ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 556/2003

S-a luat în examinare recursul declarat inculpatul P.J. împotriva deciziei penale nr.417 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel

Craiova

.

S-a prezentat recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat F.V., apărător ales.

Au lipsit: intimatele părți vătămate D.D.M. și C.E.A.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, achitarea pentru infracțiunile prevăzute de art.211 alin.2 lit.b și e din Codul penal și art.20 – 197 alin.3 din Codul penal și reducerea pedepsei aplicate.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, întrucât din actele dosarului rezultă vinovăția inculpatului pentru infracțiunile a căror achitare se cere, iar pedeapsele  au fost just individualizate.

Inculpatul arată că regretă faptele comise și cere reducerea pedepsei aplicate.

C  U  R  T  E  A

Asupra recursului de față;

In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.123 din 23 mai 2002 a Tribunalului Mehedinți, inculpatul

P.J.

a   fost   condamnat   pentru    săvârșirea    următoarelor infracțiuni:

- art.20 raportat la art.197 alin.1 și 3 Cod penal la pedeapsa de 5 ani închisoare;

- art.201 alin.2 Cod penal la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare;

- art.202 Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare;

- art.208 alin.1 Cod penal la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- art.20 raportat la art.197 alin.1 Cod penal la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- art.201 alin.2 Cod procedură penală la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

In baza art.33 și 34 Cod penal, inculpatul va executa  pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal.

In temeiul art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea  de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 26 noiembrie 2001 la zi.

Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile D.D.M. daune morale în sumă de 20 milioane lei și despăgubiri civile în valoare de 3 milioane lei.

S-a respins ca tardivă cererea de constituire de parte civilă formulată de C.E.A.

Inculpatul a fost obligat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

In ziua de 20 noiembrie 2001, partea vătămată D.D.M.  a fost acostată de inculpat P.J. care a constrâns-o să intre în liftul unui bloc  unde a încercat să întrețină cu aceasta raporturi sexuale.

Intrucât partea vătămată s-a opus inculpatul a constrâns-o la întreținerea de acte de perversiune  sexuală. Pentru a o intimida, inculpatul – care cunoștea vârsta victimei – s-a folosit de un box metalic și de amenințarea că o va reține timp îndelungat în casa scării.

Fără a avea cunsimțământul victimei, inculpatul i-a luat cerceii din aur.

In seara zilei de 24 noiembrie 2001, în timp ce se afla în prezența părții vătămate C.E.A., inculpatul a constrâns-o să intre în liftul aceluiași imobil și sub amenințarea boxului, i-a propus să întrețină raporturi sexuale. Inculpatul i-a produs victimei   leziuni   prin   mușcare,  care  au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale (raport de constatare medico-legală nr.933 din 26 noiembrie 2001 a Serviciului  de medicină legală al Județului  Mehedinți – f.27 dosar urmărire penală).

Intâmpinând rezistența victimei, inculpatul a constrâns-o la întreținerea de acte de perversiune sexuală.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor  reținute în sarcina sa în legătură cu partea vătămată  C.E.A., dar a negat faptele  de care a fost acuzat de partea vătămată D.D.M.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au  fost reținute pe baza materialului probator administrat  în cauză: procese-verbale de consemnare a plângerilor părților vătămate, declarațiile  părților vătămată, procese-verbale de recunoaștere, planșe forografice, acte medico-legale, declarațiile  martorilor, declarațiile inculpatului, procese-verbale de confruntare.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr.417 din 3 octombrie 2002, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și de inculpat, a desființat sentința penală nr.123 din 23 mai 2002 și, în temeiul art.334 Cod procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice  din art.208 alin.1 Cod penal în art.211 alin.2 lit.b și e Cod penal, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 7 ani închisoare.

In baza art.20 raportat la art.197 alin.1 și 3 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare.

In baza art.201 alin.2 Cod penal, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare.

In baza art.20 raportat la art.197 alin.1 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 4 ani închisoare.

In baza art.201 alin.2 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare.

In baza art.33 lit.a și 34 alin.1 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită cu 1 an, în total 8 ani  închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 și 64  Cod penal.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus  din pedeapsa aplicată durata arestării preventive la zi.

In baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10  lit.d Cod procedură penală, inculpatul a fost achitat pentru  infracțiunea prevăzută de art.202 Cod penal.

Inculpatul a fost obligat la 3 milioane lei despăgubiri civile și la 2o milioane lei daune morale către partea civilă D.D.M.

S-a  dispus  respingerea  cererii pentru despăgubiri formulată de partea civilă C.E.A.

Instanța de control judiciar a apreciat că fapta inculpatului de a sustrage cerceii părții vătămate D.D.M. prin violență și pentru a o determina să-l reîntâlnească  a doua zi constituie infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.b și e Cod penal și nu cea de furt prevăzută de art.208 alin.1 Cod penal cum în mod greșit a reținut prima instanță.

De asemenea, Curtea de Apel Craiova a constatat că în mod greșit inculpatul a fost  condamnat pentru infracțiunea de corupție sexuală  prevăzută de art.202 Cod penal, deși această faptă este absorbită în latura obiectivă a infracțiunii de perversiune sexuală, reținută în mod corect de prima instanță.

Impotriva acestei decizii a declarat recurs în  termen legal inculpatul care a  solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii  atacate și achitarea sa pentru infracțiunea de  tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2  lit.b, e Cod penal și pentru tentativă la infracțiunea de viol prevăzută de art.20 raportat la art.197 alin.1 și 3 Cod penal. In subsidiar, s-a solicitat să se constate  că aceste fapte întrunesc, în realitate, elementele constituitive ale infracțiunilor prevăzute de art.208 alin.1 Cod penal sau 213 Cod penal, respectiv 201 alin.1 și 3 Cod penal.

Totodată, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei  în sensul reducerii cuantumului acesteia și suspendarea executării ei în conformitate cu prevederile art.81 Cod penal.

Hotărârea instanței de apel a fost criticată  și sub aspectul că nu cuprinde motivele  pe care se întemeiază soluția.

Temeiul juridic al recursului declarat îl constituie  dispozițiile art.385

9

pct.9, 12, 14, 17 și 17

1

Cod penal.

Examinând recursul, Curtea constată că  acesta nu este întemeiat.

Decizia nr.417 din 3 octombrie 2001 a Curții de Apel Craiova cuprinde motivele pe care instanța și-a întemeiat soluția dispusă, iar aceste motive  sunt suficiente și lămuritoare, astfel ca să nu împiedice instanța de recurs să-și îndeplinească  misiunea de a verifica hotărârea pronunțată.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că în cauză sunt  întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de  tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.b, e Cod penal și ale tentativei la infracțiunea de viol prevăzută de art.20 raportat la art.197 alin.1 și 3  Cod penal.

Astfel, din materialul probator administrat în  cauză rezultă că remiterea perechii de cercei s-a făcut în condiții de presiune psihică exercitată  de  inculpat  asupra părții vătămate.  Deposedarea acesteia de bunurile sale nu poate fi justificată de folosirea nici unui motiv, în primul rând pentru că în condițiile date – de temere, amenințare, constângere – acesta își pierde orice  valabilitate morală și juridică și, în al doilea rând, pentru că oricum pretextul invocat s-a dovedit a fi nesincer, întrucât inculpatul nu s-a folosit de bunul sustras pentru a o revedea  a doua zi pe partea vătămată, el fiind cel care nu s-a prezentat la întâlnirea stabilită (proces-verbal din data de 21 noiembrie 2000 – f.23).

De altfel, din declarația părții vătămate D.D.M. rezultă că ea nu i-a dat cerceii inculpatului nici pentru motivul arătat, refuzând  întâlnirea cu acesta, ceea ce l-a determinat să  o amenințe cu un comportament violent (f.11 și 21 verso dosar urmărire penală).

In aceste împrejurări, luarea bunurilor prin constrângerea părții vătămate s-a făcut în scopul  însușirii pe nedrept, astfel că fapta comisă a  fost corect calificată în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.b și e Cod penal.

Modalitatea în care inculpatul a intrat în stăpânirea bunurilor exclude reținerea încadrării juridice prevăzută de art.208 alin.1  Cod penal sau 213 Cod penal.

In ce privește infracțiunea prevăzută de art.20  raportat la art.197 alin.1 și 3 Cod penal, Curtea  constată că și această faptă a fost corect  calificată juridic și reținută în mod temeinic în sarcina inculpatului.

Inculpatul a cunoscut vârsta minorei D.D.M., aceasta aducându-i la cunoștință că are 14 ani (f.57 și 66 dosar urmărire penală), iar actele de constrângere efectuate asupra acesteia au urmărit întreținerea raportului sexual. Nefinalizarea acestei intenții nu s-a datorat inculpatului  care, de altfel, a și transformat acțiunea sa în aceea de a săvârși acte de perversiune sexuală asupra minorei.

Modul în care a acționat inculpatul asupra părții vătămate, vârsta acesteia la data comiterii faptei nu îndreptățesc cererea de schimbarea a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.201 alin.1 și 3 Cod penal ale cărei elemente constitutive nu sunt întrunite în cauză.

Pentru aceste motive, Curtea constată că temeiurile de recurs prevăzute de art.385

9

pct.12, 17 și 17

1

Cod procedură penală nu subzistă, instanțele de judecată făcând o corectă aplicare a legii, încadrările juridice date faptelor fiind temeinice și legale, toate elementele constitutive ale infracțiunilor reținute regăsindu-se în textele  de lege aplicate.

Cu privire la motivul de recurs privind individualizarea pedepsei, Curtea constată că instanța  de apel, stabilind pedeapsa aplicată inculpatului  la 8 ani închisoare, a făcut o justă interpretare și punere în valoare a dispozițiilor art.72  Cod penal.

Criteriile generale de individualizare au fost analizate și respectate, ele regăsindu-se în cuantumul și modalitatea executării pedepsei stabilite.

Faptele comise prezintă un pericol social sporit, iar împrejurarea că într-un interval de numai câteva zile, inculpatul a atentat asupra libertății sexuale a două persoane, îndreptățește aplicarea unui tratament coercitiv ferm.

Poziția procesuală a inculpatului care a recunoscut selectiv faptele comise, a fost avută în vedere, de asemenea, de către instanța de judecată ca argumet al proporționalizării pedepsei.

Curtea consideră că în cauză s-a avut în vedere și realizarea scopului coercitiv –educativ  al pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art.52 Cod penal și că reducerea cuantumului pedepsei aplicate este inoportună, întrucât ar goli de conținut textul de lege arătat.

Totodată, aplicarea suspendării condiționate  a executării pedepsei  - în raport de motivele arătate mai sus – nu se justifică, neasigurând reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de alte infracțiuni de către acesta.

Pentru aceste considerente, Curtea constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului în temeiul dispozițiilor art.385

15

pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Timpul arestării preventive se va deduce din pedeapsa aplicată începând de la 26 noiembrie  2001, la zi.

In conformitate cu prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE  MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.J. împotriva deciziei penale nr.417 din 3 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 26 noiembrie 2001 la 5 februarie 2003.

Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2003.