ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4171/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la instanță la data de 30 aprilie 2002, reclamanții au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Oradea și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, solicitând obligarea lor la restituirea sumelor reținute din 1 ianuarie 2001 cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate în procent de 7 %, actualizate prin aplicarea indicelui de inflație. Prin întâmpinare, pârâții s-au opus admiterii cererii și au chemat în garanție Casa OPSNAJ pentru a fi obligată la restituirea sumelor reținute de la reclamanți și virate acesteia.

Prin sentința civilă nr. 387/C din 19 august 2002, Tribunalul Bihor a admis cererea, a obligat pârâții să restituie fiecărui reclamant sumele de bani încasate pe nedrept prin reținerea nelegală a procentului de 7 % cu titlu de primă de asigurare, începând cu data de 1 ianuarie 2000 până la data de 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de devalorizare, până la executarea hotărârii. S-a admis cererea de chemare în garanție și a fost obligată Casa OPSNAJ să restituie pârâților sumele de bani ce reprezintă contribuția la fondul asigurărilor sociale de sănătate a reclamanților, începând cu data de 1 ianuarie 2000 și până la 30 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație până la data executării hotărârii.

Recursurile declarate de Casa OPSNAJ București și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au fost respinse de Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 1449 din 18 decembrie 2002. Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut, în esență, că potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 magistrații, inclusiv procurorii, ca și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, fără ca legea să condiționeze acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții la asigurări sociale de sănătate, și s-a apreciat că modificarea intervenită în materie, prin inserarea acestei condiții, se referă la o perioadă ulterioară celei pentru care s-au solicitat drepturile bănești respective.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea acestora și respingerea acțiunii cât și a cererii de chemare în garanție. În dezvoltarea recursului în anulare se arată că din interpretarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 52 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 și pct. 6/I al Normelor comune nr. 318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligația de contribuție la fondul asigurării de sănătate pentru magistrați în Legea nr. 92/1992, deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, act normativ care, în art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii care au reședință în România, iar în art.6 sunt prevăzute categoriile exceptate de la plata contribuției. Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca magistrații și personalul de specialitate să aibă calitatea de asigurat, fără plata contribuției, ar fi menționat-o expres, incluzând printre persoanele exceptate de la plata contribuției și pe magistrați, respectiv personalul auxiliar de specialitate, și cum nu a făcut o atare mențiune, se deduce intenția că și această categorie nu poate fi scutită de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Recursul în anulare este fondat. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor. Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, sunt supuși în mod obligatoriu asigurării cetățenii români cu domiciliul în țară, cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România, alin. (2) al articolului citat prevăzând obligativitatea ca asigurații să plătească lunar o contribuție pentru asigurări de sănătate.

Art. 6 din același act normativ enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuției, și anume: copiii și tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află în îngrijirea familiei; soțul, soția, părinții și bunicii, fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 și art. 2 din Legea nr. 42/1990, dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de lege, precum și cele provenite din pensii.

În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au fost stabilite categoriile de persoane, care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurările de sănătate, și anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995. Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul, soția, copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de guvern.

La pct. 6/I al Normelor Comune nr. 318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate. Din interpretarea dispozițiilor legale citate rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

De altfel, legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrați în Legea nr. 92/1992 deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998. Reclamanții au încheiat un contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, cunoscând astfel faptul că în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 angajatorul avea obligația de a reține și vira contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege. Față de cele ce preced, se apreciază că recursul în anulare este fondat și urmează a se admite, a casa hotărârile pronunțate în cauză, în sensul respingerii ca nefondate a acțiunii promovate de reclamanți, cu consecința respingerii și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâți.

Se va respinge cererea de suspendare a executării, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1449/R din 18 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, și sentinței civile nr. 387/C din 19 august 2002 a Tribunalului Bihor. Casează hotărârile atacate și în fond respinge acțiunea formulată de reclamanți. Respinge cererea de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești. Respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2004.