ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 512/2004

Asupra recursului în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1443 din 18 iulie 2001, Judecătoria Constanța a condamnat pe inculpatul T.C.I. la 2.000.000 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. Totodată, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20 milioane lei cu titlu de daune morale părții civile B.M. Tribunalul Constanța a admis recursul declarat de inculpat și rejudecând cauza, a redus pedeapsa la 300.000 lei amendă și 10 milioane lei daune morale. Împotriva acestor hotărâri, procurorul general a declarat recurs în anulare în temeiul prevederilor art. 409 și 410 alin. (1) partea I pct. 2 teza 1 C. proc.

pen., întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de calomnie. Recursul în anulare este fondat. S-a reținut că inculpatul a publicat în nr. 3234 din 2 martie 2001 al cotidianului „Cuget Liber” un articol cu titlul „Pile, sforării și prime la promovările din Finanțe – Falsuri grosolane cu state de funcțiuni fictive”, în care a folosit expresii cu tentă calomnioasă la adresa părții vătămate B.M., sugerând că, nejustificat de performanțele profesionale ale acesteia, este sprijinită de anumite persoane influente, ale căror nume nu au fost menționate, să promoveze în funcții de conducere la Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța. Tribunalul Constanța a admis recursul declarat de inculpat și, rejudecând cauza, a redus pedeapsa la 300.000 lei amendă și daunele morale las 10.000.000 lei.

Potrivit art .206 C. pen., constituie infracțiunea de calomnie fapta persoanei care în public, afirmă sau impută, prin orice mijloace, fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărate, ar expune acea persoană la o sancțiune penală, administrativă sau disciplinară, ori disprețului public. Sub aspect subiectiv, infracțiunea de calomnie presupune intenția, atât în modalitatea directă, cât și indirectă. Aceasta înseamnă că făptuitorul trebuia să-și fi data seama că prin acțiunea sa se aduce atingere onoarei sau reputației sau să fi acceptat producerea acestui rezultat. Când o asemenea voință nu există, nu vor fi întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 206 C. pen.

În speță, instanțele au reținut că inculpatul a acționat, în contextul profesiunii sale de ziarist, în vederea informării cititorilor cu privire la împrejurări sau situații care prezintă interes pentru opinia publică, însă i se impută că nu a verificat informațiile obținute de la Ministerul Finanțelor, care au stat la baza articolului incriminat. Așadar, absența acestei verificări a fost identificată de către instanțele de judecată cu acceptarea de către inculpat a riscului de la prejudicia partea civilă, respectiv cu intenție indirectă. Este de menționat că, pe lângă faptul că inculpatul și-a bazat articolul pe informații obținute de la o sursă din Ministerul de Finanțe, a și publicat înscrisurile în care se materializau acestea, depunându-le și în instanță.

Conținutul acestora demonstrează însă realitatea susținerilor inculpatului, respectiv că partea civilă figura ca șef al serviciului de control financiar, aspect ce nu corespundea realității și care a fost recunoscut de partea civilă. De altfel, partea civilă a solicitat organului competent precizări și verificări în legătură cu acest aspect, însă i s-a comunicat faptul că se vor efectua cercetări, dar nu i se permite ca rezultatul acestora să fie folosit în instanță. În acest context, este evident că o eventuală verificare făcută și de inculpat ar fi avut același rezultat. În condițiile în care actul pe care inculpatul și-a întemeiat afirmațiile există și nu a fost contestat de organul emitent, fiind doar obiectul unor verificări ale acestuia, nu i se poate imputa acestuia vreo lipsă de diligență care să echivaleze cu o intenție indirectă de calomniere a părții civile.

Chiar admițând caracterul litigios, incert al actului susmenționat, nu i se poate cere inculpatului clarificarea acestuia, asemenea obligații nerevenind ziariștilor. De altfel, cu privire la acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că publicul are dreptul să primească, prin intermediul presei, informații asupra unui subiect, chiar dacă faptele în cauză și problemele ridicate sunt litigioase, atunci când este vorba de interesul public (Hotărârea din 26 aprilie 1979 a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit). Inculpatul, urmărind un interes public – funcționarea unui organ financiar local al statului – a supus atenției opiniei publice unele aspecte controversate, cu intenția de a cotribui, într-un mod specific profesiei sale, la lămurirea acestora.

El a acționat, așadar, cu bună-credință, în exercitarea dreptului la liberă exprimare, circumstanțiat presei, de a informa publicul în probleme de interes general. Exercitând prerogativele pe care legea (art.10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.30 din Constituție) le recunoaște dreptului său subiectiv, inculpatul nu poate fi considerat că a acționat ilicit, chiar dacă prin exercițiul normal al dreptului său au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane, conform principiului „qui suo iure utitur neminem laedit”. Așadar, în cadrul exercițiului normal al dreptului, cel ce se folosește de dreptul său subiectiv nu poate fi socotit că prejudicază pe cineva, neexistând vinovăția penală și civilă și neputând fi antrenată, în consecință, răspunderea penală și civilă delictuală.

În consecință, se impune achitarea inculpatului pentru infracțiunea de calomnie, în baza art.11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., respectiv respingerea acțiunii civile în conformitate cu art. 346 alin. (2) din același cod, buna-credință cu care s-a acționat neputându-se înscrie culpei civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr.1443 din 18 iulie 2001 a Judecătoriei Constanța și deciziei penale nr.628 din 24 octombrie 2001 a Tribunalului Constanța, privind pe inculpatul T.C.I. Casează hotărârea sus-menționată și rejudecând cauza: În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C.proc.pen. achită pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de calomnie, prevăzută de art. 206 C.pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 lit. b) C.pen. În temeiul dispozițiilor art. 346 alin. (2) C.pen., respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă B.M. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 ianuarie 2004.