TANASENKO v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 77608/01

depusă de Lyubov TANASENKO

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 28 februarie 2006, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

R.

Maruste

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dl

J.

Borrego Borrego,

judecători

,

și dna

F.

Elens-Passos

,

Grefier adjunct al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 19 mai 2001,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul ei,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dna Lyubov Tanasenko, este cetățean al Ucrainei care s-a născut în 1937 și locuiește în satul Liubițkoe, Ucraina. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

În 1998, reclamantul a intentat o acțiune civilă împotriva unei persoane care a refuzat să-și plătească datoria față de el (N.).

La 6 aprilie 1998, Judecătoria sectorului Botanica a hotărât în favoarea reclamantului și a dispus ca N. să-i plătească acestuia 56,447 lei moldovenești.

Reclamantul a obținut un titlu executoriu, pe care executorul judecătoresc nu l-a executat.

Reclamantul a cerut și a obținut, la 1 iulie 1998, o încheiere judecătorească prin care a fost pus sechestru pe apartamentul lui N..

N. a cerut aceleiași instanțe judecătorești să scoată sechestrul, iar la 22 noiembrie 1999 această cerere a fost satisfăcută. La 30 decembrie 1999, N. a cumpărat prin privatizare apartamentul de la stat.

Reclamantul a cerut emiterea unei noi încheieri judecătorești prin care să se pună sechestru pe apartamentul lui N., care a fost emisă la 16 februarie 2000. Această încheiere judecătorească a fost anulată de către aceeași instanță de judecată la 16 martie 2000.

La 24 martie 2000, aceeași instanță de judecată a emis o altă încheiere judecătorească de aplicare a sechestrului asupra apartamentului lui N., care a fost anulată la 28 aprilie 2000. Reclamantul nu a contestat cu recurs niciuna din încheierile judecătorești prin care s-a anulat sechestrul.

La 3 mai 2000, apartamentul a fost vândut unui terț; N. a plecat în Rusia.

Ulterior, reclamantul s-a plâns diferitor autorități de neexecutarea hotărârii judecătorești, care i-au răspuns că executarea nu a fost posibilă, deoarece debitorul reclamantului nu avea proprietăți și a părăsit țara.

Până în prezent, hotărârea judecătorească din 6 aprilie 1998 nu a fost executată.

B. Dreptul intern relevant

Legislația internă relevantă a fost descrisă în hotărârea Curții în cauza

Prodan v. Moldova

, nr. 49806/99, ECHR 2004-... (extrase).

PRETENȚIA

Reclamantul s-a plâns, în esență, de neexecutarea unei hotărâri judecătorești irevocabile în favoarea sa, contrar articolului 6 § 1 al Convenției și articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție.

ÎN DREPT

Articolul 6 § 1 al Convenției, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... și într-un termen rezonabil a cauzei sale ... de către o instanță independentă și imparțială ... care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ... .”

Articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenție prevede următoarele:

„1.

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional ... .”

Curtea reamintește că omisiunea autorităților de stat de a întreprinde măsuri rezonabile pentru asigurarea executării poate atrage responsabilitatea statului (

Scollo v. Italy

, hotărâre din 28 septembrie 1995, Seria A nr. 315-C, § 44).

Se pare că încheierile judecătorești din 16 martie și 28 aprilie 2000, prin care au fost anulate încheierile judecătorești de aplicare a sechestrului asupra apartamentului lui N., i-au permis lui N. să vândă apartamentul și, astfel, să lipsească substanțial procedurile ulterioare de executare de orice șansă de succes. Indiferent dacă aceste încheieri judecătorești au fost sau nu întemeiate, ele pot fi considerate ca împiedicând efectiv executarea și, astfel, constituie decizii interne „definitive”, prin care a fost respinsă executarea ulterioară (a se vedea

Sitkov v. Russia

(dec.) nr. 55531/00, 9 noiembrie 2004).

Totuși, Curtea reamintește că, în conformitate cu articolul 35 § 1 al Convenției, ea nu poate examina decât pretențiile cu care a fost sesizată într-un termen de șase luni, începând cu data deciziei interne definitive. Această cerere a fost depusă la 19 mai 2001, adică cu mai mult de șase luni de la decizia internă definitivă.

Curtea conchide că orice pretenție implicită cu privire la încheierile judecătorești prin care au fost anulate încheierile judecătorești de aplicare a sechestrului a fost depusă în afara termenului și urmează a fi respinsă, așa cum prevede articolul 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

În ceea ce privește neexecutarea după 3 mai 2000, când apartamentul a fost vândut unui terț, autoritățile de stat nu puteau face nimic pentru asigurarea executării hotărârii judecătorești din 6 aprilie 1998, deoarece debitorul nu avea proprietăți și a plecat peste hotare.

Prin urmare, această parte a pretenției reclamantului este vădit nefondată și urmează a fi respinsă, așa cum prevede articolul 35 § 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

1

.

Decide

să disjungă admisibilitatea de fondul cererii; și

2

.

Declară

cererea inadmisibilă.

Françoise

Elens-Passos

Nicolas

Bratza

Grefier adjunct

Președinte