ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7288/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința atacată cu recurs,

sentința civilă nr. 2008, pronunțată la data de 26 noiembrie 2003 în dosarul nr.

3606/2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul E.M., pentru anularea

deciziei nr. 358 din 1 iulie 2002, emisă de Comisia de specialitate din cadrul

Casei de Pensii a municipiului București și a deciziei nr. 162234 din 17 iulie

2002, emisă de Casa de Pensii a sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această soluție, curtea

de apel a reținut, în esență, că, prin acțiune s-a susținut că în mod greșit

drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată prin H.G. nr.

242/2000, i-au fost acordate, începând cu data de 1 septembrie 2002, în timp ce

dispozițiile legale citate prevăd că aceste drepturi se acordă începând cu luna

noiembrie 2000.

Respingând acțiunea, ca tardiv

formulată, instanța de fond a motivat că potrivit art. 7 alin. (4) din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, împotriva hotărârii

comisiei de specialitate, persoana interesată poate face contestație la curtea

de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării, potrivit Legii

contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Or, a mai motivat instanța de fond,

din moment ce reclamantul a luat, oricum, cunoștință de cele două acte administrative

contestate, în cursul lunii august 2002, când i s-a achitat pensia, în care era

inclusă și indemnizația prevăzută de O.G. nr. 105/1999, iar acțiunea a fost

adresată instanței, la data de 11 noiembrie 2003, termenul legal a fost

încălcat.

Împotriva acestei soluții a formulat

recurs, reclamantul, susținând că s-a adresat instanței de fond, cu respectarea

termenului legal, în raport cu data la care a luat cunoștință de cele două acte

administrative atacate.

Recursul este întemeiat.

Este necontestat că cele două acte

atacate sunt acte administrative cu caracter individual care trebuiau

comunicate reclamantului.

De altfel, chiar art. 7 alin. (4)

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, prevede că

persoana interesată se poate adresa curții de apel, în termen de 30 de zile de

la comunicarea hotărârii comisiei de aplicare a prevederilor acestui act

normativ.

Or, în cauză, nu există nici o

dovadă că cele două acte administrative au fost comunicate recurentului-reclamant,

iar deducția pe care o face instanța, din faptul plății pensiei, în care era

inclusă și indemnizația prevăzută de O.G. nr. 105/1999, este lipsită de temei,

din moment ce în cuponul de pensie nu era cuprins și conținutul celor două acte

administrative.

Oricum, exprimarea legiuitorului

este categorică, legând momentul inițial al curgerii termenului, de data

comunicării actului administrativ, iar nu de cel al luării la cunoștință de

existența acestuia, de către cel în cauză.

Pe de altă parte, este de principiu

că interpretarea unor prevederi legale și aprecierea unor situații de fapt, în

baza unor prezumții și deducții, nu poate avea ca rezultat, limitarea unui

drept constituțional fundamental, cum este cel al accesului liber la justiție.

Astfel fiind, recursul va fi admis,

sentința atacată va fi casată, iar cauza va fi trimisă, pentru rejudecare,

aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de E.M.

împotriva sentinței civile nr. 2008 din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, aceleiași instanțe, spre rejudecare.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 septembrie 2004.