ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6088/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința penală nr. 31 din 13 martie 2003, a condamnat pe inculpatul S.I. la 23 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale. A menținut starea de arest și a dedus prevenția de la 25 iunie 2001, la 13 martie 2003. În temeiul art. 14 lit. b), combinat cu art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998 C. civ., a obligat inculpatul la despăgubiri către părțile civile S.L.V.

și S.A. la 600.000.000 lei, reprezentând daune morale. În baza art. 112 lit. f), raportat la art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială a calculatorului și a cablului acestuia (obiecte folosite de inculpat la comiterea faptei). Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: În urma unor conflicte anterioare, în noaptea de 24 iunie 2001, inculpatul a aplicat multiple lovituri soției sale S.A. în zona capului, a ștrangulat-o cu cablul electric al unui calculator, i-a comprimat toracele, după care a aruncat-o, pe geam, în curtea locuinței sale, încercând să simuleze o sinucidere a victimei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, susținând că este nevinovat de moartea soției sale, arătând faptul că aceasta s-a sinucis și, pe cale de consecință, a solicitat achitarea sa.

În subsidiar, a solicitat restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale și administrarea de noi probe. Prin decizia nr. 243 din 25 iunie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul inculpatului, a dedus arestul preventiv din 13 martie 2003, la 25 iunie 2003 și a menținut starea de arest a inculpatului, însușindu-și argumentația instanței de fond. Inculpatul a formulat recurs solicitând casarea ambelor hotărâri și, în principal, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea sa, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate. Recursul este nefondat. Verificând actele și lucrările de la dosar, se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut corect situația de fapt și au stabilit corespunzător pedeapsa aplicată inculpatului.

Din probele administrate în cauză, rezultă că între inculpat și victimă exista o stare tensionată, iar în noaptea de 24 iunie 2001 inculpatul a exercitat repetate acte de violență asupra soției sale, victima S.A., urmare cărora aceasta a decedat. Acest lucru reiese din declarațiile martorilor S.L.V., M.V., P.A., C.R., precum și din actele medicale și expertizele criminalistice efectuate în cauză. Din studiul și analiza acestor probe, rezultă că în seara zilei de 24 iunie 2001 inculpatul reproșându-i victimei o relație extraconjugală și vrând să-i aplice o corecție a tăiat cablul de la calculator și cu acesta a încercat să o ștranguleze, după care a lovit-o cu calculatorul, a izbit victima cu capul de perete și a aruncat-o pe fereastră.

În motivarea recursului său, inculpatul arată că nu este vinovat, că a fost un simplu accident și că instanțele nu au dat o corectă interpretare probelor administrate. Apărarea este infirmată de raportul medico-legal ce indica leziuni, care releva o agresiune fizică anterioară decesului, leziuni ce nu puteau fi provocate de căderea victimei și de izbirea acesteia cu un plan dur. De asemenea, din raportul de expertiză tehnică, rezultă, în esență, că în cazul în care victima s-ar fi aruncat de la fereastra casei, leziunile ce s-ar fi produs ar fi fost cu totul altele. În această situație, victima nu putea să ajungă la o distanță de 5,78 m de la perete, la baza scării, fiind necesar un elan de cel puțin 6 m. Dacă s-ar fi admis ipoteza inculpatului că victima s-ar fi aruncat pe fereastră, aceasta ar fi trebuit să prezinte leziuni de mutilare pe tot corpul și nu doar în zona capului.

Mai mult, firele de păr ridicate de pe peretele și de pe treptele scării au fost detașate prin smulgere, rupere și tăiere, aspect ce denotă încă o dată intenția inculpatului de a preconstitui probe pentru apărarea sa. În consecință, probele administrate au relevat vinovăția inculpatului, motiv pentru care apărarea formulată de acesta va fi respinsă. Referitor la individualizarea pedepsei, se reține că au fost avute în vedere criteriile, prevăzute de art. 52 și art. 72 C. pen., ținându-se seama de modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, de gradul de pericol social deosebit de sporit, de sancțiunea prevăzută de textul incriminator, precum și de atitudinea inculpatului după comiterea faptei, pedeapsa fiind corect individualizată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată recursul nefondat, pe care-l va respinge ca atare, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 25 iunie 2001, la 22 decembrie 2003. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 243 din 25 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 25 iunie 2001, la 22 decembrie 2003. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 decembrie 2003.