ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2995/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 398 din 7

mai 2002, Tribunalul București, secția I penală, a hotărât:

În baza art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe

inculpatul P.V.S. la 3 ani închisoare.

În baza art. 81 lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 82 alin. (1) C. pen., a suspendat condiționat executarea

pedepsei, cu un termen de încercare de 5 ani.

A pus în vedere inculpatului

dispozițiile art. 83 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a computat

prevenția inculpatului de la 26 iunie 2001 până la 7 mai 2002.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b)

C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.

În baza art. 188 din Legea nr.

3/1978 a obligat pe inculpat să plătească părții civile Spitalul Clinic de

Urgență Sf. Pantelimon suma de 1.785.000 lei.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat pe inculpat la plata sumei de 3.500.000 lei reprezentând cheltuieli

judiciare avansate de către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, pe baza probelor administrate, următoarele:

În seara zilei de 25 iunie 2001, în

jurul orelor 21,30, în timp ce familia P. era acasă, L.M. a venit la poartă și

i-a cerut inculpatului P.V.S. să-i dea suma de 210.000 lei reprezentând

contravaloarea a trei duble de porumb pe care acesta le cumpărase la data de 22

iunie 2001.

La poartă a ieșit P.L., soția

inculpatului, care i-a comunicat numitei L.M., că nu are suma de 210.000 lei,

urmând să-i restituie datoria a doua zi.

Întrucât a doua zi pleca la țară și

avea nevoie de bani, L.M. a revenit în aceeași seară, în jurul orelor 22,30, la

poarta familiei P., însoțită de concubinul său T.A., în vârstă de 67 ani, și

din nou P.L. a refuzat achitarea datoriei.

T.A., văzând această situație, a

început să înjure, moment în care a ieșit din casă și inculpatul. Acesta a

întrebat-o nervos pe L.M. ce caută la poarta sa însoțită de concubin.

T.A. a înjurat din nou și a cerut cu

insistență datoria, dar inculpatul a răspuns că nu-l cunoaște și că nu are

dreptul să-i ceară, cu atât mai mult cu cât nu are 210.000 lei, iar înțelegerea

o făcuse cu L.M.

T.A., înjurând, l-a lovit cu palma

peste față pe inculpat, care, nervos, l-a împins către stradă, spunându-i să

plece și să-l lase în pace.

Partea vătămată nu a plecat, ci s-a

îndreptat din nou către inculpat.

Acesta, fiind și mai nervos a lovit-o

puternic cu pumnul peste față pe partea vătămată care s-a dezechilibrat și a

căzut pe spate, lovindu-se cu capul de caldarâmul străzii.

Văzând că partea vătămată nu se

ridică, inculpatul a încercat să-i dea „primul ajutor” apoi a transportat-o de

urgență, la Spitalul Sf. Pantelimon, cu mașina personală, fiind însoțit și de

martorul P.C.I.

Partea vătămată a rămas internată în

spital, iar inculpatul s-a prezentat la organele de poliție unde a declarat

cele întâmplate.

În zilele următoare inculpatul s-a

interesat de starea sănătății părții vătămate, iar la data de 28 iunie 2001,

când a aflat că acesta a decedat, s-a prezentat, din proprie inițiativă la

Secția 23 Poliție, pentru cercetări.

În faza cercetării judecătorești au

fost audiați inculpatul, precum și martorii P.L., L.M., P.C.I. și D.G.

De asemenea, s-a efectuat raportul

de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului care concluzionează că

acesta prezintă tulburare de personalitate de tip instabil, impulsiv, însă are

discernământul păstrat în raport cu fapta comisă.

Atât în faza de urmărire penală, cât

și a cercetării judecătorești inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea

faptei, recunoașteri care se coroborează cu restul probelor administrate.

S-a reținut că fapta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., starea de provocare fiind dovedită cu

declarațiile martorilor P.C.I., D.G.A., B.R., B.D. și P.L.

Pe latură civilă în baza art. 188

din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul să plătească părții civile

Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon suma de 1.785.000 lei, ceea ce

prezintă 1/2 din cuantumul daunelor solicitate având în vedere că în cauză s-a

reținut săvârșirea infracțiunii în stare de provocare.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

părțile civile T.E., G.M. și T.C.

Parchetul a criticat sentința sub

aspectul greșitei aplicări a dispozițiilor art. 81 alin. (3) C. pen. și sub

aspectul omiterii pronunțării de către instanță asupra constituirii de părți

civile a persoanelor fizice T.E., T.C., T.P., T.A. și G.M.

S-a reținut că părțile civile nu

și-au susținut apelul.

Prin decizia penală nr. 611/ A din

25 septembrie 2002 s-au admis apelurile declarate și s-a desființat în parte

sentința penală numai în ceea ce privește latura civilă a cauzei referitor la

părțile civile persoane fizice și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, menținând celelalte dispoziții.

Pentru a pronunța astfel, s-a

apreciat că exceptarea impusă de art. 81 alin. (3) C. pen., în reglementarea

din O.U.G. nr. 207/2000 se referea la infracțiuni intenționate, pedepsite cu

închisoarea mai mare de 15 ani, ori infracțiunea de lovituri cauzatoare de

moarte nu se săvârșește cu intenție, vinovăția fiind sub forma

praeterintenției, iar maximul special al pedepsei este de 15 ani închisoare.

Cu privire la critica privind latura

civilă s-a apreciat că într-adevăr prima instanță nu a soluționat-o decât în

parte, împrejurare care constituie o nerezolvare a fondului cauzei.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul

P.V.S.

Parchetul a criticat hotărârea sub

aspectul greșitei individualizări a pedepsei, apreciind că scopul acesteia nu

poate fi atins fără privare de libertate, dat fiind gradul de pericol social al

faptei săvârșite, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului care a

săvârșit fapta pe fondul unor afecțiuni psihice care sporesc agresivitatea și

impulsivitatea; doar atitudinea sinceră a inculpatului nu justifică aplicarea

dispozițiilor art. 81 C. pen.

Sub condiția admisibilității

recursului inculpatul, sub aspectul laturii civile, a solicitat în principal

menținerea hotărârii instanței de fond considerând că în raport de dispozițiile

art. 14 C. proc. pen., acțiunea civilă a fost tardiv formulată, iar în

subsidiar să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel

pentru a se pronunța asupra fondului acțiunii civile.

Examinând cauza, în raport de

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 și 17, precum și alin. (3) al

aceluiași articol, constată că recursul parchetului este fondat iar al

inculpatului nefondat.

Luând în discuție recursul

parchetului, Curtea apreciază că într-adevăr aplicarea dispozițiilor art. 81 C.

pen., nu se justifică atingerea scopului pedepsei una din condițiile de

aplicare a suspendării condiționate, neputând fi realizat.

Scopul pedepsei, astfel cum este

circumscris în dispozițiile art. 52 C. pen., este, printre altele, și acela de

formare a unei atitudini corecte față de regulile de conviețuire socială.

Ori, în speță, deși provocările

victimei nu erau de natură a-l pune pe inculpat în vreun pericol, dat fiind și

împrejurările în care a avut loc conflictul dintre el și inculpat, reacția

acestuia a fost foarte violentă și cu mult disproporționată, prin lovirea

puternică cu pumnul în față a victimei care a dus la dezechilibrarea și căderea

acesteia.

Ca atare se apreciază că scopul

pedepsei nu poate fi atins decât cu executarea pedepsei în regim de detenție și

prin aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

În consecință, se va înlătura

dispozițiile art. 81 și art. 82 C. pen., se va face în cauză aplicarea art. 71

– art. 64 C. pen.

Cât privește recursul inculpatului,

în raport de dispozițiile art. 385

1

pct. 1 lit. e) C. proc. pen.,

este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei nr. 611 din

25 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpatul P.V.S.

Casează decizia atacată și sentința

nr. 398 din 7 mai 2002 a Tribunalului București, sub aspectul individualizării

pedepsei, în ceea ce privește modul ei de executare.

Înlătură art. 81 și art. 82 C. pen.

și dispune ca inculpatul P.V.S. să execute pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art.

73 lit. b) și art. 76 lit. b) C. pen., în regim de detenție.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Respinge recursul declarat de

inculpat împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 iunie 2003.