ENACHI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

Cererii nr. 19274/03

depusă de Eduard ENACHI

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 21 noiembrie 2006, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

M.

Pellonpää

,

Dl

K.

Traja

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

J.

Šikuta,

judecători

,

și dl

T.L.

Early

,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 7 martie 2003,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul ei,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Eduard Enachi, este un cetățean al Ucrainei născut în 1975, care locuiește la Soroca. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl Vitalie Pârlog.

A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

La 5 decembrie 1998, reclamantul a fost arestat de poliția moldovenească pe teritoriul Ucrainei, în lipsa unui mandat de arest. El pretinde că a fost împins în portbagajul unei mașini și transportat în Moldova, unde a fost învinuit de tâlhărie și contrabandă. De asemenea, el pretinde că în timpul detenției a fost supus torturii și tratamentului degradant. El a fost deținut în arest preventiv până la 9 iunie 2000, când Curtea de Apel l-a achitat.

Reclamantul a intentat o acțiune împotriva Ministerului Finanțelor cerând plata compensațiilor pentru prejudiciul moral cauzat în urma urmăririi penale ilegale și a detenției sale preventive timp de nouăsprezece luni.

La 1 noiembrie 2001, Judecătoria Briceni a hotărât în favoarea reclamantului și i-a acordat 350,000 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 30,065.89 euro (EUR) la acea dată). Ministerul a contestat cu apel această hotărâre.

La 22 ianuarie 2002, Tribunalul Bălți a respins apelul Ministerului. Ministerul a depus recurs la Curtea de Apel.

Printr-o decizie irevocabilă din 11 aprilie 2002, Curtea de Apel a admis recursul și a redus suma compensațiilor până la MDL 20,000 (EUR 1,683.46).

La 17 iunie 2002, adjunctul Procurorului General a depus la Curtea Supremă de Justiție recurs în anulare la hotărârile judecătorești sus-menționate, cerând reducerea sumei compensațiilor.

La 11 septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în anulare al adjunctului Procurorului General și a casat hotărârile judecătorești sus-menționate. Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o nouă hotărâre și i-a acordat reclamantului MDL 5,000 (EUR 377.47 la acea dată) cu titlu de compensații pentru detenția ilegală.

La 10 aprilie 2006, Guvernul a informat Curtea că, în urma redeschiderii procedurilor, la 15 martie 2006, Curtea Supremă de Justiție a hotărât în favoarea reclamantului și i-a acordat MDL 125,000 (EUR 8,058 la acea dată) cu titlu de compensații pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a detenției sale ilegale. De asemenea, ea a constatat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a casării deciziei Curții de Apel din 11 aprilie 2002. Curtea Supremă de Justiție i-a acordat MDL 27,000 (EUR 1,740.63 la acea dată) cu titlu de compensații pentru prejudiciul material suferit ca urmare a detenției sale ilegale, MDL 40,000 (EUR 2,578.72 la acea dată) cu titlu de prejudiciu moral suferit ca urmare a încălcării drepturilor reclamantului garantate de Convenție și MDL 5,000 (EUR 322.34 la acea dată) cu titlu de costuri și cheltuieli, inclusiv onorariile reprezentantului reclamantului în fața Curții.

B. Dreptul intern relevant

Legislația internă relevantă a fost descrisă în hotărârea

Roșca

v. Moldova

, nr. 6267/02, § 16, 22 martie 2005.

PRETENȚII

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 1 al Convenției, de detenția sa ilegală între 5 decembrie 1998 și 9 iunie 2000.

El a pretins că decizia Curții Supreme de Justiție din 11 septembrie 2002, prin care a fost casată o hotărâre judecătorească irevocabilă în favoarea sa, a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenției.

De asemenea, reclamantul a pretins că dreptul său la protecția proprietății garantat de articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenție (adică, banii acordați printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă) a fost încălcat ca urmare a deciziei Curții Supreme de Justiție din 11 septembrie 2002.

In fine

, el a declarat că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenției, deoarece instanțele judecătorești au aplicat incorect legislația și au pronunțat hotărâri judecătorești ilegale în cauza sa.

ÎN DREPT

A. Pretenția reclamantului în temeiul articolului 5 § 1 al Convenției

Reclamantul a pretins că detenția sa de la 5 decembrie 1998 până la 9 iunie 2000 a fost ilegală. El a invocat articolul 5 § 1 al Convenției, care prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale:

a) dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent;

b) dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei dețineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzută de lege;

c) dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia; ...”

Curtea notează că detenția reclamantului s-a sfârșit la 9 iunie 2000, atunci când el a fost achitat. Totuși, pretenția sa cu privire la detenția sa a fost depusă la 7 martie 2003, cu mai mult de șase luni după data la care detenția s-a sfârșit.

Prin urmare, această pretenție a fost depusă în afara termenului și urmează a fi respinsă după cum prevede articolul 35 §§ 1 și 4 al Convenției.

B.

Pretenția reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție cu privire la casarea unei hotărâri judecătorești irevocabile

Reclamantul a pretins că decizia Curții Supreme de Justiție din 11 septembrie 2002, prin care a fost casată o hotărâre judecătorească irevocabilă în favoarea sa, a constituit o violare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție. Partea relevantă a articolului 6 § 1 prevede următoarele:

„Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil ... și într-un termen rezonabil a cauzei sale ... de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî ... asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ... .”

Partea relevantă a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție prevede următoarele:

„1.

Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional ... .”

Reclamantul a solicitat Curții să-i acorde EUR 50,000, fără a prezenta detalii cu privire la baza acestei pretenții.

Curtea reamintește că o decizie sau măsură favorabilă reclamantului nu este în principiu suficientă pentru a-l lipsi de statutul său de „victimă”, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut violarea în mod expres sau în substanță și au oferit o redresare pentru violarea Convenției (a se vedea

Amuur v. France

, hotărâre din 25 iunie 1996,

Reports of Judgments and Decisions

1996-III, p. 846, § 36;

Dalban v. Romania

hotărâre din 28 septembrie 1999,

Reports

1999-VI, § 44).

Revenind la faptele acestei cauze, Curtea notează că casarea hotărârii judecătorești irevocabile din 11 aprilie 2002 pronunțată în favoarea reclamantului a fost constatată de către Curtea Supremă de Justiție ca fiind ilegală. Curtea acceptă că în această cauză autoritățile de stat au recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului. Mai mult, compensațiile acordate pot fi considerate suficiente pentru a acoperi atât detenția ilegală (a se vedea, spre exemplu,

Duca v. Moldova

(dec.), nr. 1579/02, 11 aprilie 2006), cât și încălcarea drepturilor reclamantului garantate de Convenție (a se vedea, spre exemplu,

Roșca v. Moldova

, nr. 6267/02, § 41, 22 martie 2005). În astfel de circumstanțe, Curtea acceptă că în această cauză reclamantul a primit compensații adecvate în ceea ce privește pretențiile sale în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție. Prin urmare, reclamantul nu mai poate pretinde că este „victimă”, iar pretenția sa urmează a fi respinsă ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

C.

Pretenția reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției cu privire la aplicarea incorectă a legislației de către instanțele judecătorești

Curtea a examinat restul pretențiilor reclamantului prin prisma articolului 6. Totuși, având în vedere toate materialele aflate în posesia sa, ea constată că această pretenție nu relevă nicio aparență de violare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de Protocoalele sale.

Prin urmare, această parte a cererii urmează a fi respinsă ca fiind vădit nefondată, așa cum prevede articolul 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să sisteze aplicarea articolului 29 § 3 al Convenției; și

Declară

cererea inadmisibilă.

T.L.

Early

N

icolas

Bratza

Grefier

Președinte