ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3146/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul

Constanța, prin sentința penală nr. 554 din 12 noiembrie 2002, a condamnat pe

inculpatul R.A.A. la:

- un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în temeiul art. 82 a

stabilit termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., care prevăd

consecințele ce decurg din săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului

de încercare.

Din pedeapsa aplicată s-a dedus

perioada arestării preventive de la 5 februarie 2002, până la 19 februarie

2002.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen.,

s-a dispus confiscarea de la inculpat, în folosul statului, a sumei de

6.000.000 lei.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de

avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se avansa, către

B.C.A.J. Constanța, din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

Inculpatul R.A.A. a

fost încadrat ca lector la catedra de informatică și metode numerice din cadrul

Facultății de Matematică și Informatică a Universității Ovidius Constanța.

În cursul anului universitar

2001-2002, inculpatul a predat disciplina „utilizarea calculatorului” între

studenți fiind și numiții S.M., P.T.I., D.M., C.Șt., D.A.M., I.C.S., C.N.C.D.

și C.C.I., care au susținut colocviul în sesiunea de examene, din ianuarie -

februarie 2002.

Întrucât studenții mai

sus-nominalizați nu obținuseră nota de promovare în cursul anului universitar

și aveau temeri că vor promova colocviul, l-au întrebat pe inculpat ce trebuie

să facă pentru a promova ori a obține note mai mari. Cu prilejul discuțiilor

purtate pe această temă, inculpatul le-a pretins studenților câte 600.000 lei

pentru o notă de promovare și câte 1.200.000 lei pentru note mari.

În aceste condiții, la data de 2

februarie 2002, studenta S.M. a dat inculpatului suma de 1.200.000 lei și a

obținut nota 9, P.T. suma de 600.000 lei și a obținut nota 6, la colocviu

pentru disciplina „utilizarea calculatorului”.

La 22 ianuarie 2002, studenta D.A.M.

a susținut colocviul și a fost notată cu 4, iar când a discutat cu inculpatul

și i-a spus că dorește nota 8, acesta i-a pretins suma de 1.200.000 lei față de

afirmația studentei că nu are acea sumă, inculpatul i-a pretins suma de 800.000

lei.

Cum studenta D.A.M. nu avea decât

suma de 700.000 lei, i-a dat inculpatului această sumă, cu precizarea că restul

de 100.000 lei îi va da ulterior, iar inculpatul i-a acordat nota 8.

La rândul său studenta I.C.S. a dat

inculpatului suma de 30 dolari S.U.A. și a fost notată cu 9 deși notările din

cursul semestrului nu-i permiteau promovarea colocviului.

Studenta C.M. a dat inculpatului

suma de 30 dolari S.U.A., după ce a susținut colocviul la data de 22 ianuarie

2002 și drept urmare acesta a notat-o cu 8.

Studenta C.C. a dat inculpatului

1.200.000 lei și a obținut nota 9, iar D.M. a dat aceeași sumă și a obținut tot

nota 9.

Din cercetări a mai rezultat că

inculpatul obișnuia ca la lucrările de laborator să noteze rezultatele

studenților, iar înainte de sesiunea de examene, în întâlnirile cu aceștia, să

le facă cunoscute aceste rezultate spunându-le că pentru a promova colocviul

trebuia să ia la examinare nota 8 și 9.

Această cerință impusă de inculpat,

i-a determinat pe studenți să-i dea sumele de bani pretinse pentru a putea fi

declarați promovați la sfârșitul anului universitar.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul R.A.A.

Prin apelul declarat Parchetul de pe

lângă Tribunalul Constanța a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la

pedeapsa aplicată inculpatului pe care o consideră prea mică solicitând

majorarea acesteia, și cu privire la greșita confiscare a sumelor de bani ce au

constituit obiectul material al dării de mită, în sensul înlăturării acestei

dispoziții.

Inculpatul a criticat aceeași

hotărâre, în principal, cu privire la greșita sa condamnare, întrucât în cauză

nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost

trimis în judecată și condamnat (art. 254 C. pen.), iar, în subsidiar cu

privire la greșita reținere a dispozițiilor art. 42 C. pen., care nu-și găsesc

justificări în cauză.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia penală nr. 116/ P din 4 aprilie 2003, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpatul

R.A.A.

Prin aceeași decizie, inculpatul

R.A.A. a fost obligat să plătească statului suma de 400.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Cu privire la apelul declarat de

către inculpatul R.A.A., instanța de apel, a arătat că „susținerile

inculpatului, că deși a primit bani de la studenții nominalizați, nu a făcut

acest lucru pentru a-i promova la colocviul disciplinei “utilizarea

calculatorului” ci pentru că a făcut cu aceștia pregătiri în afara programului

de studiu, prevăzute în planul de învățământ, nu este confirmată de probele

administrate”.

Această susținere a inculpatului, a

arătat instanța de apel, este infirmată de declarațiile date de studenții în

cauză care, în ambele faze ale procesului penal, au arătat că, „fie anterior

susținerii colocviului, fie după susținerea acestuia, i-a întrebat ce note

doresc în raport cu notările meditațiilor, pentru a promova, și le-a

condiționat obținerea notelor necesare scopului amintit, de plata unor sume de

bani între 1.200.000 lei pentru notele de 8-10, 700.000 lei și 500.000 lei

pentru notele 7-6”.

S-a mai arătat că, întrucât

inculpatul a primit de la studenți sumele de bani la diferite intervale de

timp, deci prin acte materiale diferite cu participanți diferiți, activitatea

sa infracțională s-a desfășurat într-o perioadă de timp în care a acționat,

însă în baza unei rezoluții unice, corect s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

Cu privire la apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, instanța de apel, a arătat că nu

este întemeiat, în cauză făcându-se o justă aplicare a dispozițiilor art. 72 C.

pen. și s-a avut în vedere poziția procesuală a inculpatului care a fost

sincer, este căsătorit, are 2 copii minori și care justifică reținerea în

favoarea sa de circumstanțe atenuante, constatându-se totodată că și

modalitatea de executare a pedepsei a fost bine aleasă, existând temeiuri că

scopul pedepsei, prevăzut în art. 52 C. pen., se poate realiza și fără

executarea pedepsei prin privare de libertate.

În legătură cu confiscarea sumelor

de bani primite de către inculpat s-a arătat că „potrivit art. 254 alin. (3) C.

pen., bani, valorile sau orice alte bunuri, care au făcut obiectul luării de mită

se confiscă” și „întrucât banii în cauză au fost obținuți de către inculpat

prin săvârșirea infracțiunii de mită, tribunalul în mod corect a decis

confiscarea acestor sume”.

Decizia curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul R.A.A. pe care a criticat-o pentru unul

din aceleași motive invocate și la judecata în apel și anume greșita sa

condamnare pentru infracțiunea de luare de mită, întrucât în cauză nu sunt

îndeplinite cerințele acestei infracțiuni nici din punct de vedere al laturii obiective

nici al laturii subiective, solicitând a se dispune achitarea în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut o

corectă situație de fapt, confirmată de probele existente administrate în

cauză, în raport cu care au dat faptei o încadrare juridică legală și pentru

care i-a aplicat inculpatului o pedeapsă just individualizată.

Potrivit art. 254 alin. (1) C. pen.,

întrunește elementele infracțiunii de luare de mită, fapta funcționarului care

direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se

cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în

scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act

privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act

contrar acestor îndatoriri.

În cazul din speță, se constată că

inculpatul, titular al disciplinei „utilizarea calculatorului” profitând de

funcția ce o îndeplinea a pretins studenților care susțineau colocviul la

această disciplină, atât pentru a promova examenul, cât și pentru a obține note

mai mari, diferite sume de bani, cuantificate în baremuri fixe.

Aflați într-o asemenea situație,

studenții au fost nevoiți să dea curs cererii inculpatului, în sensul că

aceștia i-au dat sumele de bani pretinse, iar el le-a acordat note, conforme cu

baremul stabilit.

Susținerea inculpatului că sumele de

bani ar reprezenta o recompensă plătită de studenți pentru orele suplimentare

efectuate în laborator este singulară și contrazisă de declarațiile celor care

au fost constrânși să dea mită și nu în ultimul rând cu flagrantul organizat,

când inculpatul a fost surprins primind sume de bani de la studenți.

Așa fiind, se constată că în cauză,

în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului și că fapta acestuia așa cum

rezultă din situația de fapt și probele administrate întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de luare de mită, pentru care justificat a fost

condamnat.

Neexistând nici un dubiu cu privire

la vinovăția inculpatului urmează a se constata că în cauză motivul de casare

invocat, achitarea sa, este nefondat.

Pentru considerentele arătate, având

în vedere că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care

analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul

declarat de inculpatul R.A.A. este nefondat și a fi respins ca atare, în

temeiul art. 485

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune

potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.A.A. împotriva deciziei penale nr. 116/ P din 4

aprilie 2003 a Curții de Apel Constanța.

Deduce din pedeapsa aplicată,

perioada executată prin arest preventiv de la 5 februarie 2002, la 19 februarie

2002.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

iulie 2003.