ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 512/2004

Asupra

recursului în anulare de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1443 din 18 iulie 2001, Judecătoria

Constanța a condamnat pe inculpatul

T.C.I.

la 2.000.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de

calomnie, prevăzută de art. 206 cu aplicarea art. 74 lit. a)  și art. 76 lit. d)

C. pen.

Totodată, a

fost obligat inculpatul la plata sumei de 20 milioane lei cu titlu de daune

morale părții civile B.M.

Tribunalul Constanța a admis

recursul declarat de inculpat și rejudecând cauza, a redus pedeapsa la 300.000

lei amendă și 10 milioane lei daune morale.

Împotriva

acestor hotărâri, procurorul general a declarat recurs în anulare în temeiul

prevederilor art. 409 și 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza 1 C. proc. pen.,

întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

calomnie.

Recursul

în anulare este fondat.

S-a

reținut că inculpatul a publicat în nr. 3234 din 2 martie 2001 al cotidianului

„Cuget Liber” un articol cu titlul „Pile, sforării și prime la promovările din

Finanțe – Falsuri grosolane cu state de funcțiuni fictive”, în care a folosit

expresii cu tentă calomnioasă la adresa părții vătămate B.M., sugerând că,

nejustificat de performanțele profesionale ale acesteia, este sprijinită de

anumite persoane influente, ale căror nume nu au fost menționate, să promoveze

în funcții de conducere la Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța.

Tribunalul

Constanța a admis recursul declarat de inculpat și, rejudecând cauza, a redus

pedeapsa la 300.000 lei amendă și daunele morale las 10.000.000 lei.

Potrivit

art .206 C. pen., constituie infracțiunea de calomnie fapta persoanei care în

public, afirmă sau impută, prin orice mijloace, fapte determinate privitoare la

o persoană, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la o sancțiune

penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public.

Sub

aspect subiectiv, infracțiunea de calomnie presupune intenția, atât în

modalitatea directă, cât și indirectă. Aceasta înseamnă că făptuitorul trebuia

să-și fi data seama că prin acțiunea sa se aduce atingere onoarei sau

reputației sau să fi acceptat producerea acestui rezultat.

Când o

asemenea voință nu există, nu vor fi întrunite nici elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 206 C. pen.

În

speță, instanțele au reținut că inculpatul a acționat, în contextul profesiunii

sale de ziarist, în vederea informării cititorilor cu privire la împrejurări

sau situații care prezintă interes pentru opinia publică, însă i se impută că

nu a verificat informațiile obținute de la Ministerul Finanțelor, care au stat

la baza articolului incriminat. Așadar, absența acestei verificări a fost

identificată de către instanțele de judecată cu acceptarea de către inculpat a

riscului de la prejudicia partea civilă, respectiv cu intenție indirectă.

Este de

menționat că, pe lângă faptul că inculpatul și-a bazat articolul pe informații

obținute de la o sursă din Ministerul de Finanțe, a și publicat înscrisurile în

care se materializau acestea, depunându-le și în instanță.

Conținutul

acestora demonstrează însă realitatea susținerilor inculpatului, respectiv că

partea civilă figura ca șef al serviciului de control financiar, aspect ce nu

corespundea realității și care a fost recunoscut de partea civilă.

De

altfel, partea civilă a solicitat organului competent precizări și verificări

în legătură cu acest aspect, însă i s-a comunicat faptul că se vor efectua

cercetări, dar nu i se permite ca rezultatul acestora să fie folosit în

instanță.

În

acest context, este evident că o eventuală verificare făcută și de inculpat ar

fi avut același rezultat.

În

condițiile în care actul pe care inculpatul și-a întemeiat afirmațiile există

și nu a fost contestat de organul emitent, fiind doar obiectul unor verificări

ale acestuia, nu i se poate imputa acestuia vreo lipsă de diligență care să

echivaleze cu o intenție indirectă de calomniere a părții civile.

Chiar

admițând caracterul litigios, incert al actului susmenționat, nu i se poate

cere inculpatului clarificarea acestuia, asemenea obligații nerevenind

ziariștilor. De altfel, cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a statuat că publicul are dreptul să primească, prin

intermediul presei, informații asupra unui subiect, chiar dacă faptele în cauză

și problemele ridicate sunt litigioase, atunci când este vorba de interesul

public (Hotărârea din 26 aprilie 1979 a Curții Europene a Drepturilor Omului în

cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit).

Inculpatul,

urmărind un interes public – funcționarea unui organ financiar local al

statului – a supus atenției opiniei publice unele aspecte controversate, cu

intenția de a cotribui, într-un mod specific profesiei sale, la lămurirea

acestora.

El a

acționat, așadar, cu bună-credință, în exercitarea dreptului la liberă

exprimare, circumstanțiat presei, de a informa publicul în probleme de interes

general.

Exercitând

prerogativele pe care legea (art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și art.30 din Constituție) le recunoaște dreptului său subiectiv,

inculpatul nu poate fi considerat că a acționat ilicit, chiar dacă prin

exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori

prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane, conform principiului „qui suo

iure utitur neminem laedit”.

Așadar,

în cadrul exercițiului normal al dreptului, cel ce se folosește de dreptul său

subiectiv nu poate fi socotit că prejudicază pe cineva, neexistând vinovăția

penală și civilă și neputând fi antrenată, în consecință, răspunderea penală și

civilă delictuală.

În

consecință, se impune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de calomnie,

în baza art.11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

respectiv respingerea acțiunii civile în conformitate cu art. 346 alin. (2) din

același cod, buna-credință cu care s-a acționat neputându-se înscrie culpei

civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite  recursul în

anulare  declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție  împotriva sentinței penale nr.1443  din 18 iulie 2001 a

Judecătoriei Constanța și deciziei penale nr.628 din 24 octombrie 2001 a

Tribunalului Constanța, privind pe inculpatul T.C.I.

Casează hotărârea

sus-menționată și rejudecând cauza:

În baza art. 11 pct. 2

lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen. achită pe inculpat pentru

săvârșirea infracțiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C.pen., cu aplicarea

art. 74 lit. a), 76 lit. b) C.pen.

În temeiul dispozițiilor

art. 346 alin. (2) C.pen., respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă B.M.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 28 ianuarie 2004.