ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3842/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 153/ P din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Neamț, a fost condamnat inculpatul V.M.I. la 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3), teza I C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest și conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 25 mai 2002, la 25 septembrie 2002. În temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., precum și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate I.N., prin reprezentantul ei legal I.L., suma de 50.000.000 lei, reprezentând daune morale reactualizate la data plății.

A mai fost obligat să plătească aceleiași părți vătămate, suma de 2.000.000 lei cheltuieli judiciare și martorei H.L., suma de 702.000 lei, cu același titlu. În baza art. 189 și art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului, suma de 2.800.000 lei cheltuieli judiciare. S-a reținut că, în dimineața zilei de 24 mai 2002, după ce a terminat programul de serviciu și mergea spre domiciliu, a observat pe str. Cuza Vodă din municipiul Roman, că venea din sens opus, o fată și când a întâlnit-o, a acostat-o și a întrebat-o care este numele și vârsta. Persoana respectivă, era I.N., în vârstă de 13 ani și jumătate, care suferea de oligofrenie gr. II, elevă la Școala Specială din Municipiul Roman și, în acel moment se îndrepta spre școală.

După ce a cumpărat o sticlă cu suc, inculpatul a dus-o pe minoră în apartamentul său. Acolo, inculpatul i-a cerut să se dezbrace și deși aceasta refuza, inculpatul i-a smuncit mâinile la spate și a dezbrăcat-o forțat. Partea vătămată a început să plângă, dar datorită diferenței fizice și debilității psihice, nu a putut opune rezistență și inculpatul a avut cu ea raport sexual, împotriva voinței acesteia. La consultul medico-legal, efectuat a doua zi, partea vătămată a prezentat o deflorare recentă. Apelul declarat de inculpat, care a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că nu a exercitat acte de constrângere asupra părții vătămate, că nu a cunoscut vârsta ei și că a avut raport sexual cu consimțământul acesteia, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de actul sexual cu un minor prevăzută de art. 198 C. pen.

și reducerea pedepsei în raport de încadrarea juridică și de datele sale personale, a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 25 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău. Se motivează că prima instanță a stabilit corect condițiile în care inculpatul a săvârșit fapta, față de care încadrarea juridică dată faptei este corectă. Totodată, s-a considerat că și dozarea judiciară a pedepsei a fost temeinic stabilită, pedeapsa aplicată, orientată spre minimul special, nefiind exagerată și nu sunt temeiuri să determine reducerea ei. Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul a declarat recurs, criticând ambele hotărâri pronunțate în cauză, pentru netemeinicie și nelegalitate prin aceea că s-a comis o eroare gravă de fapt, în sensul că s-a reținut greșit constrângerea părții vătămate, deși aceasta a consimțit la actul sexual, solicitându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de raport sexual cu o minoră prevăzută de art. 198 C. pen.

și reconsiderarea cuantumului pedepsei, în raport de această încadrare juridică. În subsidiar s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., întrucât nu și-a dat seama de vârsta reală a părții vătămate. Criticile sunt nefondate. Se constată că instanțele de judecată au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, în concordanță cu probele administrate. Încadrarea juridică a faptelor este, de asemenea, corectă. Obiecțiunile inculpatului, în sensul că nu a exercitat acte de constrângere asupra părții vătămate, că aceasta a consimțit de bună voie la raportul sexual și că el nu și-a putut da seama de vârsta pe care o avea aceasta, astfel că încadrarea juridică a faptei în art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., este greșită, au fost examinate și respinse, cu motivare temeinică, convingătoare.

Instanțele au reținut corect că inculpatul, acostând partea vătămată și întrebând-o asupra situației personale, aceasta i-a comunicat datele privind vârsta, starea sănătății și școala pentru handicapați pe care o urma. De asemenea, instanțele au reținut corect faptul că inculpatul a exercitat forța fizică și că datorită debilității psihice și stării fizice, având vârsta de numai treisprezece ani și jumătate, partea vătămată nu s-a putut apăra. În raport de situația de fapt, corect stabilită, încadrarea juridică în art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., nu este criticabilă. Recursul este întemeiat, pentru motivul de greșita individualizare a pedepsei, examinat și luat în considerare din oficiu.

Instanțele deși au reținut că inculpatul nu are antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii penale și că este încadrat la o firmă de pază, iar din actele dosarului mai rezultă că a regretat fapta comisă, a avut o bună conduită la serviciu, cât și în societate, totuși nu le-a acordat, în suficientă măsură, semnificația necesară în operația de individualizare și stabilire a pedepsei. Aceste date ce ușurează răspunderea penală a inculpatului, sunt de natură a fixa pedeapsa la nivelul minimului special prevăzut pentru infracțiunea respectivă, de 10 ani închisoare, care totodată, se învederează ca suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Acest motiv constituie cazul de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. În consecință, recursul declarat de inculpat, urmează a fi admis, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se casa ambele hotărâri pronunțate în cauză, numai cu privire la cuantumul pedepsei principale, care se va reduce de la 12 la 10 ani închisoare. Celelalte dispoziții ale hotărârilor se vor menține. Se va computa din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 24 mai 2002 la data prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul V.M.I. împotriva deciziei nr. 25 din 28 ianuarie 2003 a Curții de Apel Bacău. Casează decizia atacată precum și sentința nr. 153 din 12 septembrie 2002 a Tribunalului Neamț numai cu privire la cuantumul pedepsei principale pe care îl reduce de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 24 mai 2002, la zi. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2003.