ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4171/2004

Asupra recursului

în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanță la data de

30 aprilie 2002, reclamanții au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bihor, Oradea și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, solicitând obligarea lor la restituirea sumelor

reținute din 1 ianuarie 2001 cu titlu de contribuție la asigurările sociale de

sănătate în procent de 7 %, actualizate prin aplicarea indicelui de inflație.

Prin întâmpinare, pârâții s-au opus admiterii

cererii și au chemat în garanție Casa OPSNAJ pentru a fi obligată la

restituirea sumelor reținute de la reclamanți și virate acesteia.

Prin sentința civilă nr. 387/C din 19 august

2002, Tribunalul Bihor a admis cererea, a obligat pârâții să restituie fiecărui

reclamant sumele de bani încasate pe nedrept prin reținerea nelegală a

procentului de 7 % cu titlu de primă de asigurare, începând cu data de 1

ianuarie 2000 până la data de 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de

devalorizare, până la executarea hotărârii.

S-a admis cererea de chemare în garanție și a

fost obligată Casa OPSNAJ să restituie pârâților sumele de bani ce reprezintă

contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate a reclamanților,

începând cu data de 1 ianuarie 2000 și până la 30 martie 2001, cu aplicarea

coeficientului de inflație până la data executării hotărârii.

Recursurile declarate de Casa OPSNAJ București

și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, prin

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au fost respinse de Curtea de Apel

Oradea, prin decizia civilă nr. 1449 din 18 decembrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut,

în esență, că potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 magistrații,

inclusiv procurorii, ca și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în

mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, fără ca legea să

condiționeze acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții

la asigurări sociale de sănătate, și s-a apreciat că modificarea intervenită în

materie, prin inserarea acestei condiții, se referă la o perioadă ulterioară

celei pentru care s-au solicitat drepturile bănești respective.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., solicitând casarea acestora și respingerea acțiunii cât și a cererii de

chemare în garanție.

În dezvoltarea recursului în anulare

se arată că din interpretarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 52 și art. 55

din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 și pct. 6/I al Normelor

comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de

Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, rezultă că

magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență

medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul

contribuției lunare de asigurări de sănătate. Legiuitorul nu putea să prevadă

în mod expres obligația de contribuție la fondul asigurării de sănătate pentru

magistrați în Legea nr. 92/1992, deoarece Legea asigurărilor sociale de

sănătate a fost adoptată în anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1

ianuarie 1998, act normativ care, în art. 4 prevede obligativitatea asigurării

pentru toți cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii care au reședință

în România, iar în art.6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata

contribuției.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat

ca magistrații și personalul de specialitate să aibă calitatea de asigurat,

fără plata contribuției, ar fi menționat-o expres, incluzând printre persoanele

exceptate de la plata contribuției și pe magistrați, respectiv personalul

auxiliar de specialitate, și cum nu a făcut o atare mențiune, se deduce

intenția că și această categorie nu poate fi scutită de plata contribuției

pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Recursul în anulare este fondat.

În conformitate cu prevederile art.

1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii

și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității și

subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor.

Potrivit art. 4 din Legea nr.

145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, sunt supuși în mod

obligatoriu asigurării cetățenii români cu domiciliul în țară, cetățenii

străini și apatrizii care au reședința în România, alin. (2) al articolului

citat prevăzând obligativitatea ca asigurații să plătească lunar o contribuție

pentru asigurări de sănătate.

Art. 6 din același act normativ

enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără

plata contribuției, și anume: copiii și tinerii până la vârsta de 26 de ani,

dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și dacă nu realizează venituri din muncă;

persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află

în îngrijirea familiei; soțul, soția, părinții și bunicii, fără venituri

proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror

drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror

drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 și art. 2 din Legea nr. 42/1990,

dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile bănești

acordate de lege, precum și cele provenite din pensii.

În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au

fost stabilite categoriile de persoane, care sunt asigurate prin efectul legii,

cu scutire de plata contribuției pentru asigurările de sănătate, și anume:

persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu

medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de

până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv;

fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr.

67/1995.

Conform art. 99 din Legea nr.

92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații în activitate sau

pensionarii, precum și soțul, soția, copiii aflați în întreținerea acestora,

beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze,

condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de

guvern.

La pct. 6/I al Normelor Comune nr.

318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme

de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în

aplicarea H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soții sau soțiile

magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau

pensionari, beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G.

nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de

sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt

scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Din interpretarea dispozițiilor

legale citate rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au

dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac

rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. De altfel,

legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligația de contribuție la

fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrați în Legea nr. 92/1992

deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și

a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.

Reclamanții au încheiat un contract

cu Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței

Naționale și Autorității Judecătorești, cunoscând astfel faptul că în

conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 angajatorul avea obligația de a

reține și vira contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege.

Față de cele ce preced, se apreciază

că recursul în anulare este fondat și urmează a se admite, a casa hotărârile

pronunțate în cauză, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii promovate de

reclamanți, cu consecința respingerii și a cererii de chemare în garanție

formulată de pârâți.

Se va respinge cererea de suspendare

a executării, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 1449/R din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel

Oradea, secția civilă, și sentinței civile nr. 387/C din 19 august 2002 a

Tribunalului Bihor.

Casează hotărârile atacate și în fond respinge

acțiunea formulată de reclamanți.

Respinge cererea de chemare în garanție

formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu

Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale

și Autorității Judecătorești.

Respinge cererea de suspendare a executării ca

rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2004.