ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2995/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 398 din 7 mai 2002, Tribunalul București, secția I penală, a hotărât: În baza art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.V.S. la 3 ani închisoare. În baza art. 81 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 82 alin. (1) C. pen., a suspendat condiționat executarea pedepsei, cu un termen de încercare de 5 ani. A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a computat prevenția inculpatului de la 26 iunie 2001 până la 7 mai 2002. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.

În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a obligat pe inculpat să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon suma de 1.785.000 lei. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.500.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, următoarele: În seara zilei de 25 iunie 2001, în jurul orelor 21,30, în timp ce familia P. era acasă, L.M. a venit la poartă și i-a cerut inculpatului P.V.S. să-i dea suma de 210.000 lei reprezentând contravaloarea a trei duble de porumb pe care acesta le cumpărase la data de 22 iunie 2001. La poartă a ieșit P.L., soția inculpatului, care i-a comunicat numitei L.M., că nu are suma de 210.000 lei, urmând să-i restituie datoria a doua zi.

Întrucât a doua zi pleca la țară și avea nevoie de bani, L.M. a revenit în aceeași seară, în jurul orelor 22,30, la poarta familiei P., însoțită de concubinul său T.A., în vârstă de 67 ani, și din nou P.L. a refuzat achitarea datoriei. T.A., văzând această situație, a început să înjure, moment în care a ieșit din casă și inculpatul. Acesta a întrebat-o nervos pe L.M. ce caută la poarta sa însoțită de concubin. T.A. a înjurat din nou și a cerut cu insistență datoria, dar inculpatul a răspuns că nu-l cunoaște și că nu are dreptul să-i ceară, cu atât mai mult cu cât nu are 210.000 lei, iar înțelegerea o făcuse cu L.M. T.A., înjurând, l-a lovit cu palma peste față pe inculpat, care, nervos, l-a împins către stradă, spunându-i să plece și să-l lase în pace.

Partea vătămată nu a plecat, ci s-a îndreptat din nou către inculpat. Acesta, fiind și mai nervos a lovit-o puternic cu pumnul peste față pe partea vătămată care s-a dezechilibrat și a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de caldarâmul străzii. Văzând că partea vătămată nu se ridică, inculpatul a încercat să-i dea „primul ajutor” apoi a transportat-o de urgență, la Spitalul Sf. Pantelimon, cu mașina personală, fiind însoțit și de martorul P.C.I. Partea vătămată a rămas internată în spital, iar inculpatul s-a prezentat la organele de poliție unde a declarat cele întâmplate. În zilele următoare inculpatul s-a interesat de starea sănătății părții vătămate, iar la data de 28 iunie 2001, când a aflat că acesta a decedat, s-a prezentat, din proprie inițiativă la Secția 23 Poliție, pentru cercetări.

În faza cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul, precum și martorii P.L., L.M., P.C.I. și D.G. De asemenea, s-a efectuat raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului care concluzionează că acesta prezintă tulburare de personalitate de tip instabil, impulsiv, însă are discernământul păstrat în raport cu fapta comisă. Atât în faza de urmărire penală, cât și a cercetării judecătorești inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, recunoașteri care se coroborează cu restul probelor administrate. S-a reținut că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., starea de provocare fiind dovedită cu declarațiile martorilor P.C.I., D.G.A., B.R., B.D.

și P.L. Pe latură civilă în baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon suma de 1.785.000 lei, ceea ce prezintă 1/2 din cuantumul daunelor solicitate având în vedere că în cauză s-a reținut săvârșirea infracțiunii în stare de provocare. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și părțile civile T.E., G.M. și T.C. Parchetul a criticat sentința sub aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 81 alin. (3) C. pen. și sub aspectul omiterii pronunțării de către instanță asupra constituirii de părți civile a persoanelor fizice T.E., T.C., T.P., T.A.

și G.M. S-a reținut că părțile civile nu și-au susținut apelul. Prin decizia penală nr. 611/ A din 25 septembrie 2002 s-au admis apelurile declarate și s-a desființat în parte sentința penală numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei referitor la părțile civile persoane fizice și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, menținând celelalte dispoziții. Pentru a pronunța astfel, s-a apreciat că exceptarea impusă de art. 81 alin. (3) C. pen., în reglementarea din O.U.G. nr. 207/2000 se referea la infracțiuni intenționate, pedepsite cu închisoarea mai mare de 15 ani, ori infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte nu se săvârșește cu intenție, vinovăția fiind sub forma praeterintenției, iar maximul special al pedepsei este de 15 ani închisoare.

Cu privire la critica privind latura civilă s-a apreciat că într-adevăr prima instanță nu a soluționat-o decât în parte, împrejurare care constituie o nerezolvare a fondului cauzei. Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul P.V.S. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, apreciind că scopul acesteia nu poate fi atins fără privare de libertate, dat fiind gradul de pericol social al faptei săvârșite, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului care a săvârșit fapta pe fondul unor afecțiuni psihice care sporesc agresivitatea și impulsivitatea; doar atitudinea sinceră a inculpatului nu justifică aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Sub condiția admisibilității recursului inculpatul, sub aspectul laturii civile, a solicitat în principal menținerea hotărârii instanței de fond considerând că în raport de dispozițiile art. 14 C. proc. pen., acțiunea civilă a fost tardiv formulată, iar în subsidiar să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru a se pronunța asupra fondului acțiunii civile. Examinând cauza, în raport de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 și 17, precum și alin. (3) al aceluiași articol, constată că recursul parchetului este fondat iar al inculpatului nefondat. Luând în discuție recursul parchetului, Curtea apreciază că într-adevăr aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., nu se justifică atingerea scopului pedepsei una din condițiile de aplicare a suspendării condiționate, neputând fi realizat.

Scopul pedepsei, astfel cum este circumscris în dispozițiile art. 52 C. pen., este, printre altele, și acela de formare a unei atitudini corecte față de regulile de conviețuire socială. Ori, în speță, deși provocările victimei nu erau de natură a-l pune pe inculpat în vreun pericol, dat fiind și împrejurările în care a avut loc conflictul dintre el și inculpat, reacția acestuia a fost foarte violentă și cu mult disproporționată, prin lovirea puternică cu pumnul în față a victimei care a dus la dezechilibrarea și căderea acesteia. Ca atare se apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins decât cu executarea pedepsei în regim de detenție și prin aplicarea unei pedepse corespunzătoare. În consecință, se va înlătura dispozițiile art. 81 și art. 82 C. pen., se va face în cauză aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

Cât privește recursul inculpatului, în raport de dispozițiile art. 385 1 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei nr. 611 din 25 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul P.V.S. Casează decizia atacată și sentința nr. 398 din 7 mai 2002 a Tribunalului București, sub aspectul individualizării pedepsei, în ceea ce privește modul ei de executare. Înlătură art. 81 și art. 82 C. pen. și dispune ca inculpatul P.V.S. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. b) C. pen., în regim de detenție. Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Respinge recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 23 iunie 2003.