ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4204/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 19 septembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 199/2003, Curtea de Apel Pitești examinând legalitatea măsurii preventive, printre alții și a inculpatului C.M., a prelungit arestarea sa preventivă până la 21 octombrie 2003. Împotriva acestei încheieri, inculpatul C.M. a declarat recurs, vizând nelegalitatea prelungirii măsurii preventive. Recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează: Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial prin rechizitoriul din 17 august 2001 a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest a mai multor inculpați, printre care și a inculpatului C.M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 55 din 23 mai 2001, pentru infracțiunile prevăzute de art. 25, raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și e) și alin. (3) C. pen.

și art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 13 C. pen. Instanța de judecată a prelungit măsura arestării preventive până la 23 septembrie 2003, inclusiv. Prin încheierea din 19 septembrie 2003, Curtea de Apel Pitești, a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului C.M. până la 21 octombrie 2003, reținând că există și în prezent temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, garantându-se astfel protecția socială față de faptele grave săvârșite de inculpat, în grup organizat. Această încheiere a fost recurată de către inculpat, invocându-se art. 16 din Constituția României (egalitatea cetățenilor în fața legii) și art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., cerând punerea în libertate.

Examinând motivele de recurs, precum și actele dosarului, Curtea reține netemeinicia recursului formulat, atât în raport cu prevederile art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., modificat, cât și în raport cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece există motive verosimile de a bănui că inculpatul arestat preventiv a săvârșit o infracțiune, astfel cum impun prevederile Convenției, prevederi ce constituie excepții de la regula potrivit căreia nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Or, probele existente la dosar constituie asemenea motive neverosimile, în sensul solicitat de Convenție. Pe de altă parte, sunt îndeplinite cerințele art. 148 lit. d) și h) C. proc.

pen., modificat prin Legea nr. 281/2003, deoarece legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru zădărnicirea aflării adevărului prin posibilitatea influențării martorilor, cât și pentru ordinea publică, având în vedere faptele grave săvârșite, constituind la nivelul societății civile un sentiment de insecuritate, care trebuie garantat prin măsuri de protecție socială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii din 19 septembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, privind prelungirea arestării preventive. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 3 octombrie 2003.