Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.05.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1990/2004

HOTĂRÂRE
18.05.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1990/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 aprilie 2003, reclamantul O.D. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Suceava, solicitând anularea hotărârii nr. R/2477 din 30 octombrie 2002 și recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, întrucât în perioada 23 martie 1944 – 6 martie 1945 a fost strămutat din orașul Rădăuți, în orașul Turnu Măgurele, împreună cu familia. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 135 din 11 iunie 2003, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului, drepturile cuvenite.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Suceava, susținând că în realitate, mama reclamantului a fost transferată în interesul serviciului, la Turnu Măgurele, nefăcându-se dovada unor persecuții etnice. Recursul este nefondat. Din actul existent la dosar rezultă că O.M., mama reclamantului, împreună cu fiii săi, în vârstă de 4 luni, 2 ani și 3 ani au fost evacuați din Rădăuți, în orașul Turnu Măgurele, în perioada 23 martie 1944 - 23 martie 1945. Realitatea acestei situații rezultă și din faptul că aceiași recurentă-intimată a admis cererile formulate de mama reclamantului și de către ceilalți doi frați ai acestuia (hotărârea nr. 345 și nr. 346 din 7 decembrie 2002 și nr. 731 din 20 martie 2003). Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Suceava împotriva sentinței civile nr. 135 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3196/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.E. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să com
ÎCCJ 2003-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1662/2003
în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 3771 din 10 octombrie 2002 și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, întrucât fiind născut în r
ÎCCJ 2003-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3055/2003
t recurs Casa Județeană de Pensii Suceava, criticând-o astfel: Comisia Județeană de Pensii Suceava, în mod legal a respins cererea pentru acordarea drepturilor intimatei, conform Decretului-lege nr. 118/1990, modificat prin O.G. nr. 105/199
ÎCCJ 2005-03-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1470/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 septembrie 2003, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Suceava, anular
ÎCCJ 2003-09-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2638/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 noiembrie 2002, reclamantul S.G. a solicitat anularea parțială a deciziei nr. 1463 din 20 septembrie 2002 emisă de pârâta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă