ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2008/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2008/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului în anulare de

față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 3512 din 9

decembrie 2002, Judecătoria Timișoara a dispus achitarea inculpatului C.M.B.,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., pentru 4 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

prevăzută de art. 290 C. pen., pentru două infracțiuni de fals prevăzută de

art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., pentru două

infracțiuni de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., același inculpat a fost

achitat pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de

art. 26, raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța a dispus

achitarea inculpatului P.F. pentru 4 infracțiuni de fals în înscrisuri sub

semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., două infracțiuni de fals,

prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., două infracțiuni

de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de

art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul P.F. a fost

achitat pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea

nr. 87/1994.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., același inculpat a fost

achitat pentru infracțiunile prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3). În dauna

R.A.T. Craiova și SC R. Craiova, pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din

Legea nr. 87/1994, pentru două infracțiuni prevăzută de art. 290 C. pen.

Au fost respinse pretențiile civile

formulate de D.G.F.P.C.F.S. Dolj – Craiova și R.A.T. Craiova.

S-a constatat că S.C. R. S.R.L.

Craiova nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Instanța a reținut că ambii

inculpați au îndeplinit funcția de administratori astfel: inculpatul P.F. în

cadrul SC P. Craiova, iar inculpatul C.M.B. la SC A.C., ambele societăți ocupându-se

cu comercializarea produselor petroliere.

În luna septembrie 2000, inculpatul

P.F. a luat legătura cu inculpatul C.M.B. propunându-i să-l sprijine în

livrarea unor cantități de produse petroliere, scopul fiind de a acoperi

obligațiile de TVA datorate de SC P. SRL Craiova. Cu acordul inculpatului

C.M.B. la data de 26 septembrie 2000, SC A. Coșoveni a emis două facturi (nr.

4009129 și nr. 4898952) conform cărora această societate livra către SC P. SRL

Craiova 2000 tone benzină premium, 2500 tone motorină și 285.714 kg motorină,

în valoare totală de 59.499.732.220 lei și, respectiv, 3.000.088.428 lei, din

care urma să se deducă TVA în valoare de 8.367.419.548 lei. Astfel, SC P.

Craiova, din debitor ar fi devenit creditor față de D.G.F.P.C.F.S. Dolj.

În acest sens, s-a încheiat, între

cele două societăți, și un contract de vânzare – cumpărare nr. 200 din 30

septembrie 2000, având ca obiect vânzarea unor produse petroliere în valoare

de59.499.732.220 lei. Pentru cantitatea de 285.714 kg motorină, s-a întocmit un

proces-verbal de custodie, prin care marfa ar fi rămas în depozitul SC A. SRL,

act semnat de ambii inculpați. Ulterior pentru această cantitate de motorină

s-a întocmit și o notă de recepție.

În cursul cercetării penale s-a

stabilit că, în realitate, nu a avut loc un transfer efectiv de produse

petroliere. Totodată, factura nr. 4009129 din 26 septembrie 2000 nu a fost

înscrisă în contabilitate de inculpatul C.M.B., până în luna ianuarie 2001,

când în urma unui control al Gărzii Financiare Dolj, s-a corectat greșeala

contabilă și a fost emisă o factură de stornare nr. 4898930 și expediată către

SC P. SRL.

În luna octombrie 2000, inculpatul

P.F. a obținut de la B.C.R., sucursala Craiova, un credit în valoare de 3

miliarde lei pentru plăți furnizori, creditul fiind garantat printr-un bilet la

ordin emis în aceeași lună de SC G. SRL Craiova al cărui administrator era

inculpatul C.M.B. Creditul a fost folosit pentru plata facturilor nr. 4009129

și nr. 4898952, care, în realitate nu s-au mai achitat.

Inculpatului P.F., printr-un alt

rechizitoriu, i s-au mai reținut și alte fapte penale.

Astfel, s-a reținut săvârșirea a

două infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.,

a unei infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr.

87/1994 și două infracțiuni de fals prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea

art. 33 lit. a) din același cod.

S-a stabilit că, începând din vara

anului 1998, acest inculpat (fost distribuitor la pompă de produse petroliere

la SC I. SRL Craiova) a fost numit șef de stație distribuție produse

petroliere, calitate în care urma să se ocupe de recepția mărfii, întocmirea

documentelor primare și plata furnizorilor.

La data de 23 decembrie 1998, SC I.

SRL s-a aprovizionat de la SC A. Pitești cu cantitatea de 100.250 kg.

Combustibil tip M, marfa fiind livrată în două vagoane cisternă și a fost

preluată de către inculpat în stația C.F. - Cernele, care a achitat taxele de

transport și a semnat scrisoarea de trăsură, întocmind nota de recepție a mărfii

în numele SC I. SRL. Apoi inculpatul P.F. a întocmit factura din 30 decembrie

1998 prin care vindea aceeași cantitate de combustibil tip M (100.250 kg) către

SC G.E. SRL București, vânzare făcută cu titlu de compensare la o altă factură

nr. 9245110 din 31 octombrie 1998, prin care SC I. SRL ar fi cumpărat de la SC

G. SRL motorină și benzină. Inculpatul a mai completat și alte chitanțe în

contul SC G. SRL care atestă primirea de diferite sume de această societate de

la SC I. SRL. Parchetul reține că aceste două documente nu reflectă operațiuni

comerciale reale întrucât SC G.E. SRL București nu ar fi dispus de astfel de

documente conform precizărilor făcute de R.T.C. H. SA București și

Administrația Financiară a sectorului 6 București.

În luna ianuarie 1999, un vagon cu

combustibil tip M a fost vândut ca motorină de către R.A.T. Craiova, conform

facturii din 25 ianuarie 1999 în valoare de 164.561.776 lei.

Conținutul celui de al doilea vagon

a fost vândut către SC R. SRL Craiova, care l-a revândut către SC P. SRL

Craiova (al cărui administrator era inculpatul P.F.), la 27 ianuarie 1999.

Inspectorii D.G.F. Dolj, prin actul

de control, au constatat că prin aceste operațiuni inculpatul s-a sustras de la

plata unui impozit pe profit în sumă de 33.672.969 lei, iar SC I. SRL a dedus

nelegal TVA în sumă de 56.399.068 lei și a încasat și folosit necuvenit taxa de

drum ce revenea Ministerului Transporturilor în sumă de 32.860614 lei.

Instanța a reținut că potrivit art.

290 C. pen., constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură

privată, doar contrafacerea scrierii ori subscrierii, ori alterarea în orice

mod a unui înscris sub semnătură privată, de natură să producă consecințe

juridice, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat sau îl încredințează

unei alte persoane pentru a-l folosi.

Or, examinând înscrisurile (cele

două facturi din 26 și respectiv 30 septembrie 2000, contractul de vânzare

cumpărare din 30 septembrie 2000 și procesul-verbal de lăsare în custodie),

instanța a constatat că nici unul dintre aceste acte nu este falsificat

material prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii, ori alterare în orice

mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 290, raportate la art. 288 alin. (1)

C. pen. Se mai reține că prin dispozițiile art. 290 C. pen., a fost încriminat

doar falsul material în înscrisuri sub semnătură privată, iar nu falsul

intelectual.

În consecință, s-a dispus achitarea

ambilor inculpați pentru cele câte 4 infracțiuni de fals în înscrisuri sub

semnătură privată (art. 290 C. pen.), în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., reținându-se că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Referitor la

infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, combinat cu art. 289

C. pen., instanța a constatat, în baza raportului de expertiză contabilă

întocmit de expertul T.I., asistat de experții C.D. și A.J. că ambele facturi

(nr. 4009129 și nr. 4898952 au fost înregistrate corect în contabilitate încă

din luna septembrie 2000 în evidența contabilă a SC P. SRL, iar în luna aprilie

2001, prima factură a fost înregistrată din contul 357 cu TVA deductibil în

contul 4426. La sfârșitul lunii decembrie 2000 sumele au fost înregistrate în

contul operațiuni în curs de clarificare, cont 473, stornându-se TVA,

înregistrat ca deductibil în septembrie 2000.

Asemănător s-a procedat și cu a doua

factură, care a fost înregistrată în contabilitate stornată ulterior, ca urmare

a nelivrării de către SC A. SRL a produselor petroliere ce făceau obiectul facturilor,

până la sfârșitul anului 2000, când se închidea și evidența contabilă a anului.

Instanța a constatat că au fost

respectate prevederile art. 27 din O.U.G. nr. 17/2000, corectându-se în mod

corespunzător erorile, în contabilitate și emițându-se facturile fiscale

corecte.

În consecință, instanța a reținut că

infracțiunea de evaziune fiscală reținută inculpatului P.F. și de complicitate

la evaziune fiscală, reținută prin rechizitoriu inculpatului C.M.B., nu există,

și a dispus achitarea ambilor inculpați în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Nu a fost reținută nici infracțiunea

de uz de fals, deoarece nu s-a constatat că facturile ar fi fost falsificate

material, lipsind elementele constitutive și cu privire la această infracțiune.

Având în vedere conținutul și

concluziile aceluiași raport de expertiză contabilă, evidențiat mai sus, precum

și actele existente la dosar, instanța nu a reținut că ar fi întrunite

elementele constitutive nici ale infracțiunii de folosire a creditului

societății comerciale SC P. SRL Craiova, în interesul SC A. SRL Coșoveni,

credit acordat, garantat, folosit și rambursat în condițiile normelor bancare

și ale Legii nr. 58/1934. Extrasele de cont, din același dosar, confirmă

folosirea acestei sume pentru plata prețului unor cantități de carburanți

achiziționate de la SC A. SRL. S-a reținut că inculpatul P.F. care a făcut

demersurile pentru obținerea creditului nu a folosit creditul în alt scop,

decât în interesul exclusiv al societății comerciale unde era angajat.

S-a mai constatat că inculpatul P.F.

nu a săvârșit nici infracțiunile de înșelăciune în dauna celor două părți

civile SC R. SRL Craiova și R.A.T. Craiova, întrucât nu a folosit el mijloacele

frauduloase pentru inducerea în eroare a acestora, facturile fiind întocmite de

alte persoane și la inițiativa acestora (martorii B.L., P.M. și B.M.),

inculpatul P.F. lipsind de la stația P. și fiind înlocuit de persoanele

menționate.

Tot potrivit raportului de expertiză

contabilă, a rezultat că singura factură întocmită de inculpat (nr. 1984456 din

30 decembrie 1998) nu numai că nu reduce taxa datorată bugetului de stat, dar

chiar o majorează în mod defectuos cu suma de 42.477.930 deși prin compensare,

rezulta o diferență de plată doar în sumă de 13.921.138 lei TVA de plată.

Instanța a observat că oricum nu îi profita inculpatului diferența de plată a

TVA, responsabili fiind administratorii SC I. SRL, iar nu inculpatul P.F., care

era doar salariat al societății.

Instanța a reținut și cu privire la

inculpatul C.M.B. că nu este vinovat de săvârșirea nici uneia dintre

infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, nefiind

întrunite elementele constitutive ale celor 4 infracțiuni de fals în înscrisuri

sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (pentru argumentele deja

expuse mai sus), ale infracțiunii prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991,

raportat la art. 289 C. pen., întemeindu-și argumentele pe concluziile

raportului de expertiză contabilă, și ale infracțiunii de uz de fals (întrucât

nu s-a reținut caracterul fals al actelor), pronunțând achitarea sa în baza

art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Pentru infracțiunea de complicitate

la evaziune fiscală, prevăzută de 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr.

87/1994, s-a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art.

10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fapta neexistând.

Împotriva acestei hotărâri, a

declarat apel D.G.F.P. a Județului Dolj, criticând soluția sub aspectul

neacordării sumei cu care s-a constituit parte civilă.

Prin decizia penală nr. 171/ A din

28 martie 2003, Tribunalul Timiș a respins, ca nefondat, apelul declarat de

partea civilă, menținând hotărârea primei instanțe.

Instanța de apel, prin decizia

menționată, a considerat că nedeclarându-se apel sub aspectul laturii penale de

către parchet, sentința a rămas definitivă sub aspectul achitării inculpaților,

iar în baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu se poate dispune acordarea de

despăgubiri civile.

Împotriva ambelor hotărâri, în baza

art. 409 și a art. 410 partea I pct. 8 C. proc. pen., Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (fostă Curtea

Supremă de Justiție) a declarat recurs în anulare, considerând că instanța a

comis o gravă eroare de fapt, dispunând achitarea inculpaților.

Astfel, se consideră că facturile și

contractul de vânzare cumpărare sunt false, fictive deoarece nu au fost livrate

efectiv produsele petroliere, așa încât sunt aplicabile dispozițiile art. 290

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșită în coautorat de

inculpați.

De asemenea, se consideră că

inculpatul P.F. a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.

13 din Legea nr. 87/1994, deoarece modalitatea înregistrării de cheltuieli nu

are la bază operațiuni reale (achiziționarea de mărfuri fiind fictivă.

Aceeași situație se susține că

există și cu privire la inculpatul C.M.B. care nu a înregistrat în

contabilitate contractul fictiv de vânzare cumpărare, pentru că ar fi devenit

debitor statului cu suma de 7.981.394.220 lei, reprezentând TVA, devenind

astfel complice la evaziunea fiscală săvârșită de coinculpatul P.F.

S-a mai susținut că înregistrarea

ulterioară în contabilitate a acestor facturi de către ambii inculpați, nu

constituie argumente pentru inexistența infracțiunilor, deoarece, stornarea a

fost rezultatul unui control financiar și nu a fost rezultatul voinței

inculpaților, pentru a putea invoca acest aspect în apărarea lor, faptele existând

și producând deja efecte pe luna septembrie 2000.

Procurorul General consideră că

singurul rezultat al operațiunii de stornare (anulare) îl constituie

inexistența infracțiunii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, lipsindu-i

o cerință esențială a elementului material, bilanțul anual fiind corect

întocmit.

Referitor la infracțiunea prevăzută

de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, se consideră greșită

soluția de achitare, deoarece nu s-a dovedit plata efectivă cu creditul obținut

de la bancă a unor operațiuni comerciale reale, iar nu fictive. Întrucât nu s-a

specificat prin contract data plății, se apreciază că s-ar fi făcut o plată

nedatorată, folosindu-se cu rea credință creditul obținut. Mai mult creditul ar

fi servit inculpatului C.M.B. asociat la SC G. SRL Craiova care l-a garantat cu

un bilet la ordin emis de acea societate.

În final, s-a solicitat schimbarea

încadrării juridice reținute faptelor din rechizitoriu și condamnarea

inculpatului P.F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 266

pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și a

inculpatului C.M.B. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26, raportat la art. 13 din Legea

nr. 87/1994, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Recursul în anulare este nefondat,

pentru motivele ce urmează:

Potrivit art. 290 alin. (1) C. pen.,

constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,

falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile

arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl

încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei

consecințe juridice.

Conform art. 288 C. pen., referitor

la falsul material în înscrisuri oficiale, falsificarea unui înscris oficial

prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea lui în orice mod de

natură să producă consecințe juridice constituie infracțiune și se pedepsește

cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Înalta Curte observă că infracțiunea

de fals în înscrisuri sub semnătură privată raportează conținutul laturii

obiective a acestei fapte penale, doar la modalitățile de falsificare prevăzute

în art. 288 C. pen., respectiv la falsul material, iar nu și la dispozițiile

art. 289 din același cod, care se referă la falsul intelectual.

Prin urmare, nu poate fi considerată

infracțiune întocmirea unui înscris sub semnătură privată, dacă actul nu a fost

falsificat în condițiile art. 288 C. pen., așa cum corect a argumentat instanța

de fond, care a dispus achitarea ambilor inculpați pentru cele 4 infracțiuni

prevăzută de art. 290 C. pen.

Totodată, nu s-a dovedit că, încă

din momentul încheierii celor două facturi, a contractului de vânzare-cumpărare

și a procesului verbal de lăsare în custodie, inculpații ar fi intenționat, în

realitate, să nu execute contractul, pentru a beneficia de deducerea aferentă a

TVA (P.F.), ori pentru a beneficia de un credit bancar obținut contrar

dispozițiilor legale sau normelor bancare (C.M.B.).

Este, de asemenea, absurd să se

susțină că inculpatul C.M.B. ar fi ajutat pe inculpatul P.F. să încheie un

contract fictiv, pentru ca acesta să beneficieze de deducerea TVA, știind că

astfel el se îndatorează către stat cu taxe de aproape 8 miliarde lei, doar ca

să obțină prin inculpatul P.F. un credit bancar de 3 miliarde lei, credit pe

care l-ar fi putut obține, oricum, prin propria sa societate comercială,

garantând cu biletul la ordin existent în cauză.

Evident, faptele neîntrunind

elementele constitutive ale textului penal menționat, nu se pune problema

aplicării art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte constată, de asemenea,

că este conformă dovezilor existente în dosar (acte, expertiza contabilă a

expertului T.I.) și soluția de achitare a inculpaților pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994

(pentru inculpatul P.F.) și complicitate la evaziunea fiscală, (pentru inculpatul

C.M.B.), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

Într-adevăr, așa cum rezultă din

raportul de expertiză menționat, necontestat de parchet, prin stornarea

efectuată în contabilitatea ambelor societăți comerciale, au fost anulate

actele atestând operațiuni comerciale, care nu au fost urmate de executarea

contractului, operațiune legală dispusă de organele de control financiar. Nu

s-a efectuat nici o sustragere a inculpaților de la plata taxelor și

impozitelor datorate legal, bilanțul anual reflectând realitatea operațiunilor

comerciale ale celor două societăți.

Totodată, nu toate erorile din

contabilitate au, în mod obligatoriu, un caracter penal, iar corectarea lor

este firească și necesară.

De altfel, chiar în recursul în

anulare, se susține că nu se justifică o soluție de condamnare a inculpaților

în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, întrucât infracțiunea nu există,

lipsindu-i o cerință esențială a elementului material (alin. ultim fila 9 din

recursul în anulare).

Referitor la greșita achitare a

inculpatului P.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. 2

din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte constată că, susținerile cuprinse în

recursul în anulare sunt contrare adresei nr. 559 din 3 mai 2001 a B.C.R.,

sucursala Județeană Dolj (aflată la fila 299 din dosarul de urmărire penală).

Or, din cuprinsul acestei adrese

eliberată de una dintre instituțiile autorizate să acorde, în condiții legale,

credite bancare, rezultă că acest credit în sumă de 3.000.000.000 lei acordat

de B.C.R. către SC P. SRL, (conform contractului nr. 305 din 18 octombrie

2000), a îndeplinit toate condițiile prevăzute de Legea nr. 58/1934, precum și

de Normele metodologice nr. 1/1997 ale B.C.R. SA, referitoare la persoanele

juridice îndreptățite, condițiile de acordare (garanții, scadență, ș.a.), fiind

restituit integral la 29 decembrie 2000, termenul de scadență.

Nu s-a dovedit că inculpatul P.F. ar

fi folosit creditul în alte scopuri decât în interesul societății comerciale.

Referitor la decizia instanței de

apel, nu se formulează nici o critică în recursul în anulare.

În consecință, pentru motivele

expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de

procurorul general.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în

anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 3512 din 9 decembrie 2002

a Judecătoriei Timișoara și a deciziei penale nr. 171 din 28 martie 2003 a

Tribunalului Timiș, privind pe inculpații P.F. și C.M.B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2004.