ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3240/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Reșița prin sentința

penală nr. 92 din 6 februarie 2002 a condamnat pe inculpații:

- M.M.;

- R.E.,

- T.M.;

- S.E.;

la câte o pedeapsă rezultantă de

1.000.000 lei amendă.

- D.C. la o pedeapsă rezultantă de

2.000.000 lei amendă, toți pentru infracțiunile de insultă și calomnie,

prevăzute de art. 205 și art. 206, cu aplicarea art. 33 și art. 34 lit. c) C.

pen.

Totodată, inculpații au fost

obligați, în solidar, să plătească 100.000.000 lei daune morale părții vătămate

P.M.

S-a reținut că inculpații, în

calitate de lucrători la Oficiul Poștal Bocșa I, au transmis redacției ziarului

T. (numărul 148 din 28 iunie 2001) o scrisoare deschisă în care acuzau partea

vătămată P.M., dirigintă a unității menționate, de incompetență profesională și

comportament abuziv, unele afirmații calomnioase fiind de natură a atrage chiar

răspunderea penală a acesteia.

Prin decizia penală nr. 197 din 17

iunie 2002 a Tribunalului Caraș Severin a respins recursul declarat de

inculpați.

Împotriva hotărârilor

sus-menționate, în temeiul art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

teza II C. proc. pen., procurorul general a declarat recurs în anulare

considerând că instanțele au apreciat greșit că în cauză nu sunt întrunite

condițiile de admisibilitate a probei verității.

Recursul în anulare este fondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 206 C. pen., afirmarea

ori imputarea, în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate,

privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană

la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public,

constituie infracțiunea de calomnie.

Pe de altă parte, potrivit

prevederilor art. 207 din același cod, proba verității celor afirmate sau

imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârșită pentru

apărarea unui interes legitim.

Prin „interes legitim” se înțelege

interesul protejat de lege, temeinic și serios, a cărui apărare justifică darea

în vileag a realității imputării sau a afirmației făcute.

În speță, cei patru inculpați,

lucrători la Oficiul poștal Bocșa I au transmis redacției ziarului T., o

scrisoare deschisă, în care imputau părții vătămate P.M., diriginta oficiului,

incompetența profesională și comportament abuziv, unele de natură a atrage

chiar răspunderea penală a acesteia.

Inculpații au solicitat la prima

instanță proba cu mai mulți martori, depunând la dosar lista acestora pentru a

face proba verității celor imputate părții vătămate, dar Judecătoria Reșița,

prin încheierea din 21 noiembrie 2001, a respins proba, fără nici o motivare.

În recursul declarat, inculpații au

criticat sentința și sub acest aspect, dar instanța a respins această critică,

motivând că prima instanță a respins corect proba cu martori solicitată de

inculpați, întrucât afirmațiile sau imputările nu au fost săvârșite pentru

apărarea unui interes legitim.

Ori, cele afirmate sau imputate

părții vătămate P.M., diriginta Oficiului poștal Bocșa I, de către inculpați,

se referă la modul în care își desfășura partea vătămată atribuțiile de

serviciu, cu repercusiuni negative asupra activității oficiului în ansamblu,

cât și asupra activității personalului, inclusiv a inculpaților, creându-se,

totodată, un mediu neprielnic de lucru care a dus la scăderea serviciilor

poștale.

În această situație, evident

inculpații au un interes legitim pentru a da în vileag faptele imputate părții

vătămate și deci proba verității este admisibilă, astfel greșit a fost respinsă

cererea inculpaților pentru administrarea probei cu martorii solicitați de

inculpați, în legătură cu această apărare.

Considerând că procedeul greșit al

instanței constituie cazul prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7

1

C. proc. pen., urmează ca în baza art. 414

1

alin. (2) C. proc. pen.,

a se admite recursul în anulare, a casa hotărârile atacate și a se trimite

cauza spre rejudecare la Judecătoria Reșița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței penale nr. 92 din 6 februarie 2002 a Judecătoriei Reșița și

deciziei penale nr. 187 din 17 iunie 2002 a Tribunalului Caraș Severin, privind

pe inculpații M.M., R.E., T.M., S.E. și D.C.

Casează hotărârile atacate și

trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Reșița.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

iulie 2003.