ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1742/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 247 din 8 septembrie 2003, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul K.G. la: 5 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) din același cod, s-au contopit pedepsele în cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa. Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 instanța a dispus, revocarea beneficiului grațierii pedepsei de un an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 251 din 3 august 2001 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare și în baza art. 120 alin. (2) din același cod, a dispus executarea restului rămas neexecutat de 7 luni și 10 zile pe lângă pedeapsa de 5 ani, în final, 5 ani, 7 luni și 10 zile închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. Tribunalul a dispus menținerea stării de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 27 martie 2003 la zi; l-a obligat pe acesta la plata sumei de 2.294.910 lei, cu dobânzile legale aferente, despăgubiri civile către partea civilă C.A.S. Harghita – Miercurea Ciuc; la 3.000.000 lei daune morale părții civile J.D.

din Cristuru Secuiesc, str. Varga Katalin și a respins, ca nefondate, pretențiile civile ale aceleiași părți; a constatat că partea vătămată B.I. din Cristuru Secuiesc, str. Cechești nu s-a constituit parte civilă și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî în acest fel, tribunalul a reținut, în fapt, că, în seara zilei de 20 martie 2003, inculpatul, împreună cu L.J., K.D. și S.L. au consumat băuturi alcoolice într-un bar din Cristuru Secuiesc, iar în jurul orei 1,00, a intrat în local partea vătămată J.D. care nu a fost servit cu berea cerută, deoarece se afla în stare avansată de ebrietate, situație în care l-a rugat pe inculpat să-i facă acest serviciu, însă acesta l-a refuzat.

Fără nici un motiv, inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură, în urma căreia aceasta a căzut și a fost scoasă cu forța din local, fiind urmați de martorii L.J. și K.D. cu intenția de a-l liniști pe inculpat. Partea vătămată a încercat să scape fugind, însă n-a reușit fiind lovită în continuare de către inculpat, până a căzut jos pe trotuar, iar acesta a dezbrăcat-o de pantaloni pe care i-a luat, restul obiectelor de îmbrăcăminte (indispensabili, pantofi, șapcă) aruncându-le într-o ghenă de gunoi de pe trotuar. Potrivit concluziilor certificatului medico – legal nr. 329 din 27 martie 2003, întocmit de Serviciul județean de medicină legală al județului Harghita, numitul J.D. a prezentat leziuni traumatice cranio – faciale, care au putut data din 21 martie 2003 și s-au putut produce prin loviri directe cu corp dur, contondent; timpul de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite fiind de 14 – 15 zile.

După încheierea incidentului cu J.D., inculpatul s-a reîntors în bar și i-a făcut avansuri martorei G.E., amenințând-o cu bătaia în cazul în care va refuza să întrețină cu el relații sexuale, situație în care, speriată, aceasta a părăsit localul și s-a ascuns în holul unui bloc din apropiere, unde a rămas până dimineața. În jurul orei 3,00, inculpatul le-a propus celor trei prieteni, martorii L.J., K.D. și S.L. să meargă la locuința acesteia și să întrețină relații sexuale cu ea. Ajungând la locuința martorei (în realitate, un depozit de materiale atribuit vremelnic concubinului acesteia, B.I.) după ce a lovit de mai multe ori în ușa acesteia, nedeschizându-i-se, a dat foc unor materiale folosite la astuparea unei breșe în perete, iar din cauza fumului care s-a produs, ușa i-a fost deschisă de B.I.

Inculpatul a intrat în depozit, a controlat, după care, negăsind-o pe G.E. s-a reîntors la bar. În cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că i-a dat câteva palme lui J.D., fără a-l dezbrăca, iar la locuința părții vătămate B.I. nu a fost, deoarece nu știa unde locuiește martora G.E. Împotriva sentinței a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și inculpatul K.G., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în ceea ce privește, aplicarea dispozițiilor art. 120, raportate la cele ale art. 83 C. pen., precum și a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2000.

Inculpatul, la rândul său, a considerat sentința netemeinică cu referire la încadrarea juridică a faptei de tâlhărie, apreciind că încadrarea corectă are în vedere infracțiunea de lovire, iar în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu a solicitat achitarea sa, așa cum prin dezvoltarea motivelor de apel a cerut tot achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și pentru infracțiunea de tâlhărie, deoarece deși l-a lovit pe J.D. nu a dorit nici un moment să-l deposedeze de obiectele de îmbrăcăminte. Analizând apelurile declarate prin prisma dispozițiilor art. 370 – art. 377 și art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel Tg.

Mureș a apreciat că în cauză se impune reformarea parțială a hotărârii criticate, doar cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei rezultante, astfel că, prin decizia penală nr. 195 din 3 decembrie 2003, admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, a desființat sentința, în parte, și după rejudecare, menținând revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare și a revocării beneficiului grațierii aceleiași pedepse, a dispus ca inculpatul să execute, în final, 6 ani închisoare și nu 5 ani 7 luni și 10 zile cum greșit s-a dispus prin hotărârea desființată. Prin recursul declarat în termen legal, inculpatul a criticat în aceeași termeni decizia instanței de control judiciar, adică pentru motivele care au format și obiectul cererii de apel, analizate de către această instanță.

Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 și pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins. În acest sens, din coroborarea declarațiilor părții vătămate J.D. cu cele ale martorilor prezenți la desfășurarea conflictului acesteia cu inculpatul, S.H.E.; K.D.; G.E.; G.E.; C.S.; B.C. și L.J. rezultă fără nici un dubiu că inculpatul, aflat în stare de ebrietate ca și partea vătămată, a lovit-o pe aceasta din urmă în spate, într-o primă fază, după care a plecat în urmărirea ei, când aceasta a părăsit barul, și după ce a lovit-o cu putere peste față, a dezbrăcat-o, luându-i obiectele de îmbrăcăminte (pantaloni, izmene și chiloți găsite ulterior la inculpat).

Așa fiind, luarea obiectelor de îmbrăcăminte de la J.D. s-a realizat de către inculpat după lovirea acestuia, ceea ce din punctul de vedere al legii penale, corespunde conținutului infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și nu a celei de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. Din analiza aceluiași probatoriu rezultă că inculpatul, în jurul orei 3,00, s-a deplasat împreună cu martorii L.J., M.J., K.G., S.L. și K.D. l-a locuința martorei G.E., cu intenția de a întreține cu ea relații sexuale, iar cum nu i s-a dat drumul înăuntru, a dat foc unor materiale folosite la astuparea unei breșe în perete, determinându-l astfel pe B.I., concubinul martorei, să deschidă ușa.

În această situație, inculpatul, împreună cu M.J. au pătruns în locuință, martorul rămânând în prag, iar inculpatul a căutat în interior și negăsind-o pe G.E. s-a reîntors cu ceilalți la bar. Această acțiune a inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. Așa fiind, faptele și împrejurările săvârșirii lor cu vinovăție de către inculpat, precum și încadrarea juridică a acestora rezultă fără putință de tăgadă din probele complet analizate și just apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situației reale cu consecința încadrării juridice greșite a faptelor. În concluzie, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.G., va deduce din pedeapsă timpul reținerii și al arestării preventive de la 27 martie 2003 la 30 martie 2004 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.G. împotriva deciziei penale nr. 195/ A din 3 decembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 27 martie 2003, la 30 martie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul pentru interpretul de limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2004.