ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 818/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 818/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiune, reclamanta, A.C.L.B.
și M.A. au solicitat obligarea SC P.A.R.P. S.A Cluj Napoca la plata sumei de
23.000 mărci germane, raportat la cursul de schimb oficial al B.N.R. la 20
octombrie 1999, data introducerii acțiunii, cu titlu de despăgubire în executarea
contractului de asigurare seria A nr. 002140, încheiat la 18 iunie 1999.
Tribunalul Bihor-Oradea, prin
sentința nr. 219/P din 28 aprilie 2000, a admis acțiunea precizată și a obligat
pârâta la plata sumei de 23.000 mărci germane sau echivalent în lei, raportat
la cursul oficial al B.N.R. la data plății, cu titlu de despăgubiri.
În motivarea sentinței s-a reținut
că, prin contractul de asigurare încheiat de părți la 18 iunie 1999, s-a
asigurat pentru avarii autoturismul marca Lancia Thema, an de fabricație 1987,
inclusiv echipamentele suplimentare, valoare înscrisă în contract fiind de
172.327.500 lei și, respectiv, 26.650.000 lei, iar prima de asigurare totală la
12.540.375 lei.
S-a mai reținut că, în contractul de
asigurare, s-a stabilit corect valoarea reală a autoturismului, în funcție de
care s-a stabilit și prima raportat la prețul în valută, iar pentru o justă
despăgubire, aceeași raportare urmează a se aplica și la data plății.
Împotriva sentinței, pârâta
asigurătoare a declarat apel, criticile sale vizând neaplicarea art. 27 alin. (2)
din Legea nr. 136/1997, privind asigurările și reasigurările în România și art.
22 din Condițiile generale privind asigurarea de avarii a autovehiculelor, pe
de o parte, iar pe de altă parte, greșita raportare a despăgubirii la prețul în
valută, deoarece, deși autoturismul este de fabricație străină, valoarea reală
în contractul de asigurare a fost stabilită în lei.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr.
573 din 12 decembrie 2000, a admis, ca fondat, apelul declarat, a schimbat în
parte sentința, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de
172.327.500 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a hotărî astfel, instanța de
apel a reținut, ca întemeiată, critica cu privire la moneda de plată, în sensul
plății despăgubirii în lei, întrucât diferența de curs ,prin raportare la
valută, se putea solicita dacă și prima s-ar fi plătit în valută.
Critica privind valoarea reală a
bunului, pe care despăgubirea nu o poate depăși, a fost înlăturată, cu
motivarea că aceasta, de comun acord, a fost stabilită de părți la momentul
încheierii contractului.
Atât reclamanta, A.C.L.B. Sînmartin,
cât și pârâta, SC P.A.R.P. SA Cluj Napoca, au declarat recurs împotriva
deciziei curții de apel.
I. Recurenta-reclamantă critică
decizia atacată, invocând, în mod generic, prevederile art. 304 pct. 6, 10 și
11 C. proc. civ., dezvoltarea în fapt a motivelor vizând:
- neacordarea valorii în lei, la
data plății, a sumei de 23.852 mărci germane, care reprezenta valoarea reală a
bunului asigurat la data încheierii contractului de asigurare; suma ce i-a fost
acordată echivalând cca 15.000 mărci germane.
- neacordarea contravalorii în lei a
sumei de 2.989 mărci germane, în raport cu coeficientul de schimb la data
plății, reprezentând despăgubirea pentru echipamentele suplimentare asigurate
distinct.
II. Recurenta-pârâtă, la rândul său,
critică decizia atacată pentru aplicarea greșită a prevederilor art. 27 alin. (2)
din Legea nr. 136/1995 și art. 11 alin. (2) și (22) din Condițiile generale
privind asigurarea de avarii, arătând, în esență, că reclamanta putea fi
despăgubită numai cu valoarea reală a autoturismului, care, în funcție de anul
de fabricație, este în sumă de 122.303.250 lei, iar nu cu valoarea acestuia
trecută în contract.
Deși nu se raportează la motivele de
casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dezvoltarea motivelor face posibilă
încadrarea acestora în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recursurile nu sunt fondate.
I. În ce privește recursul declarat
de reclamantă, este de observat, mai întâi, că aceasta nu a declarat apel
împotriva sentinței.
Prin urmare, critica cu privire
la neacordarea despăgubirii pentru echipamentele suplimentare asigurate
distinct nu poate fi primită
omisso medio
, întrucât s-ar încălca
principiul dublului grad de jurisdicție, sentința fiind schimbată prin decizia
atacată numai sub aspectul criteriului de raportare la moneda de plată.
Sub aspectul criticii, privind
neacordarea valorii în lei, la data plății, a sumei de 23.852 mărci germane,
cât reprezenta valoarea reală a bunului asigurat la data încheierii
contractului de asigurare, decizia este legală, de vreme ce contractul nu
evidențiază o atare raportare, iar suma acordată este suma menționată în
contract la acest capitol.
II. Recursul declarat de pârâtă nu
este nici el fondat, prin decizia atacată făcându-se o corectă aplicare a
prevederilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și
reasigurările din România și a celor contractuale.
Norma cuprinsă în art. 27 alin. (2)
din legea invocată, care dispune că „Despăgubirile nu pot depăși valoarea
bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei și nici
suma la care s-a făcut asigurarea, dacă nu s-a prevăzut altfel în contractul de
asigurare”, are un caracter dispozitiv, situație față de care, în speță, sunt
operante prevederile contractuale.
În contractul de asigurare semnat de
ambele părți, la rubrica „valoarea reală”, s-a înscris suma de 172.327.500 lei,
iar la rubrica „suma asigurată” s-a înscris tot suma de 172.327.500 lei, în
raport cu care s-a stabilit și prima de asigurare.
Prin urmare, cele două categorii de
sume: „valoarea reală” și „suma asigurată” fiind identice, în speță nu se
regăsește ipoteza art. 11 alin. (2) și (22) din Condițiile generale invocate de
recurentă și care referă la cazul în care suma asigurată, înscrisă în contract,
este mai mare decât valoarea reală, la data încheierii asigurării.
III. Așa fiind, pentru
considerentele ce preced, Curtea va respinge recursurile declarate ca
nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursurile declarate de
reclamanta A.C.L.B. Sînmartin și pârâta, SC P.A.R.P. SA Cluj Napoca, împotriva
deciziei nr. 573/2000 – A/C din 12 decembrie 2000 a Curții de Apel Oradea, ca
nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi,0 2 martie 2004.