ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6088/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6088/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Caraș-Severin, prin

sentința penală nr. 31 din 13 martie 2003, a condamnat pe inculpatul S.I. la 23

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174, raportat

la art. 175 lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C.

pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A menținut starea de arest și a

dedus prevenția de la 25 iunie 2001, la 13 martie 2003.

În temeiul art. 14 lit. b), combinat

cu art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998 C. civ., a obligat

inculpatul la despăgubiri către părțile civile S.L.V. și S.A. la 600.000.000

lei, reprezentând daune morale.

În baza art. 112 lit. f), raportat

la art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială a calculatorului și

a cablului acestuia (obiecte folosite de inculpat la comiterea faptei).

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

În urma unor conflicte anterioare,

în noaptea de 24 iunie 2001, inculpatul a aplicat multiple lovituri soției sale

S.A. în zona capului, a ștrangulat-o cu cablul electric al unui calculator, i-a

comprimat toracele, după care a aruncat-o, pe geam, în curtea locuinței sale,

încercând să simuleze o sinucidere a victimei.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel inculpatul, susținând că este nevinovat de moartea soției sale, arătând

faptul că aceasta s-a sinucis și, pe cale de consecință, a solicitat achitarea

sa. În subsidiar, a solicitat restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea

urmăririi penale și administrarea de noi probe.

Prin decizia nr. 243 din 25 iunie

2003, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul inculpatului, a

dedus arestul preventiv din 13 martie 2003, la 25 iunie 2003 și a menținut

starea de arest a inculpatului, însușindu-și argumentația instanței de fond.

Inculpatul a formulat recurs

solicitând casarea ambelor hotărâri și, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea sa, iar în subsidiar,

reducerea pedepsei aplicate.

Recursul este nefondat.

Verificând actele și lucrările de la

dosar, se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut

corect situația de fapt și au stabilit corespunzător pedeapsa aplicată

inculpatului.

Din probele administrate în cauză,

rezultă că între inculpat și victimă exista o stare tensionată, iar în noaptea

de 24 iunie 2001 inculpatul a exercitat repetate acte de violență asupra soției

sale, victima S.A., urmare cărora aceasta a decedat.

Acest lucru reiese din declarațiile

martorilor S.L.V., M.V., P.A., C.R., precum și din actele medicale și

expertizele criminalistice efectuate în cauză.

Din studiul și analiza acestor

probe, rezultă că în seara zilei de 24 iunie 2001 inculpatul reproșându-i

victimei o relație extraconjugală și vrând să-i aplice o corecție a tăiat

cablul de la calculator și cu acesta a încercat să o ștranguleze, după care a

lovit-o cu calculatorul, a izbit victima cu capul de perete și a aruncat-o pe

fereastră.

În motivarea recursului său,

inculpatul arată că nu este vinovat, că a fost un simplu accident și că

instanțele nu au dat o corectă interpretare probelor administrate.

Apărarea este infirmată de raportul

medico-legal ce indica leziuni, care releva o agresiune fizică anterioară

decesului, leziuni ce nu puteau fi provocate de căderea victimei și de izbirea

acesteia cu un plan dur.

De asemenea, din raportul de

expertiză tehnică, rezultă, în esență, că în cazul în care victima s-ar fi

aruncat de la fereastra casei, leziunile ce s-ar fi produs ar fi fost cu totul

altele. În această situație, victima nu putea să ajungă la o distanță de 5,78 m

de la perete, la baza scării, fiind necesar un elan de cel puțin 6 m.

Dacă s-ar fi admis ipoteza

inculpatului că victima s-ar fi aruncat pe fereastră, aceasta ar fi trebuit să

prezinte leziuni de mutilare pe tot corpul și nu doar în zona capului. Mai

mult, firele de păr ridicate de pe peretele și de pe treptele scării au fost

detașate prin smulgere, rupere și tăiere, aspect ce denotă încă o dată intenția

inculpatului de a preconstitui probe pentru apărarea sa.

În consecință, probele administrate

au relevat vinovăția inculpatului, motiv pentru care apărarea formulată de

acesta va fi respinsă.

Referitor la individualizarea

pedepsei, se reține că au fost avute în vedere criteriile, prevăzute de art. 52

și art. 72 C. pen., ținându-se seama de modalitatea concretă în care a fost

comisă fapta, de gradul de pericol social deosebit de sporit, de sancțiunea

prevăzută de textul incriminator, precum și de atitudinea inculpatului după

comiterea faptei, pedeapsa fiind corect individualizată.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte constată recursul nefondat, pe care-l va respinge ca atare, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 25 iunie 2001,

la 22 decembrie 2003.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 243 din 25 iunie 2003

a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 25 iunie 2001, la 22 decembrie

2003.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 decembrie 2003.