ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1227/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1227/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Reclamanta SC T.R. SA Vașcău a
solicitat prin acțiunea precizată obligarea în solidar a pârâtelor M.M. și SC
M.T.I. SRL la plata sumelor de 8.518.327 lei, reprezentând chirie restantă pe
perioada 1 aprilie 1992 - 28 februarie 1998; 13.207.165 lei, reprezentând
dobânzi bancare calculate asupra debitelor datorate pe aceiași perioadă și la
828.000 lei/lună până la evacuare, reprezentând chiria pe care ar fi putut să o
obțină din închirierea spațiului.
Tribunalul Bihor, prin sentința nr. 31
din 28 ianuarie 1998, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pe
pârâta M.M. la plata sumelor de 6.217.135 lei, reprezentând preț locație și la
6.240.269 lei dobânzi, respingând capătul de cerere privind obligarea sa la
1.098.000 lei cu titlu de chirie. S-a luat, totodată, act de renunțarea
reclamantei la acțiunea față de pârâta SC M.T.I. SRL Ștei.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr.
233 din 22 iunie 1999, a admis apelul declarat de pârâta M.M., a desființat
sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare, cu respectarea prevederilor
art. 85 C. proc. civ., referitoare la îndeplinirea procedurii de citare.
Rejudecând cauza, Tribunalul Bihor,
prin sentința nr. 331 din 22 martie 2001, a admis excepția lipsei calității
procesuale pasive a pârâtei SC M.T.I. SRL Ștei, a admis acțiunea precizată în
parte și a obligat pe pârâta M.M. să plătească, în favoarea reclamantei, sumele
de: 6.217.135 lei, reprezentând taxă locație de gestiune, 6.240.269 lei
dobândă, 12.079.000 lei despăgubiri și 1.546.330 lei cheltuieli de judecată
solicitate de reclamantă prin noua precizare de acțiune.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
fond a reținut că atât contractul, cât și actele adiționale s-au încheiat între
reclamantă și pârâta M.M. în nume propriu, în calitate de locatar, iar nu ca
reprezentant al societății pârâte și cum aceasta nu și-a respectat obligațiile
asumate prin contract, conform art. 969 – 970, 1429 pct. 3, 1088 C. civ., 43 C.
com. a fost obligată la executarea acestora, iar în baza art. 998 C. civ. a
fost obligată la despăgubiri pentru folosirea spațiului ulterior expirării
termenului locațiunii și până la evacuarea sa din respectivul spațiu.
Apelul declarat de pârâta M.M.
împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secția
comercială, care, prin decizia nr. 487 din 25 octombrie 2001, a schimbat-o în
parte, în sensul că a respins acțiunea reclamantei în întregime, menținând
restul dispozițiilor sentinței.
În motivarea deciziei s-a reținut că,
pentru perioada 1 aprilie 1992 – 28 februarie 1998, pentru care se pretinde
chirie restantă, între reclamantă și apelantă nu a existat nici un raport
contractual, contractul de locație fiind încheiat între reclamantă și SC M.T.I.
SRL.
Împotriva deciziei a declarat recurs
reclamanta, SC T.R. SA Vașcău, solicitând modificarea acesteia și menținerea
sentinței instanței de fond.
Recurenta critică decizia atacată
pentru interpretarea greșită a contractului de locațiune nr. 247 din 1 martie
1991, care, inițial, a fost încheiat cu pârâta M.M., iar din 1 aprilie 1992,
când aceasta a înființat societatea pârâtă al cărei unic asociat și
administrator este, obligațiile contractuale s-au executat de către aceasta
pentru persoana juridică.
Recursul este fondat pentru
considerentele care urmează.
Potrivit art. 295 C. proc. civ.,
instanța de apel era obligată să verifice stabilirea situației de fapt și
aplicarea legii de către prima instanță în limitele cererii de apel, motivele
de ordine publică putând fi invocate și din oficiu.
Or, se constată că instanța de apel
nu a verificat și nu a răspuns în nici un fel la criticile aduse sentinței de
către pârâta M.M., care se referă, practic, la culpa reclamantei drept cauză de
exonerare a sa de răspundere, iar nu la calitatea sa procesuală, derivată din
calitatea de parte în contractul de închiriere.
Din motivarea deciziei atacate
rezultă că respingerea acțiunii, față de pârâta-apelantă, s-a întemeiat pe
inexistența unui raport contractual între aceasta și reclamantă, fără ca vreuna
din părți să fi susținut acest lucru și fără ca excepția lipsei calității
procesuale să fi fost pusă în discuția părților.
Este incontestabil că, inițial,
contractul de locațiune a fost încheiat de reclamantă cu apelanta, persoană
fizică, în considerarea înființării de către aceasta a unei societăți
comerciale, obiectul contractului fiind locație de gestiune, fapt ce s-a
realizat în 1992, când s-a și încheiat o anexă la contract, din care rezultă că
locatarul M.M. s-a „transformat” în SC M.T.I. SRL, conform actelor anexate la dosarul
nr. 1811/1998 al Tribunalul Bihor.
Instanța de apel, pe fond, respingând
acțiunea reclamantei față de apelanta-pârâtă M.M., practic, pentru lipsa
calității procesuale pasive, dar menținând dispoziția sentinței prin care s-a
respins acțiunea față de pârâta SC M.T.I. SRL Ștei, reprezentată de M.M. pe
același temei al lipsei calității procesuale pasive, a pronunțat o hotărâre
contradictorie în raport cu realitatea situației de fapt, necontestată de
apelantă.
Pentru toate acestea se impune
casarea deciziei atacate cu recurs și trimiterea cauzei pentru rejudecarea
apelului de către aceeași instanță, cu respectarea art. 295 alin. (1) C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de
reclamanta SC T.R. SA Vașcău.
Casează decizia civilă nr. 487 C din
25 octombrie 2001 a Curții de Apel Oradea și trimite cauza la aceeași curte de
apel pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi, 30 martie 2004.