ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 941/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1084 din 24 iulie 2001 Tribunalul Sibiu a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul S.M.M. prin mandatar P.E. și a obligat pe pârâta S.C. A. S.A., sucursala Sibiu, la plata sumei de 6.418,50 DEM sau echivalentul în lei la data executării cu titlu de despăgubiri parțiale și la 8.000.000 lei cheltuieli de judecată, respingând acțiunea față de pârâții B.V. și S.C. T. S.A. Sibiu. Instanța de fond a reținut drept justificate pretențiile reclamantului în calitate de terț prejudiciat prin accidentul auto produs la 6 ianuarie 2000 din culpa pârâtului B.V. cu autobuzul asigurat de S.C. T. S.A.

Sibiu, al cărui angajat este, asigurător fiind S.C. A. S.A., sucursala Sibiu. Cuantumul despăgubirilor a fost stabilit pe baza devizului de reparație întocmit la 9 octombrie 2000 a constatării daunelor și devizului de reparații întocmite de asigurător, conform prevederilor pct. 9 din Normele cu privire la aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule emise în aplicarea H.G. nr. 1054/1999. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, prin decizia nr. 595 din 10 decembrie 2001 a admis recursul declarat de pârâții S.C. A. S.A. Sibiu, a modificat sentința atacată în sensul că a redus cuantumul despăgubirilor la care aceasta a fost obligată la 3.086,25 DM, pentru diferența de 3.332 DM fiind obligați în solidar pârâții B.V.

și S.C. T. S.A. Sibiu, redistribuind corespunzător cheltuielile de judecată. În motivarea deciziei se arată că potrivit estimării făcute de asigurător în baza anexei 2 pct. 14 din H.G. nr. 1054/1999 privind unele măsuri în legătură cu asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele produse terților prin accidente de autovehicule, cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului este de 3.086,25 DM reprezentând valoarea autovehiculului la data producerii accidentului, cuantum ce nu a fost contestat de reclamant. Aceasta deoarece potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, despăgubirile ce se plătesc de asigurător nu pot depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat.

În contra acestor hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, ele fiind și vădit netemeinice. Aceasta deoarece: 1.Societatea de asigurare a calculat în mod corect valoarea autoturismului în conformitate cu H.G. nr. 1054 din 28 decembrie 1999, în funcție de prețurile de catalog și vechime a acestuia, fiind de notorietate publică că un autoturism marca O.K., cu o vechime de 11 ani și cu 140.658 km. rulați avea la momentul producerii accidentului pe piața germană o valoare de câteva sute mărci iar nu o valoare de 6.418 DM.

2. Reclamantul nu a făcut dovada achitării efective a costurilor solicitate, cu chitanță și factură, conform pct. 9 alin. (3) din Normele aprobate prin Ordinul Ministerului de Finanțe nr. 2436/1996 iar nu prin înscrisul intitulat „ofertă”. 3.Având în vedere neconcordanțele vădite între evaluarea făcută de pârâtă și cea înscrisă în ofertă ca și neconcordanța între reparațiile înscrise în „Ofertă”, avariile stabilite prin procesul verbal și nota de constatare întocmită de S.C. A. S.A. se impunea efectuarea unei expertize tehnice auto care să stabilească valoarea prejudiciului efectiv suferit de reclamant, probă pe care instanța trebuie să o ordone din oficiu conform art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Pârâta S.C. A. S.A. Sibiu a depus întâmpinare prin care solicită admiterea recursului în anulare arătând că deși instanța de recurs a obligat-o la 3.086,25 DM, un autovehicul de felul celui avariat costă câteva sute de mărci cel mult 1.000 DM. Pârâta S.C. T. S.A. a depus și ea întâmpinare prin care solicită admiterea recursului în anulare arătând că despăgubirea nu a fost corect calculată și greșit instanțele au asimilat un deviz estimativ (oferta) cu o factură. Recursul în anulare nu este fondat. 1.Calea extraordinară de atac a recursului în anulare poate fi exercitată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru un număr limitat de motive, prevăzute de art. 330 C. proc.

civ. Potrivit art. 330 pct. 2 C. proc. civ. pe care s-a întemeiat prezenta cale de atac, Procurorul general poate ataca cu recurs în anulare hotărârile judecătorești irevocabile „când prin hotărârea atacată s-a produs o încălcare esențială a legii, ce a determinat o soluționare a cauzei pe fond ori această hotărâre este vădit netemeinică”. Cum recursul în anulare este singura cale de atac extraordinară, cu efect asupra hotărârilor judecătorești examinate, care nu poate fi exercitat de părți, singurul titular fiind Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, care, la rândul său, are numai facultatea iar nu obligația declarării ei, încadrarea cazurilor concrete în cele patru motive prevăzute de cod se impune a fi foarte riguroasă.

Examinând criticile aduse hotărârilor judecătorești atacate în cauza de față, se constată însă că acestea nu se încadrează în ipoteza normei prevăzută de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., ele nerelevând o încălcare esențială a legii care să determine o soluționare pe fond a cauzei și nici o vădită netemeinicie. Astfel, obiectul litigiului l-a format acordarea de despăgubiri rezultate din accident auto, acțiunea reclamantului fiind una mixtă și împotriva asigurătorului în temeiul Legii nr. 136/1995 și împotriva persoanelor vinovate de producerea accidentului, conducătorul auto și respectiv comitentul său în condițiile dreptului comun. Niciunde nu se invocă o încălcare a Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România sau ale prevederilor art. 1000 alin. (3) C. civ.

și cu atât mai puțin o încălcare esențială care să fi determinat o soluție pe fond. Ceea ce se critică nu este soluția de admitere a acțiunii ci aprecierea probelor în stabilirea cuantumului despăgubirilor. Or, în condițiile în care suma la care a fost obligat asigurătorul pârât este chiar suma pe care acesta o avansează prin întâmpinare și concluzii scrise nu se poate spune că hotărârea este netemeinică și nicidecum vădit netemeinică. Cât privește exercitarea rolului activ al instanței în ordonarea unei expertize din oficiu de care părțile nu au înțeles să uzeze trebuie observat că această măsură este la latitudinea judecătorilor care apreciază asupra necesității ei în contextul probelor administrate la propunerea părților dar cu respectarea celorlalte principii ale procesului civil, în primul rând al disponibilității și al celerității care caracterizează procesele comerciale, fără a se substitui în nici un caz obligațiilor care revin exclusiv părților.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul în anulare formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.