ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1340/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1333 din 21 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnatul C.M. și a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200.000 lei. S-a reținut că, prin sentința penală nr. 593 din 2 octombrie 2001, definitivă prin neapelare la 17 octombrie 2001, Tribunalul București, secția I penală, a admis cererea condamnatului C.M. și a dispus contopirea pedepsei aplicate acestuia prin sentința penală nr. 1125/1998 a Judecătoriei Tecuci și sentința penală nr. 215/1995 a Tribunalului București, secția a II-a penală, sus-numitul urmând să execute, în final, pedeapsa de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 113 C. pen., s-a menținut măsura obligării inculpatului la tratament medical până la însănătoșire, iar în baza art. 453 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus amânarea executării pedepsei de 16 ani închisoare până când condamnatul se va găsi în situația de a putea executa pedeapsa, fixându-se un termen de control la 2 octombrie 2002. În baza acestei hotărâri judecătorești definitive, s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 758 din 17 octombrie 2001 al Tribunalului București, secția I penală.

Prin sentința penală nr. 953 din 22 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, s-a constatat că petentul se află în imposibilitate de a executa pedeapsa dispusă prin sentința penală nr. 593 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului București, stabilindu-se un termen de control la 21 octombrie 2003. Urmare a admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, această hotărâre a fost casată prin decizia penală nr. 186 din 8 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanței de fond. Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 1151 din 27 noiembrie 2003, a respins, ca nefondată, cererea de amânare a executării pedepsei formulată de condamnat.

Prin sentința penală nr. 1217 din 24 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost admisă cererea condamnatului și s-a dispus amânarea executării pedepsei de 16 ani închisoare, fixându-se un termen de control la 11 ianuarie 2005. Această hotărâre judecătorească a fost desființată prin decizia penală nr. 653 din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel București care a respins, ca neîntemeiată, cererea condamnatului. Instanța de fond a constatat că punerea în executare a mandatului emis de Tribunalul București, secția I penală, nr. 758 din 17 octombrie 2001 la data de 7 iunie 2004 a fost legală câtă vreme la acea dată nu exista o hotărâre definitivă prin care să se dispună amânarea executării pedepsei.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 868 din 16 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, dispunând obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400.000 lei. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs condamnatul C.M., solicitând admiterea acestuia și expertizarea stării sale de sănătate. Temeiul juridic al recursului îl constituție dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat. Punerea în executare la data de 7 iunie 2004, a mandatului de executare a pedepsei nr. 758 din 17 octombrie 2001 emis de Tribunalul București, secția I penală, s-a făcut în condițiile legii.

La această dată, hotărârea judecătorească definitivă nr. 593 din 2 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția I penală, prin care C.M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare putea fi pusă în executare atâta timp cât ultima sentință de amânare a executării pedepsei nr. 1217 din 24 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, nu era definitivă, iar termenul anterior de control stabilit prin sentința penală nr. 953 din 22 octombrie 2002 a Tribunalului București, secția I penală, expirase la data de 21 octombrie 2003. Cât privește expertizarea stării de sănătate a condamnatului, aceasta se poate face pe baza unei cereri întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. Constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat. Recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 868 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2005.