ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 338/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 iulie 1999, reclamanta A.P.A.S. din SC C.D. SA Botoșani a chemat în judecată pârâții O.M., M.C. și B.F., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să constate nulitatea absolută a procesului-verbal de licitație din 15 martie 1996, având ca obiect vânzarea către B.F. a activului „Stație sortare produse balastieră H.”. Totodată, reclamanta a solicitat repunerea în situația anterioară. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 3 februarie 1999, a participat la licitația organizată de filiala locală a Fondului Proprietății de Stat, adjudecându-și 88,79% din capitalul social al SC C.D.

SA Botoșani. Drept urmare, la data de 15 februarie 1999, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 8. După definitivarea contractului, prin achitarea avansului stabilit, A.P.A.S. a trecut la inventarierea patrimoniului SC C.D. SA. Cu această ocazie, s-a constatat că activul menționat nu se mai află în patrimoniul societății comerciale, fiind vândut, la data de 15 martie 1999, la licitație, pârâtului B.F. Licitația organizată, la data de 15 martie 1999, de fosta conducere a societății comerciale privatizate, s-a realizat cu încălcarea legii. Licitația nu a fost avizată de Fondul Proprietății de Stat. Nu s-a realizat publicitatea cerută de art. 15 alin. (1) H.G. nr. 634/1991.

Nu a fost făcută evaluarea activului. La licitația nu au participat cel puțin doi licitanți. Prin procesul-verbal, comisia de licitație a admis, nelegal, vânzarea activului în rate, contrar prevederilor O.G. nr. 39/1995. Reclamanta a solicitat, în temeiul art. 57 C. proc. civ., introducerea în cauză a SC C.D. SA Botoșani. SC C.D. SA a arătat, prin cererea de intervenție în nume propriu formulată, că este de acord cu introducerea sa în cauză și că solicită constatarea nulității absolute a licitației din 15 martie 1999. Judecătoria Botoșani, prin sentința nr. 8590 din 9 decembrie 1999, a declinat competența soluționării în fond a acțiunii în favoarea Tribunalului Botoșani. Prin sentința nr. 690 din 28 decembrie 2000, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea și cererea de intervenție în nume propriu formulată de SC C.D.

SA Botoșani, ca nefondate. În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond a reținut că licitația organizată de conducerea societății comerciale avea în vedere „existența unor lucruri disponibile, de natura mijloacelor fixe, obiecte de organizare șantier, obiecte de inventar, etc.”, care urmau a fi vândute, fapt confirmat și de martorii audiați în instanță la cererea părților. Față de aceste probe, instanța de fond a apreciat că nu se confirmă susținerea reclamantei și intervenientei privitoare la vânzarea unui activ al societății, cu activitate independentă. Pentru valabilitatea vânzării nu prezintă relevanță constatarea ulterioară a existenței unor încălcări ale dispozițiilor legale privitoare la organizarea licitației.

Împotriva hotărârii primei instanțe, reclamanta a declarat apel, invocând nelegalitatea acesteia. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 332 din 5 iulie 2001, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii și cererii de intervenție în nume propriu.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control a reținut: - bunul vândut, la licitația din 15 martie 1999, are caracter de activ, în raport cu evidența contabilă a intervenientei, precum și a dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 58/1991; - acest caracter este dat și de faptul că, anterior vânzării, balastiera menționată a făcut obiectul unui contract de locație a gestiunii; - din probatoriul administrat a rezultat că bunurile din listă, vândute la licitația din 13 martie 1999, constituie componentele balastierei H.; - aceeași situație rezultă și din conținutul procesului-verbal din 26 iulie 1996, întocmit de comisia de cenzori; - Fondul Proprietății de Stat a fost acționar majoritar și a confirmat că balastiera menționată are caracter de activ.

Ca atare, vânzarea a avut ca obiect înstrăinarea unui activ, iar vânzarea acestuia pe componente a fost determinată de intenția realizării acestui transfer, cu încălcarea normelor legale prevăzute de H.G. nr. 634/1991, care atrag nulitatea absolută a licitației, cum ar fi: - nu a existat Hotărârea Adunării Generale Extraordinare privind vânzarea activului, care duce la reducerea capitalului social; - nu au fost îndeplinite condițiile privitoare la publicitatea cerută de art. 10 alin. (2) din actul normativ menționat; - nu a existat un raport de evaluare a activului; - nu a existat un mandat din partea acționarului majoritar de la acea dată, respectiv, Fondul Proprietății de Stat; - după adjudecarea activului nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare; - pârâtul nu a achitat valoarea bunului adjudecat în favoarea sa.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtul B.F. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ. Pârâtul a susținut că instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut, sub două aspecte: - Obiectul acțiunii privea constatarea nulității absolute a vânzării la licitație a stației de sortare produse balastiere din localitatea H., iar instanța de apel a constatat nulitatea absolută a licitației privind stația de sortare produse balastiere H., or, între cele două obiective, nu există identitate. - Deși intervenienta nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, instanța de apel a dispus și în sensul admiterii cererii acesteia din urmă. Sub al doilea motiv de recurs, reiterând lipsa identității între cele două obiective, pârâtul susține că considerentele instanței de apel, privind natura de activ a bunului supus vânzării la licitație, sunt străine de natura pricinii.

Prin al treilea motiv de recurs, pârâtul susține că: - în mod greșit s-a reținut că stația de sortare produse balastiere din localitatea H. are caracter de activ, lipsind, în acest sens, dovezile cerute de lege; - în mod greșit s-a reținut că bunurile vândute la licitație sunt aceleași cu cele care au făcut obiectul contractului de locație a gestiunii; - în mod nelegal s-a reținut că dovada unei unități și definirea ei ca activ, se poate face cu o anexă la bilanț; - Fondul Proprietății de Stat și comisia de cenzori nu au competența de a defini un activ; - instanța de apel nu a examinat apărările formulate prin întâmpinarea depusă la judecarea în apel a cauzei și care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

În concluzie, pârâtul, invocând și efectuarea plății bunurilor adjudecare, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, respingerea apelului declarat de reclamantă și menținerea hotărârii primei instanțe. Printr-o completare ulterioară a motivelor de recurs, făcută după expirarea termenului legal de motivare a căii de atac exercitate, recurentul-pârât a invocat lipsa calității procesuale a reclamantei. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din actele dosarului nu rezultă că, în localitatea Huțani, ar funcționa două subunități ale SC C.D. SA, din care una în forma vânzării componentelor, ar fi fost transferată pârâtului, iar cealaltă face parte în continuare din patrimoniul intervenientei.

Așadar, cum cele două sintagme, alternativ folosite, denominează aceeași identitate patrimonială, iar admiterea cererii de intervenție este consecința juridică a admiterii apelului și rejudecării în fond a cauzei, primele două motive de recurs, se constată a fi neîntemeiate. Potrivit Legii nr. 58/1991, prin care se reglementează vânzarea de active, sunt considerate active economice bunuri sau părți din societatea comercială, care pot funcționa independent, fără a perturba activitatea acesteia. Așadar, dispozițiile art. 53 din actul normativ menționat introduc o distincție esențială în caracterizarea unui bun sau universalități de bunuri, care, excedând unor caracteristici tehnice sau de înregistrare, privește efectiv posibilitatea ca acestea să poată funcționa independent.

Or, în cauză, nu s-a dovedit că bunurile vândute la licitația din 15 martie 1999, componente ale balastierei menționate, ca unitate din structura intervenientei, au primit ulterior o altă destinație, iar activul pe care îl compuneau și-a încetat activitatea. În consecință, a decide altfel, ar însemna ca instanțele de judecată să aibă în vedere alte criterii, neprevăzute de lege, în stabilirea naturii de activ economic a unor elemente de activ patrimonial ale societății comerciale. Ca atare, se constată că și cel de al treilea motiv de modificare invocat de pârât este neîntemeiat. S-a mai invocat de pârât, prin completarea menționată a motivelor de recurs, excepția lipsei calității procesuale active.

Or, calitatea de proprietar asupra acțiunilor cumpărate nu dă reclamantei, într-adevăr, un drept de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul societății comerciale. Astfel, deținătorul unei părți din capitalul social, are drepturile prevăzute de legea societăților comerciale, iar dreptul de proprietate asupra bunurilor societății comerciale, potrivit aceluiași act normativ, aparține acesteia. Însă, între capitalul social și patrimoniul societății comerciale, se realizează o corespondență specifică între capitalul social și activul net al societății comerciale, în sensul că acesta din urmă, corectat cu tendințele date de diagnosticul societății comerciale, privite ca organism social și împărțit la numărul de acțiuni care formează capitalul social, dau valoarea de piață a acestora.

Or, bunurile care au făcut obiectul licitației din 15 martie 1999 au fost considerate ca făcând parte din activul net al societății comerciale și, ca atare, constituie element constitutiv al prețului de piață al acțiunilor vândute reclamantei, împrejurare în raport cu care, coroborat cu cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni de către asociație, excepția invocată de pârât, precum și cea de inadmisibilitate a acțiunii invocată de recurent, prin apărător, se constată a fi neîntemeiate. În concluzie, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de pârât, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâtul B.F. împotriva deciziei nr. 332 din 5 iulie 2001 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2004.