ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2306/2003

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 211 din 14.11.2002,

Judecătoria Caraș-Severin, în baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul

A.S. la pedeapsa de 17 ani închisoare și la pedeapsa complementară, constând în

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe o perioadă de 8 ani,

după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

fost confiscată de la inculpat o bâtă, corp delict.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsă durata arestării preventive începând cu 8 noiembrie 2001 la zi,

menținându-se starea de arest.

Tribunalul a reținut că în noaptea

de 7/8 noiembrie 2001, inculpatul A.S. a lovit de mai multe ori cu o bâtă

victima H.L. în zona capului, după care a sugrumat-o, cauzându-i decesul,

motivul fiind refuzul victimei de a întreține raport sexual cu inculpatul.

Prin decizia penală nr. 40/A din 6

februarie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat.

În considerentele deciziei, Curtea a

reținut că inculpatul este vinovat de săvârșirea faptei de omor, astfel cum el

însuși a recunoscut la urmărirea penală și cum rezultă și din procesul verbal

de reconstituire a faptei. De asemenea, raportul psihologic de constatare

tehnico-științifică a comportamentului simulat, confirmă modificări

semnificative la întrebări relevante ale cauzei, care reprezintă indicii ale

comportamentului simulat. Curtea reține că pedeapsa a fost corect

individualizată.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs inculpatul, invocând în principal nevinovăția sa, iar în

subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.

Recursul este întemeiat doar sub

aspectul cazului prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

respectiv al individualizării greșite a pedepsei în raport cu prevederile art.

72 C. pen., și a celui prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C.

proc. pen. (când hotărârea este contrară legii sau s-a făcut o greșită aplicare

a legii).

Sub aspectul nevinovăției

inculpatului, Curtea reține netemeinicia susținerilor inculpatului, în raport

cu probele efectuate în cauză, începând cu recunoașterea inculpatului încă de

la primele cercetări, cu constatările cuprinse în procesul verbal de

reconstituire a faptei. Astfel, martorii asistenți reaudiați de prima instanță,

au declarat că inculpatul de bună voie a relatat modul de săvârșire a faptei,

cu prilejul reconstituirii, iar nu constrâns fizic de polițiști, cum a susținut

recurentul. Totodată, se constată că și din celelalte probe (declarații de

martori, planșe foto, raport de constatare medico-legală ș.a.) rezultă

vinovăția inculpatului, iar condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de

omor este justificată.

Cu privire la pedeapsa aplicată,

Curtea constată că, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., a fost greșit

individualizată, atât sub aspectul pedepsei principale, cât și sub aspectul

pedepsei complementare, care încalcă prevederile art. 64 C. pen.

Astfel, potrivit art. 174 C. pen.,

uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și

interzicerea unor drepturi.

Instanțele au aplicat inculpatului

pedeapsa de 17 ani închisoare și 8 ani interzicerea tuturor drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor, trebuie să se țină seama de dispozițiile

părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului,

precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Or, instanțele stabilind o pedeapsă

orientată spre maximul de pedeapsă prevăzut de textul incriminator, nu au avut

în vedere persoana inculpatului, infractor primar, în raport cu care trebuia

aplicat un regim sancționator orientat spre minimul special de pedeapsă.

Hotărârile atacate sunt contrare

legii, sub aspectul modului în care au fost aplicate prevederile art. 64 C.

pen.

Astfel, potrivit art. 64 C. pen.,

pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea

unuia sau unora din drepturile prevăzute în acest text.

Dispunând, ca pedeapsă

complementară, interzicerea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64, și nu numai

a unuia sau unora din drepturi, ambele instanțe au încălcat prevederile acestui

text, motiv pentru care se va stabili și pedeapsa complementară legală, și pe o

perioadă redusă, în raport cu lipsa de antecedente penale a inculpatului.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsă tipul arestării preventive începând cu 8 noiembrie 2001 la

zi.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., onorariul de avocat, în sumă de 300.000 lei pentru apărarea din oficiu,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

inculpatul A.S. împotriva deciziei penale nr. 40/A din 6 februarie 2003 a

Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia penală susmenționată

și sentința penală nr. 211 din 14 noiembrie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin,

cu privire la individualizarea pedepsei principale și a celei complementare.

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatul pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., de la 17

ani închisoare la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 8 noiembrie 2001 la 16 mai 2003.

Onorariul de avocat în sumă de

300.000 lei pentru apărarea din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 mai 2003.