ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1340/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1333

din 21 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins,

ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul C.M. și a

dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat în

sumă de 200.000 lei.

S-a reținut că, prin

sentința penală nr. 593 din 2 octombrie 2001, definitivă prin neapelare la 17

octombrie 2001, Tribunalul București, secția I penală, a admis cererea

condamnatului C.M. și a dispus contopirea pedepsei aplicate acestuia prin

sentința penală nr. 1125/1998 a Judecătoriei Tecuci și sentința penală nr.

215/1995 a Tribunalului

București, secția a II-a

penală, sus-numitul urmând să execute, în final, pedeapsa de 16 ani închisoare

și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 5 ani.

În baza art. 113 C. pen.,

s-a menținut măsura obligării inculpatului la tratament medical până la

însănătoșire, iar în baza art. 453 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus amânarea

executării pedepsei de 16 ani închisoare până când condamnatul se va găsi în

situația de a putea executa pedeapsa, fixându-se un termen de control la 2

octombrie 2002.

În baza acestei hotărâri

judecătorești definitive, s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 758 din

17 octombrie 2001 al Tribunalului București, secția I penală.

Prin sentința penală nr. 953

din 22 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, s-a constatat

că petentul se află în imposibilitate de a executa pedeapsa dispusă prin

sentința penală nr. 593 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului București,

stabilindu-se un termen de control la 21 octombrie 2003.

Urmare a admiterii apelului

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, această hotărâre a fost

casată prin decizia penală nr. 186 din 8 aprilie 2003 a Curții de Apel

București, secția I penală, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de

fond.

Tribunalul București, secția

I penală, prin sentința penală nr. 1151 din 27 noiembrie 2003, a respins, ca

nefondată, cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnat.

Prin sentința penală nr.

1217 din 24 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a

fost admisă cererea condamnatului și s-a dispus amânarea executării pedepsei de

16 ani închisoare, fixându-se un termen de control la 11 ianuarie 2005.

Această hotărâre

judecătorească a fost desființată prin decizia penală nr. 653 din 8 septembrie

2004 a Curții de Apel București care a respins, ca neîntemeiată, cererea

condamnatului.

Instanța de fond a constatat

că punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, secția I

penală, nr. 758 din 17 octombrie 2001 la data de 7 iunie 2004 a fost legală

câtă vreme la acea dată nu exista o hotărâre definitivă prin care să se dispună

amânarea executării pedepsei.

Curtea de Apel București,

prin decizia penală nr. 868 din 16 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat,

apelul condamnatului, dispunând obligarea condamnatului la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de 400.000 lei.

Împotriva acestei decizii

penale a declarat recurs condamnatul C.M., solicitând admiterea acestuia și

expertizarea stării sale de sănătate.

Temeiul juridic al

recursului îl constituție dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat.

Punerea în executare la data

de 7 iunie 2004, a mandatului de executare a pedepsei nr. 758 din 17 octombrie

2001 emis de Tribunalul București, secția I penală, s-a făcut în condițiile

legii.

La această dată, hotărârea

judecătorească definitivă nr. 593 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului

București, secția I penală, prin care C.M. a fost condamnat la pedeapsa

rezultantă de 16 ani închisoare putea fi pusă în executare atâta timp cât

ultima sentință de amânare a executării pedepsei nr. 1217 din 24 decembrie 2003

a Tribunalului București, secția a II-a penală, nu era definitivă, iar termenul

anterior de control stabilit prin sentința penală nr. 953 din 22 octombrie 2002

a Tribunalului București, secția I penală, expirase la data de 21 octombrie 2003.

Cât privește expertizarea stării de

sănătate a condamnatului, aceasta se poate face pe baza unei cereri întemeiată

pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Constatând din oficiu că nu

există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

Recurentul condamnat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din

oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul C.M. împotriva deciziei penale nr.

868 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 februarie 2005.