ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 818/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta, A.C.L.B. și M.A. au solicitat obligarea SC P.A.R.P. S.A Cluj Napoca la plata sumei de 23.000 mărci germane, raportat la cursul de schimb oficial al B.N.R. la 20 octombrie 1999, data introducerii acțiunii, cu titlu de despăgubire în executarea contractului de asigurare seria A nr. 002140, încheiat la 18 iunie 1999. Tribunalul Bihor-Oradea, prin sentința nr. 219/P din 28 aprilie 2000, a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 23.000 mărci germane sau echivalent în lei, raportat la cursul oficial al B.N.R. la data plății, cu titlu de despăgubiri.

În motivarea sentinței s-a reținut că, prin contractul de asigurare încheiat de părți la 18 iunie 1999, s-a asigurat pentru avarii autoturismul marca Lancia Thema, an de fabricație 1987, inclusiv echipamentele suplimentare, valoare înscrisă în contract fiind de 172.327.500 lei și, respectiv, 26.650.000 lei, iar prima de asigurare totală la 12.540.375 lei. S-a mai reținut că, în contractul de asigurare, s-a stabilit corect valoarea reală a autoturismului, în funcție de care s-a stabilit și prima raportat la prețul în valută, iar pentru o justă despăgubire, aceeași raportare urmează a se aplica și la data plății.

Împotriva sentinței, pârâta asigurătoare a declarat apel, criticile sale vizând neaplicarea art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1997, privind asigurările și reasigurările în România și art. 22 din Condițiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, pe de o parte, iar pe de altă parte, greșita raportare a despăgubirii la prețul în valută, deoarece, deși autoturismul este de fabricație străină, valoarea reală în contractul de asigurare a fost stabilită în lei. Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr. 573 din 12 decembrie 2000, a admis, ca fondat, apelul declarat, a schimbat în parte sentința, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 172.327.500 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, ca întemeiată, critica cu privire la moneda de plată, în sensul plății despăgubirii în lei, întrucât diferența de curs ,prin raportare la valută, se putea solicita dacă și prima s-ar fi plătit în valută. Critica privind valoarea reală a bunului, pe care despăgubirea nu o poate depăși, a fost înlăturată, cu motivarea că aceasta, de comun acord, a fost stabilită de părți la momentul încheierii contractului. Atât reclamanta, A.C.L.B. Sînmartin, cât și pârâta, SC P.A.R.P. SA Cluj Napoca, au declarat recurs împotriva deciziei curții de apel. I. Recurenta-reclamantă critică decizia atacată, invocând, în mod generic, prevederile art. 304 pct. 6, 10 și 11 C. proc.

civ., dezvoltarea în fapt a motivelor vizând: - neacordarea valorii în lei, la data plății, a sumei de 23.852 mărci germane, care reprezenta valoarea reală a bunului asigurat la data încheierii contractului de asigurare; suma ce i-a fost acordată echivalând cca 15.000 mărci germane. - neacordarea contravalorii în lei a sumei de 2.989 mărci germane, în raport cu coeficientul de schimb la data plății, reprezentând despăgubirea pentru echipamentele suplimentare asigurate distinct. II. Recurenta-pârâtă, la rândul său, critică decizia atacată pentru aplicarea greșită a prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 și art. 11 alin. (2) și (22) din Condițiile generale privind asigurarea de avarii, arătând, în esență, că reclamanta putea fi despăgubită numai cu valoarea reală a autoturismului, care, în funcție de anul de fabricație, este în sumă de 122.303.250 lei, iar nu cu valoarea acestuia trecută în contract.

Deși nu se raportează la motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recursurile nu sunt fondate. I. În ce privește recursul declarat de reclamantă, este de observat, mai întâi, că aceasta nu a declarat apel împotriva sentinței. 1. Prin urmare, critica cu privire la neacordarea despăgubirii pentru echipamentele suplimentare asigurate distinct nu poate fi primită omisso medio , întrucât s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicție, sentința fiind schimbată prin decizia atacată numai sub aspectul criteriului de raportare la moneda de plată.

2. Sub aspectul criticii, privind neacordarea valorii în lei, la data plății, a sumei de 23.852 mărci germane, cât reprezenta valoarea reală a bunului asigurat la data încheierii contractului de asigurare, decizia este legală, de vreme ce contractul nu evidențiază o atare raportare, iar suma acordată este suma menționată în contract la acest capitol. II. Recursul declarat de pârâtă nu este nici el fondat, prin decizia atacată făcându-se o corectă aplicare a prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările din România și a celor contractuale. Norma cuprinsă în art. 27 alin. (2) din legea invocată, care dispune că „Despăgubirile nu pot depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea, dacă nu s-a prevăzut altfel în contractul de asigurare”, are un caracter dispozitiv, situație față de care, în speță, sunt operante prevederile contractuale.

În contractul de asigurare semnat de ambele părți, la rubrica „valoarea reală”, s-a înscris suma de 172.327.500 lei, iar la rubrica „suma asigurată” s-a înscris tot suma de 172.327.500 lei, în raport cu care s-a stabilit și prima de asigurare. Prin urmare, cele două categorii de sume: „valoarea reală” și „suma asigurată” fiind identice, în speță nu se regăsește ipoteza art. 11 alin. (2) și (22) din Condițiile generale invocate de recurentă și care referă la cazul în care suma asigurată, înscrisă în contract, este mai mare decât valoarea reală, la data încheierii asigurării. III. Așa fiind, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursurile declarate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursurile declarate de reclamanta A.C.L.B. Sînmartin și pârâta, SC P.A.R.P. SA Cluj Napoca, împotriva deciziei nr. 573/2000 – A/C din 12 decembrie 2000 a Curții de Apel Oradea, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi,0 2 martie 2004.