ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4204/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 19 septembrie 2003,

pronunțată în dosarul nr. 199/2003, Curtea de Apel Pitești examinând

legalitatea măsurii preventive, printre alții și a inculpatului C.M., a

prelungit arestarea sa preventivă până la 21 octombrie 2003.

Împotriva acestei încheieri,

inculpatul C.M. a declarat recurs, vizând nelegalitatea prelungirii măsurii

preventive.

Recursul este nefondat, pentru

motivele ce urmează:

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Militar Teritorial prin rechizitoriul din 17 august 2001 a dispus trimiterea în

judecată, în stare de arest a mai multor inculpați, printre care și a

inculpatului C.M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 55 din

23 mai 2001, pentru infracțiunile prevăzute de art. 25, raportat la art. 208

alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209

alin. (1) lit. a) și e) și alin. (3) C. pen. și art. 323 alin. (1) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) și art. 13 C. pen.

Instanța de judecată a prelungit

măsura arestării preventive până la 23 septembrie 2003, inclusiv.

Prin încheierea din 19 septembrie

2003, Curtea de Apel Pitești, a prelungit măsura arestării preventive a

inculpatului C.M. până la 21 octombrie 2003, reținând că există și în prezent

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, garantându-se

astfel protecția socială față de faptele grave săvârșite de inculpat, în grup

organizat.

Această încheiere a fost recurată de

către inculpat, invocându-se art. 16 din Constituția României (egalitatea

cetățenilor în fața legii) și art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O., cerând punerea în

libertate.

Examinând motivele de recurs, precum

și actele dosarului, Curtea reține netemeinicia recursului formulat, atât în

raport cu prevederile art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., modificat, cât și

în raport cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece există motive

verosimile de a bănui că inculpatul arestat preventiv a săvârșit o infracțiune,

astfel cum impun prevederile Convenției, prevederi ce constituie excepții de la

regula potrivit căreia nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

Or, probele existente la dosar

constituie asemenea motive neverosimile, în sensul solicitat de Convenție.

Pe de altă parte, sunt îndeplinite

cerințele art. 148 lit. d) și h) C. proc. pen., modificat prin Legea nr.

281/2003, deoarece legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, pentru

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, iar lăsarea lui

în libertate prezintă un pericol concret pentru zădărnicirea aflării adevărului

prin posibilitatea influențării martorilor, cât și pentru ordinea publică,

având în vedere faptele grave săvârșite, constituind la nivelul societății

civile un sentiment de insecuritate, care trebuie garantat prin măsuri de

protecție socială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii din 19 septembrie 2003 a

Curții de Apel Pitești, privind prelungirea arestării preventive.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

octombrie 2003.