ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3528/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3528/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea Curții de Apel Pitești din 1 august 2003, în baza art. 160 lit. c) C. proc. pen., modificat prin O.U. nr. 66 din 11 iulie 2003, s-a prelungit arestarea preventivă, unui număr de 31 de inculpați, arestați, printre care și inculpatul C.M., până la 7 septembrie 2003. Prin aceeași încheiere, a fost amânată cauza la 29 august 2003, orele 9,30. Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.M., susținând netemeinicia și nelegalitatea acesteia, fără a o motiva. În ședința publică, de azi 28 august 2003, recurentul, prin apărător desemnat din oficiu, a susținut că în cauză n-ar mai ființa condițiile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, încât, instanța n-ar fi mai trebuit să prelungească arestarea preventivă.
S-a solicitat revocarea măsurii prelungirii și punerea, de îndată, a recurentului, în libertate. Recursul este nefondat. Din actele dosarului rezultă că recurentul este trimis în judecată pentru infracțiuni grave, anume pentru un furt calificat, prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) și alin. (3) lit. a) C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., în condițiile concursului de infracțiuni, prevăzută de art. 33 lit. a) C. pen. Contrar susținerilor recurentului, Curtea constată existența condițiilor pentru luarea măsurii arestării preventive și faptul că n-au intervenit schimbări, de natură să ducă la concluzia că s-ar impune înlăturarea sau înlocuirea acestei măsuri.
În atare situație, hotărârea de prelungire a arestării preventive este temeinică și legală, încât, recursul declarat de inculpat este nefondat și va trebui respins, ca atare în baza art. 385 15 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și reglementarea cheltuielilor judiciare,inclusiv, a onorariului pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul C.M., împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 1 august 2003 de către Curtea de Apel Pitești. Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 28 august 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.