- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 7 mai 2004
Decizia nr. 1811/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1295/2003 a Judecătoriei Râmnicu Sărat
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1295 din 7 octombrie 2003, Judecătoria Râmnicu Sărat a respins cererea formulată de P.V., privind înlocuirea sancțiunii contravenționale de 4 luni închisoare, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, reținând în esență că organele de poliție au aplicat în mod corect prevederile Legii nr. 61/1991, inclusiv referitor la individualizarea sancțiunii. Împotriva sentinței a declarat recurs P.V., invocând motive familiale care justifică înlocuirea sancțiunii contravenționale. Examinând admisibilitatea în principiu a recursului, potrivit art. 308 C. proc. civ., Curtea va constata că a fost greșit învestită, competența de soluționare a cauzei revenind Tribunalului Buzău.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, P.V. a fost sancționat cu 4 luni închisoare contravențională, în baza art. 2 pct. 1 și 2, art. 26 și 28 din Legea nr. 61/1991, republicată. Potrivit art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, actul normativ cadru în materia constatării și sancționării contravențiilor, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea, poate fi atacată cu recurs la secția contencios administrativ a tribunalului. În consecință, Curtea va trimite recursul, spre competentă soluționare, la Tribunalul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Trimite cauza, la Tribunalul Buzău, pentru competenta soluționare a recursului declarat de P.V. împotriva sentinței civile nr. 1295 din 7 octombrie 2003 a Judecătoriei Râmnicu Sărat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2004.