ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1171/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1171/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 92 din 25

martie 1999 a Tribunalului Bacău, au fost condamnați inculpații:

- C.R. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din art. 197 alin. (2) lit. a) și a art. 189 alin. (2) C.

pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare;

- art. 201 C. pen., cu referire la

art. 200 alin. (3) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare;

- art. 293 alin. (1) C. pen., la

pedeapsa de 6 luni închisoare;

- art. 239 alin. (2) și (3) C. pen.,

la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 5 ani,

pedeapsă pe care o va executa;

- R.M. pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 201 C. pen., cu

referire la art. 200 alin. (3) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din

art. 20 raportat la art. 201 cu referire la art. 200 alin. (2) și art. 189

alin. (2) C. pen., la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare.

- art. 197 alin. (2) lit. a) C.

pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea

de 5 ani închisoare, ce o va executa.

Au fost interzise inculpaților

drepturile prevăzute de art. 64 în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71

alin. (1) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

computat din pedepsele aplicate inculpaților perioada reținerii și arestului

preventiv din 5 octombrie 1997, la 12 ianuarie 1998.

În baza art. 14, art. 340 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul R.M. să plătească părții

vătămate P.C. suma de 5.000.000 lei daune morale.

S-a luat act că părțile vătămate

M.A. și V.M. nu s-au constituit părți civile.

- C.M. la pedeapsa de un an

închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei fixând termen de încercare de 3

ani conform art. 82 C. pen. și i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83

C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

arestul preventiv de la 27 octombrie 1997, la 12 ianuarie 1998.

A fost obligat inculpatul C.R. să

plătească părții vătămate M.A. suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare și

amândoi inculpații la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, pe baza

probelor administrate, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În seara zilei de 4 octombrie 1997,

inculpații C.R. și R.M. au mers la discoteca din comuna Munteni, jud. Galați.

Aici au întâlnit pe părțile vătămate M.A. și P.C. Cei doi inculpați și părțile

vătămate se cunoșteau de mai mult timp și de comun acord au hotărât să se

deplaseze la discoteca din Tecuci, cartierul „Bălcescu”.

Inculpații veniseră cu autoturismul

marca Dacia aparținând lui R.M. Din cartierul „Satul Nou” al municipiului

Tecuci au schimbat autoturismul, continuându-și deplasarea cu autoturismul

marca Mercedes aparținând lui C.R.

La discoteca din cartierul

„Bălcescu” inculpații au stat aproximativ două ore, timp în care au dansat și

au consumat băuturi alcoolice și băuturi răcoritoare.

În jurul orelor 2,00 inculpații, sub

pretextul că e prea devreme pentru a merge acasă, au convins cele două părți

vătămate care și-au exprimat acordul să se deplaseze la o altă discotecă în

comuna Cosmești. Ajungând în localitatea respectivă, au constatat că programul

se terminase la discotecă. De aici au mers la SC V. SRL Cosmești unde

inculpatul C.R. a cumpărat niște parizer, două banane, pâine, o sticlă de vin

și una de lichior.

Inculpatul C.R. le-a spus celor două

părți vătămate că le duce acasă, în comuna Munteni, însă în realitate s-a

îndreptat cu autoturismul spre Popasul Doaga. Ajungând la locul respectiv, a

deschis porțile de la intrarea în popas și a introdus autoturismul în interior.

Atât inculpații, cât și părțile

vătămate, au mers pe terasa din fața restaurantului, s-au așezat la o masă

pentru a mânca produsele cumpărate.

Văzând că restaurantul este închis,

inculpații au început să dărâme mese, să răstoarne scaune și să spargă sticle.

Apoi s-au îndreptat cu toții spre mașină. Inculpatul C.R. a coborât ulterior, s-a

îndreptat spre terasă și a început să strige „Alo, nu e nimeni aici?”

Dintr-o căsuță și-a făcut apariția

inculpata C.M., femeie de serviciu la Popasul Doaga. Inculpatul a întrebat-o

dacă se pot închiria căsuțe și cât este prețul.

Aflând că prețul unei căsuțe pentru

o noapte este de 20 mii lei, inculpatul i-a înmânat inculpatei C.M. o bancnotă

de 50.000 lei zicând să-i dea două căsuțe. Aceasta i-a indicat căsuța nr. 4 și

nr. 14. Inculpatul C.R. s-a îndreptat apoi spre autoturism spunându-i părții

vătămate să coboare, apoi să meargă cu el. Aceasta l-a întrebat unde trebuie să

meargă. Inculpatul i-a răspuns: „Lasă că o să vezi tu”. Întrucât partea

vătămată a refuzat să coboare, inculpatul a devenit violent, trăgând-o cu forța

și împingând-o spre căsuța nr. 4. Partea vătămată P.C. care se afla pe bancheta

din spate cu inculpatul R.M. l-a întrebat pe acesta ce se întâmplă, însă

inculpatul i-a răspuns că nu știe. Inculpatul C.R. a strigat apoi la R.M.,

zicându-i că are și el o căsuță rezervată.

P.C. a coborât din mașină încercând

să-l determine pe inculpat să renunțe la acțiunea sa. Inculpatul R.M., care

între timp a coborât și el din mașină a prins-o pe partea vătămată P.C. de o

mână și i-a răsucit-o la spate. Din cauza durerii, partea vătămată a căzut în

genunchi. Întrucât partea vătămată refuza să-l urmeze spre căsuță, inculpatul a

început să o tragă de păr și să o lovească peste cap. În mod similar se

comporta și inculpatul C.R. cu partea vătămată M.A.

Ajungând în interior, cei doi

inculpați au început să le lovească pe cele două fete, pentru a le obliga să le

satisfacă poftele sexuale.

Astfel, inculpatul R.M. a trântit-o

pe pat pe partea vătămată P.C., s-a așezat cu genunchii pe mâinile ei, apoi a

încercat să-i introducă organul sexual în gură. Partea vătămată a opus

rezistență, acoperindu-și fața cu mâinile și încercând să scape din strânsoarea

inculpatului. Văzând că nu reușește i-a spus să fugă, însă în timp ce partea

vătămată a ajuns la ușă, inculpatul a prins-o din nou și iar a încercat să o

supună la perversiuni sexuale.

Nu a renunțat la acțiunea sa decât

în momentul în care partea vătămată a vomat și și-a pierdut cunoștința.

În căsuța alăturată, inculpatul C.R.

i-a aplicat părții vătămate M.A. aceleași metode, lovind-o și violând-o,

supunând-o de asemenea la perversiuni sexuale.

După un anumit timp în căsuță a

intrat inculpatul R.M. care a aprins lumina.

În fața acestuia, inculpatul C.R. a

supus-o pe M.A. la perversiuni sexuale, zicându-i „Uite-o vezi de ce în stare!”

În același timp o lovea pe partea vătămată cu palmele peste față. C.R. i-a spus

lui R.M. „Fă-i-o și tu jos”. Inculpatul R.M. a întreținut și el raport sexual

cu M.A. contrar voinței acesteia.

Martorul M.C. administratorul

Popasului Doaga, a fost trezit din somn de zgomotele produse pe terasa restaurantului.

Ieșind afară a observat întreaga rulare a evenimentelor, însă le-a urmărit de

la o anumită distanță, fiindu-i teamă să intervină. Pe inculpata C.M. a

dojenit-o spunându-i că nu trebuia să le închirieze căsuțe.

Auzind țipetele părților vătămate

care se auzeau din căsuțe, martorul M.C. a dat telefon poliției orașului

Mărășești pentru a trimite un echipaj la fața locului.

În imediata apropiere a Popasului

Doaga se află un canton silvic, iar martorul a mers să-l caute pe pădurar,

pentru a putea să intervină.

L-a găsit aici pe martorul S.C. în

vârstă de 65 ani, care făcea de pază la canton. Martorul S.C. a auzit și el

țipetele și l-a întrebat pe M.C. ce se întâmplă. Acesta i-a relatat în legătură

cu evenimentele petrecute și împreună s-au deplasat spre căsuță. La poarta

popasului și-a făcut apariția o mașină a poliției din care a coborât partea

vătămată V.M., sergent major în cadrul I.P.J. Vrancea, Poliția oraș Mărășești,

însoțit de martorul P.C. pădurar, care în noaptea respectivă efectua serviciul

la punctul de control Tișești.

Partea vătămată V.M. observându-l pe

inculpatul R.M. în fața unei căsuțe l-a întrebat dacă știe ceva în legătură cu

un scandal care a avut loc în zonă. Inculpatul i-a spus că nu știe nimic, iar

el este împreună cu un prieten care se află cu soția în altă căsuță.

Solicitându-i-se buletinul de

identitate, inculpatul i-a răspuns polițistului că nu-l are la el și este în

mașina prietenului.

R.M. a intrat în căsuța în care se

afla C.R. timp în care polițistul a intrat cu martorii.

După câteva minute, R.M. a ieșit din

căsuță, iar ulterior și-a făcut apariția și C.R. Polițistul l-a întrebat pe

C.R. cum se numește, iar acesta s-a prezentat sub o altă identitate zicând că-l

cheamă Antohi. Solicitându-i-se buletinul de identitate, inculpatul a răspuns

că nu are acte de identitate. Polițistul a stăruit să-i prezinte actele mașinii

sau permisul de conducere, pentru a-i stabili identitatea.

În timp ce se îndreptau spre

autoturismul inculpatului, ajungând prin dreptul restaurantului, au fost ajunși

din urmă de partea vătămată M.A., care plângea și sângera la gură. Polițistul a

întrebat-o pe partea vătămată ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a răspuns că a

fost violată și bătută de cei doi inculpați. La scurt timp a venit și partea

vătămată P.C., care de asemenea plângea spunându-i polițistului ce a pățit.

Polițistul le-a spus celor doi

inculpați că în această situație, va trebui să-l însoțească la poliție, pentru

a fi audiați în legătură cu faptele reclamate de cele două părți vătămate.

Ajungând în dreptul autoturismului,

inculpatul C.R. sub pretext că ia actele din torpedou a introdus cheia în

contact cu intenția de a porni mașina să plece. Polițistul observând acest

lucru l-a prins pe inculpat de umăr și a introdus bastonul între habitacul mașinii

și portieră.

Inculpatul C.R. a ripostat

prinzându-l cu mâna de gât pe polițist, după care l-a îmbrâncit. Polițistul a

revenit și a încercat să-l scoată forțat pe inculpat din mașină, cei doi

rostogolindu-se împreună la sol. Martorii prezenți la fața locului au

intervenit în ajutorul polițistului, însă inculpatul a început să strige că

refuză să meargă la poliție până nu sosește fratele său de la Tecuci împreună

cu un avocat. În continuare, inculpatul i-a adresat polițistului, fel de fel de

cuvinte obscene și insulte, amenințându-l că are destule relații și bani pentru

a plăti ceea ce a făcut și o să-l dea afară din poliție.

Încercând să fie condus cu forța la

mașina echipajului, ajungând în dreptul gardului de la ieșire, inculpatul a

lovit cu capul în poartă, a rupt două șipci, cu intenția de a-l lovi pe

polițist și pe martori, însă aceștia au reușit să-l dezarmeze.

Văzând că conflictul ia amploare,

polițistul a solicitat prin stație să se trimită ajutoare.

După aproximativ o oră și 30 minute

a venit la fața locului un alt echipaj.

Trebuie menționat că inculpatul R.M.

nu a opus rezistență și a avut o comportare corespunzătoare față de polițiști.

Din probatoriile aflate la dosar,

mai rezultă că rolul principal în comiterea infracțiunilor menționate mai sus l-a

avut inculpatul C.R., inculpatul R.M. urmând exemplul primului.

Toți martorii prezenți la fața

locului, respectiv C.M., M.C. și S.C. au declarat organului de cercetare penală

împrejurările în care au fost comise faptele.

Astfel, C.M. în declarația de martor

din 5 octombrie 1997, a afirmat că l-a văzut pe unul din inculpați cum o trăgea

cu forța pe una din fete spre căsuța nr. 14. După ce a introdus-o în căsuță a

auzit țipete, atât ea, cât și administratorul M.C. Acesta din urmă s-a dus la

cantonul silvic să cheme paznicul în ajutor.

La data de 27 octombrie 1997, C.M.

s-a prezentat la parchet și a stăruit să i se citească declarația dată la

organele de poliție, întrucât nu știe carte și nu cunoaște ce a consemnat

organul de poliție.

După ce i s-a citit declarația, C.M.

a afirmat că cele consemnate de polițist nu corespunde realității, că ea nu a

făcut o astfel de declarație.

Fiind întrebată ce a văzut și ce

cunoaște în legătură cu evenimentele petrecute în noaptea de 4 octombrie 1997,

C.M. a afirmat că a fost un alt grup care a făcut scandal pe terasă, părțile

vătămate și inculpații au venit împreună la ea, să închirieze câte o căsuță,

negând cele declarate anterior.

În drept, faptele inculpatului C.R.

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol, perversiuni

sexuale, fals privind identitatea și ultraj prevăzută și pedepsită de art. 197

alin. (2), art. 201 raportat la art. 200 alin. (3), art. 293 alin. (1) și art.

239 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Faptele inculpatului R.M. întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la perversiuni sexuale,

viol, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 201 cu referire la

art. 200 alin. (3) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Fapta inculpatei C.M. întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și

pedepsită de art. 260 alin. (1) C. pen.

Faptele de mai sus se probează cu:

declarațiile părților vătămate M.A. și P.C., proces-verbal de cercetare la fața

locului, planșă foto cu aspecte de la fața locului, declarațiile inculpaților

C.R. și R.M., declarațiile martorilor, declarațiile inculpatei C.M., procesele

verbale de confruntare, raportul întocmit de seg. maj. V.M., certificatele

medico-legale nr. 524 din 6 octombrie 1997 și 1284 din 6 octombrie 1997,

procesele verbale privind recoltarea unor probe biologice în vederea supunerii

spre expertizare; raportul întocmit de plt. J.D.

Referitor la infracțiunea de lipsire

de libertate având în vedere modul concret în care au fost săvârșite

infracțiunile în situația ambilor inculpați, modul în care au acționat, precum

și intenția acestora care s-a materializat în înfăptuirea actelor materiale ce

caracterizează infracțiunile de viol, urmează să se dispună recalificarea

faptelor prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a), art. 189 alin. (2) C. pen. și

respectiv art. 20 și art. 201 cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen., în

infracțiunile prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen. și respectiv cea

prevăzută de art. 20 și art. 201 cu referire la art. 200 alin. (3) C. pen.,

texte în baza cărora s-a dispus condamnarea inculpaților în concurs cu

celelalte infracțiuni deduse judecății.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și

inculpații C.R., R.M. și C.M.

Parchetul a criticat soluția sub

aspectul nelegalității și netemeiniciei, întrucât nu s-au aplicat dispozițiile

art. 64 C. pen., inculpatul C.R., alături de pedeapsa închisorii stabilite

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 200 alin. (3) C. pen., iar

pedeapsa aplicată aceluiași inculpat este prea mică în raport de antecedenta sa

penală.

Prin apelurile declarate, cei trei

inculpați au solicitat achitarea sub aspectul tuturor infracțiunilor deduse

judecății.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

penală nr. 347 din 9 decembrie 1999, a admis apelurile declarate de parchet și

de inculpatul C.R. și a desființat sentința atacată în sensul că:

- schimbă încadrarea juridică dată

faptei de viol comisă de inculpatul C.R. din art. 197 alin. (2) lit. a) C.

pen., în art. 197 alin. (1) C. pen. și menține pedeapsa de 5 ani închisoare

aplicată;

- în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și

art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul C.R. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 C. pen.;

- aplică inculpatului C.R. alături

de pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complimentară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 201 C. pen., cu referire la art. 200 alin. (3)

C. pen.

Contopește pedepsele aplicate

inculpatului C.R. de: 3 ani închisoare aplicată pentru art. 239 alin. (2) și

(3) C. pen., 3 ani închisoare aplicată pentru art. 201 și art. 200 alin. (3) C.

pen. și 5 ani închisoare aplicată pentru art. 197 alin. (1) C. pen., în

pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și aplică un spor de un an

închisoare, inculpatul C.R. urmând a executa pedeapsa de 6 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții.

Prin aceeași decizie au fost

respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații R.M. și C.M. împotriva

aceleiași hotărâri.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că:

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost corect stabilite pe baza materialului probator administrat

în cauză.

Din probele dosarului rezultă că

inculpatul C.R. prin forță și amenințare, după ce a reușit să intre în căsuță

cu partea vătămată M.A. a întreținut cu aceasta raporturi sexuale, a supus-o la

perversiuni sexuale, acte ultime ce au avut loc și în prezența inculpatului R.

ce a venit în acel moment în căsuța ocupată și care a violat aceiași parte

vătămată, situația în care încadrarea juridică dată faptei de viol comisă de

inculpatul C.R. de către instanța de fond este greșită, deoarece violul nu a

avut loc în condițiile art. 197 alin. (2) lit. a) C. pen., fapta a fost

săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, ci a dispozițiilor art. 197

alin. (1) C. pen., la comiterea violului neparticipând altă persoană.

Sub acest aspect apelul declarat de

inculpatul C.R. a fost admis și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a

faptei de viol în sensul arătat.

S-a reținut că încadrarea juridică

dată faptei de perversiuni sexuale este corectă, dar cu privire la această

faptă apelul declarat de parchet este fondat, întrucât nu i s-a aplicat acestui

inculpat și pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, astfel cum

rezultă din dispozițiile art. 200 alin. (3) C. pen. și art. 65 alin. (2) C.

pen.

De asemenea, s-a reținut că deși s-a

stabilit în mod corect că inculpatul C.R. s-a recomandat că se numește A., fără

a prezenta vreun act în acest sens, iar în momentul în care a fost dus la

poliție a prezentat actele sale de identitate pe numele C., totuși s-a

considerat greșit că fapta lui constituie infracțiunea prevăzută de art. 293

alin. (1) pentru care a fost condamnat.

Pentru reținerea acestei infracțiuni

era necesar ca inculpatul să fi prezentat acte de identitate false sau să fi

folosit fraudulos acte adevărate.

Doar faptul că și-a dat numele „A.”

lucrătorului de poliție V.M. fără a-i prezenta vreun act, nu poate fi reținut

ca infracțiune.

Obligația lucrătorului de poliție

care identifică o persoană este tocmai de a-i pretinde actul de identitate ceea

ce acesta nu a făcut în acel moment, iar la sediul poliției unde inculpatul a

fost condus a fost identificat cu actele prezentate de acesta.

Sub acest aspect apelul declarat de

inculpatul C.R. a fost admis și desființând hotărârea s-a dispus achitarea

acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 293 C. pen.

În sfârșit, s-a arătat, că în mod

corect s-a reținut vinovăția inculpaților pentru săvârșirea celorlalte

infracțiuni.

Apelul inculpatei C.M. a fost

respins cu motivarea că în mod corect s-a stabilit vinovăția inculpatei pentru

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În raport de probele

administrate în cauză, declarația dată de acesta la procuror este vădit

mincinoasă, dată în scopul vădit de a-i ajuta pe inculpați.

S-a apreciat că la individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților nu au fost avute în vedere criteriile legale

prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare în special la persoana fiecărui

inculpat, la gradul ridicat de pericol social, de împrejurările concrete în

care au comis faptele, impunându-se aplicarea unui tratament sancționator

diferit celor doi inculpați, sub acest aspect s-a admis apelul parchetului în

ce privește pe inculpatul C.R.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și inculpații C.R.,

R.M. și C.M.

Prin motivele de recurs, parchetul a

solicitat menținerea încadrării juridice dată de prima instanță faptei de viol

săvârșit de inculpatul C.R., precum și schimbarea temeiului achitării

inculpatului C.R. pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen., din art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. a) din același cod.

Inculpații C.R. și R.M. au cerut

admiterea recursurilor, casarea hotărârilor și achitarea, întrucât nu au comis

faptele imputate.

Prin recursul său, inculpata C.M. a

cerut achitarea, susținându-se că nu a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă,

deoarece, inculpații fiind condamnați pentru infracțiunile imputate, rezultă că

afirmațiile mincinoase, pretins făcute de ea, nu au avut nici o eficiență la

soluționarea cauzei respective.

Recursurile declarate de parchet și

de inculpatul C.R. sunt fondate în parte, iar ale inculpaților R.M. și C.M.

sunt nefondate.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt

și vinovăția inculpaților C.R. în săvârșirea infracțiunii de viol asupra părții

vătămate M.A., cât și a infracțiunii de perversiuni sexuale asupra aceleiași

părți vătămate și a lui R.M. în săvârșirea infracțiunii de viol asupra părții

vătămate M.A., cât și a infracțiunii de tentativă la perversiuni sexuale asupra

părții vătămate P.C.

Probele administrate au confirmat că

inculpații, au forțat, prin violență, partea vătămată M.A. să întrețină

raporturi sexuale cu ei, împotriva voinței acesteia.

De asemenea, tot prin constrângere,

inculpatul C.R. a întreținut cu partea vătămată M.A. și relații nefirești,

orale, iar inculpatul R.M. a încercat să întrețină acte de perversiune sexuală

cu partea vătămată P.C.

În acest sens sunt plângerile și

declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor M.C., S.C. și P.C.,

procesul verbal încheiat de organele de poliție, actele medicale privind pe

părțile vătămate și raportul de constatare tehnico-științifică biologică.

Astfel, partea vătămată M.A. în

declarațiile date pe parcursul procesului penal, a declarat constant că ambii

inculpați au constrâns-o să aibă cu ea raporturi sexuale și, de asemenea,

inculpatul C.R. a constrâns-o și la acte de perversiune sexuală, susținând că,

în momentul comiterii infracțiunii de viol de către inculpatul C.R., inculpatul

R.M. nu era prezent la locul comiterii acesteia în acel moment.

Tot astfel și partea vătămată P.C. a

susținut că inculpatul R.M. a încercat prin violență să aibă cu ea acte de

perversiune sexuală.

Relatările părților vătămate sunt în

concordanță cu declarațiile martorilor:

- M.C., care a relatat că fiind

trezit din somn de zgomotele produse pe terasa restaurantului de cei doi

inculpați și ieșind afară, a observat întreaga derulare a evenimentelor, însă

le-a urmărit de la o anumită distanță, fiindu-i teamă să intervină și că a

dojenit-o pe inculpata C.M., spunându-i că nu trebuia să le închirieze

căsuțele. A mai relatat martorul că, auzind țipetele părților vătămate care

răzbăteau din căsuțe, a dat telefon la poliție pentru a trimite un echipaj la

fața locului și totodată a cerut ajutorul lui S.C. care se afla la cantonul

silvic din apropierea popasului;

- S.C., care a arătat că a auzit

țipete și întrebându-l pe martorul M. ce se întâmplă, acesta i-a relatat în

legătură cu evenimentele petrecute și împreună s-au deplasat spre căsuțe,

moment în care și-a făcut apariția o mașină de poliție, din care a coborât

V.M., sergent major în cadrul Poliției oraș Mărășești, însoțit de martorul P.C.

pădurar, care în noaptea respectivă efectua serviciul la punctul de control

Tișița.

De asemenea, relatările părților

vătămate sunt în concordanță cu certificatele medico-legale, acte din

conținutul cărora rezultă leziunile de violență suferite de părțile vătămate,

precum și cu raportul de constatare tehnico-științifică biologică, din care

rezultă că firele de păr ridicate din cele două căsuțe, sunt asemănătoare cu

firele de păr din capul părților vătămate P.C. și M.A. și cu firele de păr

recoltate din zona pubiană de la partea vătămată M.A. și inculpatul C.R.

Așa fiind, este evident că din

corelarea întregului material probator administrat reiese vinovăția

inculpatului R.M. pentru infracțiunile de tentativă la perversiuni sexuale și

de viol și a inculpatului C.R. pentru infracțiunile de viol și de perversiuni

sexuale.

Faptul că inculpații nu au

recunoscut faptele este doar o susținere care nu se confirmă, ci dimpotrivă

este infirmată de probele de la dosar la care s-a făcut referire.

Ca urmare, criticile inculpaților că

nu se fac vinovați de comiterea infracțiunilor de viol, de perversiuni sexuale

și de tentativă la această infracțiune din urmă, se constată că sunt nefondate

și vor fi înlăturate ca atare.

În ce privește încadrarea juridică

dată de instanța de apel faptei de viol comisă de inculpatul C.R. se constată

că aceasta este legală.

Potrivit dispozițiilor art. 197

alin. (2) lit. b) C. pen., infracțiunea de viol îmbracă o formă agravată, când

este săvârșită de mai multe persoane.

Pentru a se reține circumstanța

agravantă prevăzută de menționatul text, este deci necesar a se constata că

fapta de viol a fost comisă de două sau mai multe persoane.

Circumstanța agravantă prevăzută de

art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., este realizată când autorul violului este

ajutat de către complice prin imobilizarea victimei, prin amenințarea acesteia,

sau prin prezența lui activă la săvârșirea faptei de către autor.

În speță însă, infracțiunea de viol

a fost comisă numai de către inculpatul C.R., inculpatul R.M. nefiind prezent

la locul comiterii acesteia în acel moment, astfel că nu se justifică cererea

de a se constata aplicarea circumstanței agravante prevăzută de art. 197 alin.

(2) lit. b) C. pen.

În această situație, în mod corect,

instanța de apel a schimbat încadrarea juridică dată faptei de viol săvârșită

de numitul inculpat din art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., în art. 197 alin.

(1) C. pen., astfel că este neîntemeiată critica făcută de parchet prin primul

motiv de recurs.

Analizând materialul probator de la

dosar în raport și cu critica formulată de inculpatul C.R. prin care se susține

că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de ultraj, se constată că este

nefondată și va fi înlăturată ca atare.

Faptul că inculpatul se face vinovat

de săvârșirea infracțiunii de ultraj, este dovedit cu declarațiile persoanelor

care au fost de față la desfășurarea conflictului și anume M.C., S.C. și P.C.,

din care rezultă că, în timp ce M.A. relata părții vătămate V.M., sergent major

în cadrul Poliției oraș Mărășești și celorlalți martori cele întâmplate,

inculpatul C.R. a încercat să fugă, urcându-se în autoturismul său, însă polițistul

l-a împiedicat, explicându-i că nu poate conduce, întrucât miroase puternic a

alcool și totodată l-a invitat la sediul poliției, pentru a clarifica situația,

și văzând că nu poate fugi, acesta a ripostat, adresându-i polițistului fel de

fel de cuvinte obscene, insulte, amenințări, și prinzându-l cu mâna de gât, l-a

îmbrâncit. Din aceleași declarații mai rezultă că, încercând să fie condus

forțat la mașina echipajului, ajungând prin dreptul gardului de la ieșire,

inculpatul a lovit cu capul în poartă, a rupt două șipci din gard, cu intenția

de a lovi pe polițist și pe martori, însă aceștia au reușit să-l dezarmeze.

Relatările acestor martori sunt în

concordanță și cu raportul întocmit de sergent major V.M., în care se arată

împrejurările în care inculpatul l-a insultat, amenințat și prins cu mâna la

gât, după care l-a îmbrâncit.

Față de aceste probe de vinovăție nu

subzistă motivul de casare invocat de inculpat.

Examinând hotărârile atacate și

materialul probator al cauzei în raport și cu critica adusă de inculpata C.M.

cu privire la greșita ei condamnare pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă

se constată că această critică este neîntemeiată.

Este adevărat că afirmațiile

mincinoase făcute de subiectul infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C.

pen., trebuie să se refere la „împrejurări esențiale”. Caracterul esențial al

acestor împrejurări nu trebuie determinat în funcție de soluția efectiv

pronunțată în cauza în care s-a făcut mărturia mincinoasă, așa cum se susține

prin recurs, ci în funcție de obiectul probei: dacă proba, în administrarea

căreia martorul a depus mincinos, este concludentă, în raport cu învinuirea

adusă inculpatului sau cu orice alt aspect de natură să influențeze răspunderea

penală a acestuia, împrejurarea respectivă relatată mincinos de martor are

caracter „esențial” în sensul art. 260 alin. (1) C. pen.

Rezultatul specific al infracțiunii

de mărturie mincinoasă nefiind o vătămare efectivă adusă activității de

înfăptuire a justiției, ci o stare de pericol pentru desfășurarea normală a

acestei activități, existența infracțiunii prevăzute de art. 260 alin. (1) C.

pen., nu este condiționată de luarea unei măsuri nedrepte ori de pronunțarea

unei soluții nedrepte, pe baza afirmațiilor mincinoase ale martorului, ci numai

de posibilitatea luării unei astfel de măsuri sau a pronunțării unei asemenea

soluții; or, pentru aceasta, este suficient ca mărturia mincinoasă să se refere

la împrejurări esențiale în raport cu învinuirea adusă inculpatului, ori cu

răspunderea penală ce îi incumbă, indiferente dacă, în cele din urmă, cu ocazia

pronunțării, instanța s-a întemeiat sau nu pe acea mărturie ori a adoptat sau

nu o soluție în concordanță cu ea.

În speță, este evident că

afirmațiile neadevărate ale inculpatei în sensul că inculpații cercetați pentru

infracțiunile de viol, perversiuni sexuale și ultraj, nu au exercitat presiuni

asupra părților vătămate să intre în căsuțe, iar după ce au intrat nu s-au mai

auzit țipete sau alte zgomote în căsuțe și că la sosirea polițiștilor cei doi

inculpați au avut o comportare corespunzătoare au un caracter esențial în

raport cu învinuirile aduse, și, ca atare, condamnarea ei este legală și

temeinică.

În consecință, pentru aceste

considerente, motivul de recurs este nefondat și urmează a fi respins.

Însă este fondată susținerea din

recursul parchetului în legătură cu temeiul achitării inculpatului C.R. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen.

Fiind stabilit că inculpatul nu a

comis această infracțiune, instanța de apel trebuia să dispună achitarea lui în

temeiul art. 10 lit. a) (fapta nu există) și nu art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Neprocedând în acest mod, instanța

de apel, sub acest aspect, a pronunțat o hotărâre nelegală, supusă casării.

În consecință, Curtea urmează a

admite recursurile declarate de parchet și de inculpatul C.R., va casa

hotărârea atacată cu privire la temeiul achitării inculpatului C.R. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen. și va respinge recursurile declarate

de inculpații R.M. și de C.M. și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și de inculpatul C.R., împotriva

deciziei penale nr. 347 din 9 decembrie 1999 a Curții de Apel Bacău.

Casează decizia penală atacată numai

cu privire la temeiul achitării inculpatului C.R., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 293 C. pen.

Constată că temeiul achitării

inculpatului C.R., pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C. pen., este art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar nu art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații R.M. și C.M.

Obligă pe inculpații R.M. și C.M. la

plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2003.