ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3719/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3719/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 350 din 11

noiembrie 2002, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul G.N., zis C. la

25 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174,

raportat la art. 175 lit. d) C. pen. și la 25 ani închisoare, pentru

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și

alin. (3) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34

lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 25 ani

închisoare sporită cu un an închisoare, având de executat în total 26 de ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

timpul reținerii și arestării preventive de la 2 noiembrie 2001, la zi.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., inculpatul G.N. a fost obligat în solidar, cu

inculpatul E.F. la plata sumei de 35.000.000 lei despăgubiri civile și la

750.000.000 lei daune morale către partea civilă G.I.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În seara de 28 august 2001,

inculpații G.N. și E.F. au consumat băuturi alcoolice la localul M. din masivul

Parâng, în apropiere de municipiul Petroșani. În jurul orei 19,00, G.N., la

coliba părinților săi, a sacrificat un berbec, din turma al cărei cioban era

E.F., aici aflându-se și minorul G.I., în vârstă de aproape 7 ani. Apoi,

inculpatul G.N. a revenit la același local, unde se afla și E.F. În jurul orei

20,00 inculpatul E.F. a părăsit localul, îndreptându-se pe drumul forestier din

zonă, spre grajdurile numitului J.I. (stăpânul turmei de oi), fiind urmat de

inculpatul G.N., însoțit de minorul G.I. Întrucât copilul a refuzat propunerea

de a rămâne peste noapte, la coliba părinților săi, G.N. s-a înfuriat și i-a

aplicat o lovitură cu palma peste față, continuându-și drumul împreună. La

scurt timp, inculpatul G.N. l-a lovit din nou cu o palmă peste față pe minorul

G.I., acesta rostogolindu-se în râpa abruptă, ce mărginea drumul forestier.

Inculpatul G.N. a coborât după

victimă, l-a ridicat și chemându-l pe E.F., s-au înțeles să aibă raporturi

sexuale anale cu minorul. Auzind, minorul a început să plângă, rugându-i pe

inculpați să-l lase în pace, însă aceștia nu au renunțat și ambii au întreținut

câte un raport sexual anal cu victima G.I.

Văzând că victima continuă să

plângă, inculpatul G.N. s-a enervat și a lovit-o cu o palmă, moment în care

copilul s-a dezechilibrat și, în cădere, s-a lovit cu capul de o piatră,

leșinând.

Crezând că victima a decedat, cei

doi inculpați au luat-o în brațe, cu intenția de a o îngropa, într-un loc

dosnic, dar, văzând că ea și-a mișcat degetele de la mâini, s-au hotărât să o

sugrume. Pentru aceasta, G.N. i-a cerut lui E.F. să-i dea cureaua de la

pantaloni, pentru a strânge victima de gât.

Inculpatul E.F. nu i-a mai dat

cureaua celuilalt coinculpat, personal înfășurând-o în jurul gâtului victimei

și a strâns de ea până a considerat că aceasta a decedat. Apoi, potrivit

înțelegerii, cei doi inculpați au săpat o groapă în albia pârâului „Frunții”,

în care au așezat victima, pe care au acoperit-o cu pietre și crengi.

După trei zile, a fost anunțată

Poliția Municipiului Petroșani despre dispariția minorului G.I., fiind

declanșate operațiuni complexe pentru găsirea minorului, la care a participat

și inculpatul G.N., ca și când nu ar fi știut nimic. Operațiunile de căutare au

rămas fără rezultat, cadavrul minorului fiind găsit doar ca urmare a

autodenunțului făcut de inculpatul E.F., după arestarea sa la 31 octombrie

2001, pentru săvârșirea unei alte infracțiuni.

Fiind audiat de mai multe ori

inculpatul E.F. a recunoscut faptele comise, acestea fiind confirmate și de

inculpatul G.N., prin declarațiile date la 2 noiembrie 2001.

Ulterior, cu ocazia prezentării

materialului de urmărire penală, la 12 iulie 2002, G.N. nu a mai recunoscut

faptele.

Raportul de autopsie medico-legală a

concluzionat că moartea victimei G.I. a fost violentă și s-a datorat asfixiei

mecanice prin strangulare, iar leziunile de pe corp și craniu au fost produse

prin lovire cu un corp dur, la scurt timp înaintea decesului. De asemenea, s-a

mai constatat semne specifice raportului sexual anal, respectiv dilatarea

nefirească a orificiului anal.

Prin decizia penală nr. 122/ A din 3

aprilie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat apelul declarat

de inculpatul G.N.

Împotriva acestei decizii a făcut

recurs, nemotivat, inculpatul G.N., apărătorul său reiterând, ca și la prima

instanță și la instanța de apel, aceleași motive, solicitând schimbarea

calificării juridice din infracțiunea de omor în complicitate la această

infracțiune, achitarea pentru infracțiunea de viol în baza art. 11 pct. 2 lit.

a, raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., (fapta nu există) și în

subsidiar reducerea pedepsei.

Examinând hotărârile atacate în

raport de criticile formulate în recurs, se constată că instanțele au reținut

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului G.N., făcând o încadrare

corespunzătoare faptelor puse în sarcina acestuia.

Din probele dosarului rezultă că

motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate.

I. Cu privire la cererea formulată

de a fi schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de omor în complicitate

la această infracțiune.

Doctrina și practica judiciară au

considerat că din punct de vedere obiectiv actele de coautoriat sunt acte de

executare a infracțiunii, ele nu cuprind numai actele ce aparțin în mod strict

activității încriminate, ci și toate acele acte care, fără a fi specifice ei,

în condițiile în care a fost concepută și efectuată executarea, apar

indispensabile realizării infracțiunii și sunt inseparabil unite, sunt

indivizibile, cu actele de executare propriu zisă.

Actele de complicitate, dimpotrivă,

nu realizează acțiunea constitutivă a infracțiunii și, dacă nu raportăm la

modul în care a fost concepută executarea, nu reprezintă o condiție

indispensabilă înfăptuirii ei, complicitatea fiind o formă secundară, accesorie

de participație, concretizată în simple acte de înlesnire sau ajutor.

Coautorii execută împreună,

colaborează la executarea acțiunii constitutive a infracțiunii, fie că

îndeplinesc acte specific acesteia, fie că efectuează acte care, datorită

caracterului lor indispensabil și indivizibil cu cea dintâi, se integrează

activității de executare în ansamblu.

Contribuția complicilor este

exterioară executării faptei, pe care o pregătesc sau o înlesnesc.

Coautorul colaborează la însăși

executarea infracțiunii, el realizează, totul sau în parte, elementul material

al acesteia.

Complicele, din contră, nu execută

el însuși infracțiunea, ci numai contribuie indirect și imediat la realizarea

ei.

Actele de executare, sunt în primul

rând, toate actele ce aparțin activității specifice laturii obiective a

infracțiunii date, pe care o realizează în mod direct, nemijlocit.

Spre deosebire de acestea, actele de

complicitate nu fac parte din acțiunea constitutivă a infracțiunii ci, fiind

exterioare, extrinseci, ajută doar, imediat și indirect, la realizarea ei.

Toate actele ce se completează

reciproc la coautorat, alcătuiesc laolaltă activitatea unică, indivizibilă,

care nu este altceva decât activitatea de executare a infracțiunii respective.

Așa cum rezultă din actele de la

dosar, suprimarea vieții copilului G.I. a avut două momente principale:

victimei pentru a nu se putea descoperi acțiunile de violență exercitate asupra

acesteia și, în special, actele sexuale anale care au avut loc.

Această hotărâre aparține în

exclusivitate inculpatului G.N., el atrăgând și pe coinculpatul E.F. la

executarea exterminării copilului.

suprimării vieții victimei care s-a realizat în trei momente distincte, ale

căror autor principal a fost inculpatul G.N. prin:

a) Folosirea violențelor care au dus

la starea de inconștiență a victimei și anihilarea oricărei posibilități de

apărarea a acesteia;

b) Momentul sugrumării victimei,

inculpatul G.N. fiind cel care a venit cu această idee și a inițiat-o prin

indicarea metodei de folosit, respectiv întrebuințarea curelei de la pantaloni,

executantul nemijlocit fiind E.F.

c) Desăvârșirea suprimării victimei

prin îngroparea acesteia, tot inculpatul G.N. fiind cel care a venit cu această

idee și a participat, împreună cu inculpatul E.F., la realizarea ei prin

săparea gropii, așezarea copilului în ea și acoperirea cu bolovani și crengi.

Deci, ambii inculpați au desfășurat

o acțiune comună, fiecare având contribuție determinantă și indispensabilă la

consumarea infracțiunii.

Acțiunea inculpatului G.N., fiind

completată de cea lui E.F., ambele convergând către același rezultat.

În aceste condiții activitățile

infracționale ale ambilor inculpați sunt indivizibile, în sensul că ambii

inculpați au folosit violențe asupra victimei, în realizarea unicului rezultat,

moartea acesteia.

Chiar dacă nu toate violențele au

provocat moartea victimei, ambii inculpați au avut un rol și o activitate

tinzând la aceeași finalitate, situație în care amândoi sunt vinovați de

omorul, comis împreună, activitatea fiecăruia constituind o parte dintr-o

activitate indivizibilă.

Activitatea lui G.N. nu a fost mai

puțin indispensabilă realizării infracțiunii de omor decât activitatea

coinculpatului E.F. care, în postura de executant, a sugrumat victima, prin

folosirea curelei personale de la pantaloni.

Deci, inculpații, în urma

înțelegerii prealabile și printr-o acțiune comună, fiecare având o contribuție

determinantă la consumarea infracțiunii, în sensul că activitatea fiecăruia s-a

completat reciproc și a fost indispensabilă pentru producerea rezultatului

urmărit, ei nu pot avea decât calitatea de coautori la săvârșirea omorului.

Făcând corp comun, contribuția lor

la realizarea infracțiunii, este directă și imediată, excluzând interpunerea

unei activități străine, așa încât, ele prezintă toate caracteristicile actelor

de coautorat.

II. În ce privește infracțiunea de

viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., victimă

fiind copilul G.I., din probele administrate în cauză, rezultă indubitabil că

inculpatul G.N. a săvârșit această faptă penală.

Astfel, fapta este dovedită prin

declarația inculpatului E.F., dată în fața procurorului și în prezența

avocatului lui, procesul verbal întocmit la 16 iulie 2002 cu prilejul

înregistrării depoziției acestuia pe bandă video și procesul verbal de

prezentarea materialelor dosarului, confirmate de martorii care au participat

la reconstituirea traseului și a împrejurărilor în care a decedat minorul și de

procesul verbal de reconstituire a faptelor după declarațiile inculpatului G.N.

Inculpatul G.N. a recunoscut faptele

la urmărirea penală, în declarația făcută procurorului, în prezența

apărătorului, confirmată și de procesul verbal întocmit cu prilejul

înregistrării depoziției sale pe bandă video.

Toate aceste probe se coroborează și

cu procesul verbal de reconstituire a faptelor, după declarațiile inculpatului

E.F.

Faptul că ulterior terminării

cercetărilor penale, inculpatul G.N., în final și celălalt coinculpat, fără

vreo explicație plauzibilă, au revenit asupra declarațiilor date, nu poate duce

la consecințele dorite de recurent.

Ca atare, revenirile asupra

declarațiilor făcute și corect consemnate de procuror, sunt de circumstanță, nu

reflectă adevărul și nu pot fi luate în seamă, urmând a fi înlăturate.

III. Cu privire la cererea de

redozare a pedepselor aplicate, se constată că instanțele au făcut o justă

individualizare a acestora, având în vedere criteriile stabilite de art. 72 C.

pen., respectiv gradul deosebit de pericol social al faptelor comise, persoana

inculpatului, cât și împrejurările care agravează răspunderea penală. Din

raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, rezultă că inculpatul G.N.

prezintă „intelect de limită”, având discernământul păstrat.

Întrucât criticile, formulate prin

recursul inculpatului G.N., nu sunt fondate, iar din examinarea actelor

dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să fie luate în considerare din

oficiu, Curtea, în baza dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu

obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

recurentului inculpat timpul arestării preventive de la 2 noiembrie 2001 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 122/ A din 3 aprilie

2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 2 noiembrie 2001, la 12

septembrie 2003.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 septembrie 2003.