SECȚIUNEA A DOUA CAUZA TOSUN c. TURCIA (Cercetarea nr. 4124/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 Februarie 2006 DEFINIF 28/05/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Tosun c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 13 septembrie 2005 și 7 februarie 2006, rend la chetă, adoptat la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 4124/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Zeynep Tosun ( I. Bilmez și O. Y (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din regulament. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alin. (1) din Regulamentul de procedură]. Această cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alin. (1) ]. Printr-o decizie din 13 septembrie 2005, Curtea (secțiunea a doua) a declarat cererea parțial admisibilă. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L La 21 iunie 1999, la cererea procurorului Republicii și în conformitate cu art. 1 alineatul (2) din Legea nr. 5680 privind presa, instanța de securitate a la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . : în Turcia majoritatea este în favoarea unui 169 din Codul penal, Curtea de Securitate a statului a condamnat-o pe reclamantă, în calitatea sa de redactor-șef al cotidianului, pentru publicarea articolului incriminat, la o pedeapsă cu închisoarea de patru ani și șase luni. Apoi, în aplicarea articolului 16 din Legea nr. 5680, aceasta a înlocuit această pedeapsă cu închisoarea într-o amendă de 8 200 În cele din urmă, în conformitate cu art. 2 alineatul (1) din Legea nr. 5680, aceasta interzice publicarea cotidianului pentru trei zile. 10. La 26 noiembrie 1999, recurenta a formulat un recurs în casație. Ea a solicitat ruperea hotărârii atacate pe motiv că dreptul ei la libertatea de exprimare fusese necunoscut. 11. La 13 decembrie 1999, procurorul districtual din apropierea Curții de Securitate a Uniunii Europene a solicitat ruperea hotărârii pe motiv că elementul legal al actului nu a fost constituit. 12. La 20 iunie 2000, procurorul general din apropierea Curții de Casație și-a prezentat avizul cu privire la fondul acțiunii. ) în cea de-a noua cameră penală a Curții de Casație, a declarat că, în ceea ce privește procedura de primă instanță, elementele de probă reunite, obiectul cererii și puterea discreționară a primei instanțe, hotărârea pronunțată de instanța de securitate a statului trebuie confirmată. 13. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantei. 14. Prin hotărârea din 20 septembrie 2000, Curtea de Casație a confirmat hotărârea atacată. 15. La 12 iunie 2002, Parchetul de lângă curtea de securitate de la Ö Õ Õ ï ï jurisdicția a informat Parchetul acestui oraș că pedeapsa pronunțată împotriva recurentei a fost înscrisă pe ordinea sa de zi în vederea executării sale. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 16. 4778, care a intrat în vigoare la 11 ianuarie 2003, a adăugat un nou paragraf la art. 316 din Codul de procedură penală, conform căruia avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație trebuie să fie acum notificat părților interesate. 4829, care a intrat în vigoare la 19 martie 2003, a precizat că avizul procurorului general în apropierea Curții de Casație trebuie notificat în special inculpaților și apărătorilor săi și că aceștia din urmă pot răspunde la aceasta în termen de șapte zile de la notificarea avizului. 17. Aceste ultime modificări legislative au fost introduse în noul Cod de procedură penală adoptat de legea nr. 5271, intrat în vigoare la 17 decembrie 2004 (a se vedea în special art. 297 din noul cod de procedură penală). Recurenta se plânge de lipsa de echitate în cadrul procedurii în fața Curții de Casație, în măsura în care aceasta nu a avut posibilitatea de a răspunde la avizul scris pe care procurorul general l-a prezentat Curții de Casație pe fondul recursului său. Aceasta vede o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide... de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) 19. Guvernul explică că atât reclamanta, cât și procurorul din apropierea Curții de Securitate a statului au formulat un recurs împotriva hotărârii pronunțate de această din urmă instanță. Avizul procurorului general permite distribuirea dosarului cauzei între diferitele camere ale Curții de Casație. Acesta nu este un act de acuzare, ci un act care permite procurorului general să controleze, după primirea dosarului cauzei, dacă toate actele au fost efectuate în termenul stabilit și dacă legea a fost aplicată în mod corespunzător. Aceaceasta este o examinare succintă a dosarului înainte de a fi trimis în fața camerei competente a Curții de Casație. 20. Procurorul general poate solicita ruperea sau confirmarea deciziei de primă instanță. Lavis nu este un document secret și, în practică, orice parte la proces îl poate consulta sau solicita conținutul acestuia de îndată ce dosarul ajunge la camera competentă până la momentul examinării sale de către aceasta. Acest aviz nu leagă camera însărcinată cu cauza, care este liberă să trateze recursul fără a ține seama de acesta. L Procurorul general nu este autorizat să asiste la deliberările camerei. Astfel, necomunicarea acestui aviz recurentei nu a încălcat principiul egalității armelor între cele două părți. 21. Guvernul explică faptul că, în recursul său în Casație, reclamanta trebuia să prezinte argumente împotriva hotărârii Curții de Securitate a statului. În cazul în care avizul s-ar fi referit la recursul prezentat de Comisie, acesta nu ar fi avut nici o problemă. Faptul că avizul a trebuit să fie confirmat nu a avut ca efect încălcarea principiului egalității armelor, dat fiind că acesta a adus niciun element nou care ar fi putut modifica sau avea un impact asupra dreptului său de apărare. 22. Curtea amintește că a examinat un litigiu identic cu cel prezentat de recurentă și a concluzionat că a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și a landului pentru un justițiabil din acest motiv să răspundă în scris (a se vedea Göçc. Turcia [GC], nr 36590/97, § 55, CEDH 2002 V și 23. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că nu există dovezi sau argumente convingătoare care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât mai puțin decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 26. Recurenta nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă după decizia privind admisibilitatea, deși, în scrisoarea care i-a fost adresată la 19 septembrie 2005, atenția sa a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul art. 41 din Convenție trebuie prezentată în observațiile scrise pe fond. În plus, reclamanta nu solicită nici o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. În consecință, Curtea consideră că nu este necesar să acorde recurentei o satisfacție echitabilă. Prin aceste motive, Curtea, la L.UNANIMITATE, a declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 februarie 2006 în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte Parte a Muncitorilor din Kurdistan.
DEUXIÈME SECTION
TOSUN c. TURQUIE
(Requête n
o
4124/02)
ARRÊT
28 février 2006
28/05/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Tosun c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
I.
Cabral Barreto
,
R.
Türmen
,
V.
Butkevych
,
M
me
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 13 septembre 2005 et 7 février 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
4124/02) dirigée contre la République de Turquie et dont une ressortissante de cet Etat, M
me
Zeynep Tosun («
la requérante
»), a saisi la Cour le 1
er
mars 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante, qui a été admise au bénéfice de l’assistance judiciaire, est représentée par M
es
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
La requérante alléguait la non-communication de l’avis du procureur général près la Cour de cassation.
4.
La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 § 1 du règlement.
5.
Le 1
er
novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.
Par une décision du 13 septembre 2005, la Cour (deuxième section) a déclaré la requête partiellement recevable.
I.
7.
La requérante est née en 1973 et réside à Istanbul. Elle était la rédactrice en chef du quotidien
Özgür Bakıș
du 9 juin au 2 juillet 1999.
8.
Le 21 juin 1999, à la demande du même jour du procureur de la République et en application de l’article 1 § 2 de la loi n
o
5680 sur la presse, la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul ordonna la saisie du numéro
65 du quotidien
Özgür Bakıș
paru le 21 juin 1999, en raison de la publication –
en page
6 – d’un article intitulé «
Le membre du conseil de la présidence du PKK
[1]
Cemil Bayık
: en Turquie la majorité est en faveur d’un dénouement
» («
PKK bașkanlık konseyi üyesi Cemil Bayık
: Türkiye’de çoğunluk çözümden yana
»).
9.
Par un arrêt du 25 novembre 1999, en application des articles 5 et
6 §
2 de la loi n
o
3713 relative à la lutte contre le terrorisme et de l’article
169 du code pénal, la cour de sûreté de l’Etat condamna la requérante, en sa qualité de rédactrice en chef du quotidien, pour avoir publié l’article incriminé, à une peine d’emprisonnement de quatre ans et six mois. Puis, en application de l’article 16 de la loi n
o
5680, elle commua cette peine d’emprisonnement en une amende de 8
200
000 livres turques (TRL). Enfin, en application de l’article 2 § 1 de la loi n
o
5680, elle interdit la parution du quotidien pour trois jours.
10.
Le 26 novembre 1999, la requérante forma un pourvoi en cassation. Elle demanda la cassation de l’arrêt attaqué au motif que son droit à la liberté d’expression avait été méconnu.
11.
Le 13 décembre 1999, le procureur près la cour de sûreté de l’Etat demanda la cassation de l’arrêt au motif que l’élément légal de l’infraction n’avait pas été constitué.
12.
Le 20 juin 2000, le procureur général près la Cour de cassation présenta son avis sur le fond du recours. Dans son avis écrit (
tebliğname
) à la neuvième chambre criminelle de la Cour de cassation, il déclara qu’eu égard à la procédure de première instance, aux éléments de preuve réunis, à l’objet de la demande et au pouvoir discrétionnaire de la première juridiction, l’arrêt rendu par la cour de sûreté de l’Etat devait être confirmé.
13.
Cet avis ne fut pas communiqué à la requérante.
14.
Par un arrêt du 20 septembre 2000, la Cour de cassation confirma l’arrêt attaqué.
15.
Le 12 juin 2002, le parquet près la cour de sûreté de l’Etat d’Istanbul informa le parquet de cette même ville que la peine prononcée à l’encontre de la requérante était inscrite à son ordre du jour en vue de son exécution.
II.
16.
La loi n
o
4778, entrée en vigueur le 11 janvier 2003, a ajouté un nouvel alinéa à l’article 316 du code de procédure pénale, selon lequel l’avis du procureur général près la Cour de cassation doit être désormais notifié aux parties concernées. La loi n
o
4829, entrée en vigueur le 19 mars 2003, a précisé que l’avis du procureur général près la Cour de cassation doit être notifié notamment aux accusés et à ses défenseurs, et que ces derniers peuvent y répondre dans un délai de sept jours suivant la notification de l’avis.
17.
Ces dernières modifications législatives ont été introduites dans le nouveau code de procédure pénale adopté par la loi n
o
5271, entrée en vigueur le 17 décembre 2004 (voir notamment l’article 297 du nouveau code de procédure pénale).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
18.
La requérante se plaint du manque d’équité dans la procédure devant la Cour de cassation, dans la mesure où elle n’a pas eu la possibilité de répondre à l’avis écrit que le procureur général avait soumis à la Cour de cassation sur le fond de son pourvoi. Elle y voit une violation de l’article
6 §
1 de la Convention qui, en sa partie pertinente, se lit ainsi
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, publiquement (...) par un tribunal indépendant et impartial (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
»
19.
Le Gouvernement explique que tant la requérante que le parquet près la cour de sûreté de l’Etat ont formé un pourvoi contre l’arrêt rendu par cette dernière cour. L’avis du procureur général permet de distribuer le dossier de l’affaire entre les différentes chambres de la Cour de cassation. Il ne s’agit pas d’un acte d’accusation mais d’un acte qui permet au procureur général de contrôler, une fois le dossier de l’affaire reçu, si tous les actes ont été effectués dans les délais impartis et si la loi a été appliquée correctement. Il s’agit d’un examen sommaire du dossier avant son envoi devant la chambre compétente de la Cour de cassation.
20.
Le procureur général peut demander la cassation ou la confirmation de la décision de première instance. L’avis n’est pas un document secret et, dans la pratique, toute partie au procès peut le consulter ou demander son contenu dès que le dossier parvient à la chambre compétente et ce jusqu’au moment de son examen par celle-ci. L’avis indique à la chambre la position du procureur général après un examen sommaire de l’affaire par celui-ci. Cet avis ne lie pas la chambre chargée de l’affaire, laquelle est libre de traiter le recours sans en tenir compte. L’avis se limite d’ailleurs à des formules telles que «
vu l’ensemble du dossier, il faut casser ou confirmer la décision
» ou «
la décision est conforme à la procédure et aux lois
». Le procureur général n’est pas autorisé à assister aux délibérations de la chambre. Ainsi, la non-communication de cet avis à la requérante n’a pas enfreint le principe de l’égalité des armes entre les deux parties.
21.
Le Gouvernement explique que, dans son pourvoi en cassation, la requérante devait présenter des arguments contre l’arrêt de la cour de sûreté de l’Etat. Si l’avis allait dans le sens du pourvoi présenté par l’intéressée, il n’y aurait pas eu de problème. Le fait que l’avis indiquait que l’arrêt devait être confirmé n’emportait pas violation du principe de l’égalité des armes puisque il n’apportait aucun élément nouveau qui aurait pu modifier ou avoir une incidence sur son droit de défense.
22.
La Cour rappelle avoir examiné un grief identique à celui présenté par la requérante et avoir conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention du fait de la non-communication de l’avis du procureur général, compte tenu de la nature des observations de celui-ci et de l’impossibilité pour un justiciable d’y répondre par écrit (voir
Göç c. Turquie
[GC], n
o
36590
‑
V, et
Abdullah Aydın (n
o
2) c. Turquie
, n
o
63739/00, § 30, 10 novembre 2005).
23.
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
24.
Partant, l’article 6 § 1 de la Convention a été violé en l’espèce.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
25.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
26.
La requérante n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable après la décision sur la recevabilité bien que, dans la lettre qui lui a été adressée le 19 septembre 2005, son attention fût attirée sur l’article
60 du règlement de la Cour qui dispose que toute demande de satisfaction équitable au titre de l’article 41 de la Convention doit être exposée dans les observations écrites sur le fond. En outre, la requérante ne sollicite aucune somme au titre des frais et dépens.
Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’octroyer une satisfaction équitable à la requérante.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
28 février 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président
1.
Parti des Travailleurs du Kurdistan.