.

În baza art.33,34 Cod penal, au fost contopite pedepsele, fiind obligat inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită la 5 ani închisoare, cu privare de libertate.A fost menținută starea de arest și dedusă reținerea și arestarea preventivă, de la 14 iunie 2001, la zi; - în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul H.A. pentru săvârșirea a două complicități la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.26 raportat la art.211 alin.2 lit.a,e cu aplicarea art.99 Cod penal, parte vătămată fiind S.I. și M.T. În baza art.104 Cod penal, s-a dispus internarea inculpatului minor H.A.

într-un Centru de reeducare ca urmare a săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.26 raportat la art.208, 209 lit.e Cod penal, parte vătămată fiind N.I.; art.26 raportat la art.211 alin.2 lit.a,e cu aplicarea art.99 Cod civil, parte vătămată fiind L.D.; art.26 raportat la art.211 alin.2 lit.a,e cu aplicarea art.99 Cod penal, parte vătămată, fiind Agachi Mimi; art.208 alin.1 cu aplicarea art.99 Cod penal, parte vătămată fiind G.S.. A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă arestarea preventivă, de la 15 iunie 2001, la zi. A fost condamnat inculpatul A.I., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208, 209 lit.a,e cu aplicarea art.99, art.74 și 76 Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare, parte vătămată fiind G.S..

Conform art.83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1910 din 10 iunie 1000 a Judecătoriei Botoșani, urmând ca inculpatul să execute alături de pedeapsa prezentă și pe aceea, în total, 2 ani și 3 luni, cu privare de libertate. A fost obligat inculpatul P.I., în solidar cu părțile responsabile civilmente P.V. și V., să plătească părții civile H.N., suma de 2.500.000 lei; C.L., suma de 1.700.000 lei și către Ț.G. suma de 2.000.000 lei, despăgubiri civile. În baza art.118 lit.a Cod penal, s-a confiscat de la inculpatul P.I. în solidar cu părțile responsabile civilmente P.V. și P.V., suma de 3.300.000 lei. Au fost obligați inculpații minori P.I.

și H.A. în solidar cu părțile responsabile civilmente P.V., P.V. și H.P. și Handra Mariana să plătească părții civile N.I., suma de 2.600.000 lei despăgubiri civile; către partea civilă Luchian Dana, suma de 1.500.000 lei, iar către partea civilă Agachi Mihai, suma de 1.000.000 lei, despăgubiri civile. Au fost obligați inculpații minori P.I., H.A. și A.I., în solidar cu părțile responsabile civilmente P.V. și Violeta, H.P. și M., A.M. și E., să plătească părții civile G.S., suma de 650.000 lei despăgubiri civile. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

D E C I D E : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr.194 din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 14 iunie 2001 la 24 ianuarie 2003. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 360/2003
D E C I Z I A NR.360 DOSAR NR.3059/2002 S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr.220/A din 22 mai 2002 a Curții de Apel Timișoara. S-au
ÎCCJ 2003-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 886/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul G.I.M. împotriva deciziei penale nr.259 din 2 septembrie 2002 a Curții de Apel Suceava. S-a prezentat inculpatul, asistat de apărător ales av.C.V., lipsind intimatele părți vătămate P.L.
ÎCCJ 2003-01-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 39/2003
S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat G.D., apărător desemnat din oficiu. A lipsit intimata parte civilăS.C. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotă
ÎCCJ 2003-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 556/2003
S-a luat în examinare recursul declarat inculpatul P.J. împotriva deciziei penale nr.417 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova. S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat F.V., apărător ales. Au lipsit:
ÎCCJ 2003-02-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 838/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul D.C.M. împotriva deciziei penale nr.621 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală. S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de apărător des
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă