ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2824/2003

Asupra recursului de față.

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 130 din 20

noiembrie 2002, Tribunalul Vâlcea, secția penală, a condamnat pe inculpatul

P.N. la 15 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat,

prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen.

S-a reținut că în 4 octombrie 2002,

în urma unei discuții în contradictoriu cu tatăl său P.M., în vârstă de 60 ani,

inculpatul a luat un topor și l-a lovit pe acesta în spate, cu mare

intensitate, provocându-i o plagă tăiată la nivelul hemitoracelui drept

penetrantă în cavitatea toracică și transfixiantă de plămân drept, care a

provocat o hemoragie internă și externă.

Din raportul de constatare

medico-legală de autopsie a rezultat că moartea victimei a fost violentă, că ea

s-a datorat hemoragiei interne și externe consecutivă unei plăgi tăiate

înțepate, produsă prin lovire cu un obiect tăietor și că între leziunea

traumatică și producerea morții este legătură directă de cauzalitate.

S-a mai apreciat că apărarea

inculpatului, cu privire la scuza provocării, nu poate fi reținută, în raport

de împrejurarea că cercetarea efectuată în cauză nu a confirmat susținerile

acestuia.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și inculpatul P.N., criticile

privind greșita individualizare a pedepsei.

Curtea de Apel Pitești, secția

penală, prin decizia nr. 362/ A din 19 decembrie 2002, a admis apelul declarat

de către Parchet, a desființat sentința atacată numai cu privire la pedeapsă, a

majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului la 20 ani închisoare și a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Prin aceeași decizie, apelul

declarat de către inculpat, împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins,

ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

control judiciar a apreciat că pedeapsa aplicată de prima instanță nu a fost

just individualizată, în raport de pericolul social concret al faptei

săvârșite.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, solicitând reducerea pedepsei.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Examinând cauza în raport de

criticile formulate, se constată că instanța de fond a administrat probe

prezentând relevanța informativă, prevăzută de art. 63 C. proc. pen., a evaluat

corect probatoriul administrat în cauză și a stabilit corect starea de fapt.

Instanța de control judiciar,

soluționând apelul declarat de către Parchet și de către inculpat, a evaluat

cauza și a constatat concordanța dintre conținutul real al probelor, care

ilustrează cu evidență vinovăția inculpatului și soluția de condamnare. Cu

ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel a constatat însă că prima instanță

nu a dat eficiența cuvenită criteriilor de individualizare a pedepsei, cu referire

la pericolul social caracterizat de fapta inculpatului de a-și ucide tatăl,

persoană în vârstă de 60 ani și a decis în sensul admiterii apelului

Parchetului, majorării pedepsei principale și respingerii apelului declarat de

către inculpat, ca nefondat.

Ca atare, dispunând în sensul

admiterii apelului declarat de către Parchet și majorării pedepsei, prin

situarea acesteia la limita medie între minimul și maximul prevăzut de norma

incriminatoare, instanța de control judiciar a pronunțat o soluție temeinică și

legală, susținută de materialul probator administrat în cauză și

corespunzătoare, sub aspectul pedepsei aplicate, criteriilor de individualizare

prevăzute de art. 72 C. pen. și scopului pedepsei, prevăzut de art. 52 din

același cod.

În consecință, hotărârea atacată nu

este supusă cazului de casare, prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., vizat de inculpat prin recurs.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.  C. proc. pen., Curtea va

respinge recursul declarat de către inculpat, ca nefondat, iar în baza art. 192

alin. (2) din același cod, recurentul, inculpat va fi obligat, potrivit

dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul P.N., împotriva deciziei

nr. 362 din 10 decembrie 2002, a Curții de Apel Pitești, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată durata

arestării preventive de la 5 octombrie 2002, la zi.

Obligă pe inculpat să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 iunie 2003.