Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
30 martie 2004

Decizia nr. 1295/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2036/2003 a Judecătoriei Drăgășani

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2036 din 9 septembrie 2003, Judecătoria Drăgășani a admis sesizarea primarului comunei Scundu, județul Vâlcea, privind pe contravenientul D.I. și a dispus înlocuirea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 1201 din 11 mai 2001, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, cu sancțiunea închisorii contravenționale de 55 de zile. Mai înainte, însă, de a examina motivele de recurs, se constată că excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, de Curte, este întemeiată. Într-adevăr, conform art. 299 alin. (2) teza I C. proc.

civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003, recursul, în cazul hotărârilor date fără drept de apel, se soluționează de Curtea Supremă de Justiție. Potrivit, însă, dispozițiilor art. 299 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., este aplicabilă teza I, doar „dacă prin lege nu se prevede altfel”. Astfel, având în vedere dispozițiile art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cele ale O.G. nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002 și ale O.U.G. nr. 108/2003, se constată că instanța competentă a soluționa pricina, este Tribunalul Vâlcea, căruia i se va trimite dosarul.

DECIDE Admite excepția necompetenței materiale. Trimite recursul declarat de D.I. împotriva sentinței civile nr. 2036 din 9 septembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, spre competentă soluționare, Tribunalului Vâlcea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2004.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.