ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3719/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 350 din 11 noiembrie 2002, Tribunalul Hunedoara a condamnat pe inculpatul G.N., zis C. la 25 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. d) C. pen. și la 25 ani închisoare, pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare sporită cu un an închisoare, având de executat în total 26 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 2 noiembrie 2001, la zi. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul G.N. a fost obligat în solidar, cu inculpatul E.F. la plata sumei de 35.000.000 lei despăgubiri civile și la 750.000.000 lei daune morale către partea civilă G.I. Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: În seara de 28 august 2001, inculpații G.N. și E.F. au consumat băuturi alcoolice la localul M. din masivul Parâng, în apropiere de municipiul Petroșani. În jurul orei 19,00, G.N., la coliba părinților săi, a sacrificat un berbec, din turma al cărei cioban era E.F., aici aflându-se și minorul G.I., în vârstă de aproape 7 ani.

Apoi, inculpatul G.N. a revenit la același local, unde se afla și E.F. În jurul orei 20,00 inculpatul E.F. a părăsit localul, îndreptându-se pe drumul forestier din zonă, spre grajdurile numitului J.I. (stăpânul turmei de oi), fiind urmat de inculpatul G.N., însoțit de minorul G.I. Întrucât copilul a refuzat propunerea de a rămâne peste noapte, la coliba părinților săi, G.N. s-a înfuriat și i-a aplicat o lovitură cu palma peste față, continuându-și drumul împreună. La scurt timp, inculpatul G.N. l-a lovit din nou cu o palmă peste față pe minorul G.I., acesta rostogolindu-se în râpa abruptă, ce mărginea drumul forestier. Inculpatul G.N. a coborât după victimă, l-a ridicat și chemându-l pe E.F., s-au înțeles să aibă raporturi sexuale anale cu minorul.

Auzind, minorul a început să plângă, rugându-i pe inculpați să-l lase în pace, însă aceștia nu au renunțat și ambii au întreținut câte un raport sexual anal cu victima G.I. Văzând că victima continuă să plângă, inculpatul G.N. s-a enervat și a lovit-o cu o palmă, moment în care copilul s-a dezechilibrat și, în cădere, s-a lovit cu capul de o piatră, leșinând. Crezând că victima a decedat, cei doi inculpați au luat-o în brațe, cu intenția de a o îngropa, într-un loc dosnic, dar, văzând că ea și-a mișcat degetele de la mâini, s-au hotărât să o sugrume. Pentru aceasta, G.N. i-a cerut lui E.F. să-i dea cureaua de la pantaloni, pentru a strânge victima de gât. Inculpatul E.F. nu i-a mai dat cureaua celuilalt coinculpat, personal înfășurând-o în jurul gâtului victimei și a strâns de ea până a considerat că aceasta a decedat.

Apoi, potrivit înțelegerii, cei doi inculpați au săpat o groapă în albia pârâului „Frunții”, în care au așezat victima, pe care au acoperit-o cu pietre și crengi. După trei zile, a fost anunțată Poliția Municipiului Petroșani despre dispariția minorului G.I., fiind declanșate operațiuni complexe pentru găsirea minorului, la care a participat și inculpatul G.N., ca și când nu ar fi știut nimic. Operațiunile de căutare au rămas fără rezultat, cadavrul minorului fiind găsit doar ca urmare a autodenunțului făcut de inculpatul E.F., după arestarea sa la 31 octombrie 2001, pentru săvârșirea unei alte infracțiuni. Fiind audiat de mai multe ori inculpatul E.F. a recunoscut faptele comise, acestea fiind confirmate și de inculpatul G.N., prin declarațiile date la 2 noiembrie 2001. Ulterior, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, la 12 iulie 2002, G.N.

nu a mai recunoscut faptele. Raportul de autopsie medico-legală a concluzionat că moartea victimei G.I. a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin strangulare, iar leziunile de pe corp și craniu au fost produse prin lovire cu un corp dur, la scurt timp înaintea decesului. De asemenea, s-a mai constatat semne specifice raportului sexual anal, respectiv dilatarea nefirească a orificiului anal. Prin decizia penală nr. 122/ A din 3 aprilie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul G.N. Împotriva acestei decizii a făcut recurs, nemotivat, inculpatul G.N., apărătorul său reiterând, ca și la prima instanță și la instanța de apel, aceleași motive, solicitând schimbarea calificării juridice din infracțiunea de omor în complicitate la această infracțiune, achitarea pentru infracțiunea de viol în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., (fapta nu există) și în subsidiar reducerea pedepsei. Examinând hotărârile atacate în raport de criticile formulate în recurs, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului G.N., făcând o încadrare corespunzătoare faptelor puse în sarcina acestuia. Din probele dosarului rezultă că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate. I. Cu privire la cererea formulată de a fi schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de omor în complicitate la această infracțiune. Doctrina și practica judiciară au considerat că din punct de vedere obiectiv actele de coautoriat sunt acte de executare a infracțiunii, ele nu cuprind numai actele ce aparțin în mod strict activității încriminate, ci și toate acele acte care, fără a fi specifice ei, în condițiile în care a fost concepută și efectuată executarea, apar indispensabile realizării infracțiunii și sunt inseparabil unite, sunt indivizibile, cu actele de executare propriu zisă.

Actele de complicitate, dimpotrivă, nu realizează acțiunea constitutivă a infracțiunii și, dacă nu raportăm la modul în care a fost concepută executarea, nu reprezintă o condiție indispensabilă înfăptuirii ei, complicitatea fiind o formă secundară, accesorie de participație, concretizată în simple acte de înlesnire sau ajutor. Coautorii execută împreună, colaborează la executarea acțiunii constitutive a infracțiunii, fie că îndeplinesc acte specific acesteia, fie că efectuează acte care, datorită caracterului lor indispensabil și indivizibil cu cea dintâi, se integrează activității de executare în ansamblu. Contribuția complicilor este exterioară executării faptei, pe care o pregătesc sau o înlesnesc.

Coautorul colaborează la însăși executarea infracțiunii, el realizează, totul sau în parte, elementul material al acesteia. Complicele, din contră, nu execută el însuși infracțiunea, ci numai contribuie indirect și imediat la realizarea ei. Actele de executare, sunt în primul rând, toate actele ce aparțin activității specifice laturii obiective a infracțiunii date, pe care o realizează în mod direct, nemijlocit. Spre deosebire de acestea, actele de complicitate nu fac parte din acțiunea constitutivă a infracțiunii ci, fiind exterioare, extrinseci, ajută doar, imediat și indirect, la realizarea ei. Toate actele ce se completează reciproc la coautorat, alcătuiesc laolaltă activitatea unică, indivizibilă, care nu este altceva decât activitatea de executare a infracțiunii respective.

Așa cum rezultă din actele de la dosar, suprimarea vieții copilului G.I. a avut două momente principale: 1. Hotărârea de a fi suprimată viața victimei pentru a nu se putea descoperi acțiunile de violență exercitate asupra acesteia și, în special, actele sexuale anale care au avut loc. Această hotărâre aparține în exclusivitate inculpatului G.N., el atrăgând și pe coinculpatul E.F. la executarea exterminării copilului. 2. Executarea propriu-zisă a suprimării vieții victimei care s-a realizat în trei momente distincte, ale căror autor principal a fost inculpatul G.N. prin: a) Folosirea violențelor care au dus la starea de inconștiență a victimei și anihilarea oricărei posibilități de apărarea a acesteia; b) Momentul sugrumării victimei, inculpatul G.N.

fiind cel care a venit cu această idee și a inițiat-o prin indicarea metodei de folosit, respectiv întrebuințarea curelei de la pantaloni, executantul nemijlocit fiind E.F. c) Desăvârșirea suprimării victimei prin îngroparea acesteia, tot inculpatul G.N. fiind cel care a venit cu această idee și a participat, împreună cu inculpatul E.F., la realizarea ei prin săparea gropii, așezarea copilului în ea și acoperirea cu bolovani și crengi. Deci, ambii inculpați au desfășurat o acțiune comună, fiecare având contribuție determinantă și indispensabilă la consumarea infracțiunii. Acțiunea inculpatului G.N., fiind completată de cea lui E.F., ambele convergând către același rezultat. În aceste condiții activitățile infracționale ale ambilor inculpați sunt indivizibile, în sensul că ambii inculpați au folosit violențe asupra victimei, în realizarea unicului rezultat, moartea acesteia.

Chiar dacă nu toate violențele au provocat moartea victimei, ambii inculpați au avut un rol și o activitate tinzând la aceeași finalitate, situație în care amândoi sunt vinovați de omorul, comis împreună, activitatea fiecăruia constituind o parte dintr-o activitate indivizibilă. Activitatea lui G.N. nu a fost mai puțin indispensabilă realizării infracțiunii de omor decât activitatea coinculpatului E.F. care, în postura de executant, a sugrumat victima, prin folosirea curelei personale de la pantaloni. Deci, inculpații, în urma înțelegerii prealabile și printr-o acțiune comună, fiecare având o contribuție determinantă la consumarea infracțiunii, în sensul că activitatea fiecăruia s-a completat reciproc și a fost indispensabilă pentru producerea rezultatului urmărit, ei nu pot avea decât calitatea de coautori la săvârșirea omorului.

Făcând corp comun, contribuția lor la realizarea infracțiunii, este directă și imediată, excluzând interpunerea unei activități străine, așa încât, ele prezintă toate caracteristicile actelor de coautorat. II. În ce privește infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) și alin. (3) C. pen., victimă fiind copilul G.I., din probele administrate în cauză, rezultă indubitabil că inculpatul G.N. a săvârșit această faptă penală. Astfel, fapta este dovedită prin declarația inculpatului E.F., dată în fața procurorului și în prezența avocatului lui, procesul verbal întocmit la 16 iulie 2002 cu prilejul înregistrării depoziției acestuia pe bandă video și procesul verbal de prezentarea materialelor dosarului, confirmate de martorii care au participat la reconstituirea traseului și a împrejurărilor în care a decedat minorul și de procesul verbal de reconstituire a faptelor după declarațiile inculpatului G.N.

Inculpatul G.N. a recunoscut faptele la urmărirea penală, în declarația făcută procurorului, în prezența apărătorului, confirmată și de procesul verbal întocmit cu prilejul înregistrării depoziției sale pe bandă video. Toate aceste probe se coroborează și cu procesul verbal de reconstituire a faptelor, după declarațiile inculpatului E.F. Faptul că ulterior terminării cercetărilor penale, inculpatul G.N., în final și celălalt coinculpat, fără vreo explicație plauzibilă, au revenit asupra declarațiilor date, nu poate duce la consecințele dorite de recurent. Ca atare, revenirile asupra declarațiilor făcute și corect consemnate de procuror, sunt de circumstanță, nu reflectă adevărul și nu pot fi luate în seamă, urmând a fi înlăturate.

III. Cu privire la cererea de redozare a pedepselor aplicate, se constată că instanțele au făcut o justă individualizare a acestora, având în vedere criteriile stabilite de art. 72 C. pen., respectiv gradul deosebit de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, cât și împrejurările care agravează răspunderea penală. Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, rezultă că inculpatul G.N. prezintă „intelect de limită”, având discernământul păstrat. Întrucât criticile, formulate prin recursul inculpatului G.N., nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu rezultă existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care să fie luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat timpul arestării preventive de la 2 noiembrie 2001 la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 122/ A din 3 aprilie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 2 noiembrie 2001, la 12 septembrie 2003. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2003.