ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1742/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 247 din 8

septembrie 2003, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpatul K.G. la: 5 ani

închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (1) și alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 3

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu,

prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) din același cod, s-au contopit pedepsele în cea mai grea de 5 ani

închisoare, pe care inculpatul o va executa.

Conform art. 7 din Legea nr.

543/2002 instanța a dispus, revocarea beneficiului grațierii pedepsei de un an

închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 251 din 3 august

2001 a Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a

revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de un an

închisoare și în baza art. 120 alin. (2) din același cod, a dispus executarea

restului rămas neexecutat de 7 luni și 10 zile pe lângă pedeapsa de 5 ani, în

final, 5 ani, 7 luni și 10 zile închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la

art. 64 C. pen.

Tribunalul a dispus menținerea

stării de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata reținerii și a

arestării preventive de la 27 martie 2003 la zi; l-a obligat pe acesta la plata

sumei de 2.294.910 lei, cu dobânzile legale aferente, despăgubiri civile către

partea civilă C.A.S. Harghita – Miercurea Ciuc; la 3.000.000 lei daune morale

părții civile J.D. din Cristuru Secuiesc, str. Varga Katalin și a respins, ca

nefondate, pretențiile civile ale aceleiași părți; a constatat că partea

vătămată B.I. din Cristuru Secuiesc, str. Cechești nu s-a constituit parte

civilă și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000.000 lei, cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a hotărî în acest fel,

tribunalul a reținut, în fapt, că, în seara zilei de 20 martie 2003,

inculpatul, împreună cu L.J., K.D. și S.L. au consumat băuturi alcoolice

într-un bar din Cristuru Secuiesc, iar în jurul orei 1,00, a intrat în local

partea vătămată J.D. care nu a fost servit cu berea cerută, deoarece se afla în

stare avansată de ebrietate, situație în care l-a rugat pe inculpat să-i facă

acest serviciu, însă acesta l-a refuzat.

Fără nici un motiv, inculpatul i-a

aplicat părții vătămate o lovitură, în urma căreia aceasta a căzut și a fost

scoasă cu forța din local, fiind urmați de martorii L.J. și K.D. cu intenția de

a-l liniști pe inculpat.

Partea vătămată a încercat să scape

fugind, însă n-a reușit fiind lovită în continuare de către inculpat, până a

căzut jos pe trotuar, iar acesta a dezbrăcat-o de pantaloni pe care i-a luat,

restul obiectelor de îmbrăcăminte (indispensabili, pantofi, șapcă) aruncându-le

într-o ghenă de gunoi de pe trotuar.

Potrivit concluziilor certificatului

medico – legal nr. 329 din 27 martie 2003, întocmit de Serviciul județean de

medicină legală al județului Harghita, numitul J.D. a prezentat leziuni

traumatice cranio – faciale, care au putut data din 21 martie 2003 și s-au

putut produce prin loviri directe cu corp dur, contondent; timpul de îngrijiri

medicale pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite fiind de 14 – 15

zile.

După încheierea incidentului cu

J.D., inculpatul s-a reîntors în bar și i-a făcut avansuri martorei G.E.,

amenințând-o cu bătaia în cazul în care va refuza să întrețină cu el relații

sexuale, situație în care, speriată, aceasta a părăsit localul și s-a ascuns în

holul unui bloc din apropiere, unde a rămas până dimineața.

În jurul orei 3,00, inculpatul le-a

propus celor trei prieteni, martorii L.J., K.D. și S.L. să meargă la locuința

acesteia și să întrețină relații sexuale cu ea.

Ajungând la locuința martorei (în

realitate, un depozit de materiale atribuit vremelnic concubinului acesteia,

B.I.) după ce a lovit de mai multe ori în ușa acesteia, nedeschizându-i-se, a

dat foc unor materiale folosite la astuparea unei breșe în perete, iar din

cauza fumului care s-a produs, ușa i-a fost deschisă de B.I. Inculpatul a

intrat în depozit, a controlat, după care, negăsind-o pe G.E. s-a reîntors la

bar.

În cursul urmăririi penale,

inculpatul a recunoscut că i-a dat câteva palme lui J.D., fără a-l dezbrăca,

iar la locuința părții vătămate B.I. nu a fost, deoarece nu știa unde locuiește

martora G.E.

Împotriva sentinței a declarat apel,

în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și inculpatul K.G.,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, în ceea ce privește, aplicarea

dispozițiilor art. 120, raportate la cele ale art. 83 C. pen., precum și a

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 543/2000.

Inculpatul, la rândul său, a

considerat sentința netemeinică cu referire la încadrarea juridică a faptei de

tâlhărie, apreciind că încadrarea corectă are în vedere infracțiunea de lovire,

iar în ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu a solicitat achitarea

sa, așa cum prin dezvoltarea motivelor de apel a cerut tot achitarea, în baza

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. și

pentru infracțiunea de tâlhărie, deoarece deși l-a lovit pe J.D. nu a dorit

nici un moment să-l deposedeze de obiectele de îmbrăcăminte.

Analizând apelurile declarate prin

prisma dispozițiilor art. 370 – art. 377 și art. 378 C. proc. pen., Curtea de

Apel Tg. Mureș a apreciat că în cauză se impune reformarea parțială a hotărârii

criticate, doar cu privire la modalitatea de individualizare a pedepsei

rezultante, astfel că, prin decizia penală nr. 195 din 3 decembrie 2003, admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, a desființat

sentința, în parte, și după rejudecare, menținând revocarea beneficiului

suspendării condiționate a executării pedepsei de un an închisoare și a

revocării beneficiului grațierii aceleiași pedepse, a dispus ca inculpatul să

execute, în final, 6 ani închisoare și nu 5 ani 7 luni și 10 zile cum greșit s-a

dispus prin hotărârea desființată.

Prin recursul declarat în termen

legal, inculpatul a criticat în aceeași termeni decizia instanței de control

judiciar, adică pentru motivele care au format și obiectul cererii de apel,

analizate de către această instanță.

Examinând hotărârea atacată în

raport de cazurile de recurs, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

18 și pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

În acest sens, din coroborarea

declarațiilor părții vătămate J.D. cu cele ale martorilor prezenți la

desfășurarea conflictului acesteia cu inculpatul, S.H.E.; K.D.; G.E.; G.E.;

C.S.; B.C. și L.J. rezultă fără nici un dubiu că inculpatul, aflat în stare de

ebrietate ca și partea vătămată, a lovit-o pe aceasta din urmă în spate, într-o

primă fază, după care a plecat în urmărirea ei, când aceasta a părăsit barul,

și după ce a lovit-o cu putere peste față, a dezbrăcat-o, luându-i obiectele de

îmbrăcăminte (pantaloni, izmene și chiloți găsite ulterior la inculpat).

Așa fiind, luarea obiectelor de

îmbrăcăminte de la J.D. s-a realizat de către inculpat după lovirea acestuia,

ceea ce din punctul de vedere al legii penale, corespunde conținutului

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și nu a

celei de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.

Din analiza aceluiași probatoriu

rezultă că inculpatul, în jurul orei 3,00, s-a deplasat împreună cu martorii

L.J., M.J., K.G., S.L. și K.D. l-a locuința martorei G.E., cu intenția de a

întreține cu ea relații sexuale, iar cum nu i s-a dat drumul înăuntru, a dat

foc unor materiale folosite la astuparea unei breșe în perete, determinându-l

astfel pe B.I., concubinul martorei, să deschidă ușa. În această situație,

inculpatul, împreună cu M.J. au pătruns în locuință, martorul rămânând în prag,

iar inculpatul a căutat în interior și negăsind-o pe G.E. s-a reîntors cu

ceilalți la bar. Această acțiune a inculpatului întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192

alin. (2) C. pen.

Așa fiind, faptele și împrejurările

săvârșirii lor cu vinovăție de către inculpat, precum și încadrarea juridică a

acestora rezultă fără putință de tăgadă din probele complet analizate și just

apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în

stabilirea situației reale cu consecința încadrării juridice greșite a

faptelor.

În concluzie, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând neîndeplinite cerințele

cazurilor de recurs invocate, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul K.G., va deduce din pedeapsă timpul reținerii și al arestării

preventive de la 27 martie 2003 la 30 martie 2004 și îl va obliga pe recurent

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul K.G. împotriva deciziei penale nr. 195/ A din 3

decembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 27 martie 2003, la 30 martie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul pentru interpretul de

limba maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 martie 2004.