ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2008/2004

Asupra recursului în anulare de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 3512 din 9 decembrie 2002, Judecătoria Timișoara a dispus achitarea inculpatului C.M.B., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru 4 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., pentru două infracțiuni de fals prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., pentru două infracțiuni de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., același inculpat a fost achitat pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26, raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., instanța a dispus achitarea inculpatului P.F. pentru 4 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., două infracțiuni de fals, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., două infracțiuni de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., inculpatul P.F. a fost achitat pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., același inculpat a fost achitat pentru infracțiunile prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3). În dauna R.A.T. Craiova și SC R. Craiova, pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, pentru două infracțiuni prevăzută de art. 290 C. pen. Au fost respinse pretențiile civile formulate de D.G.F.P.C.F.S. Dolj – Craiova și R.A.T. Craiova. S-a constatat că S.C. R. S.R.L. Craiova nu s-a constituit parte civilă în cauză. Instanța a reținut că ambii inculpați au îndeplinit funcția de administratori astfel: inculpatul P.F. în cadrul SC P. Craiova, iar inculpatul C.M.B. la SC A.C., ambele societăți ocupându-se cu comercializarea produselor petroliere. În luna septembrie 2000, inculpatul P.F.

a luat legătura cu inculpatul C.M.B. propunându-i să-l sprijine în livrarea unor cantități de produse petroliere, scopul fiind de a acoperi obligațiile de TVA datorate de SC P. SRL Craiova. Cu acordul inculpatului C.M.B. la data de 26 septembrie 2000, SC A. Coșoveni a emis două facturi (nr. 4009129 și nr. 4898952) conform cărora această societate livra către SC P. SRL Craiova 2000 tone benzină premium, 2500 tone motorină și 285.714 kg motorină, în valoare totală de 59.499.732.220 lei și, respectiv, 3.000.088.428 lei, din care urma să se deducă TVA în valoare de 8.367.419.548 lei. Astfel, SC P. Craiova, din debitor ar fi devenit creditor față de D.G.F.P.C.F.S. Dolj. În acest sens, s-a încheiat, între cele două societăți, și un contract de vânzare – cumpărare nr. 200 din 30 septembrie 2000, având ca obiect vânzarea unor produse petroliere în valoare de59.499.732.220 lei.

Pentru cantitatea de 285.714 kg motorină, s-a întocmit un proces-verbal de custodie, prin care marfa ar fi rămas în depozitul SC A. SRL, act semnat de ambii inculpați. Ulterior pentru această cantitate de motorină s-a întocmit și o notă de recepție. În cursul cercetării penale s-a stabilit că, în realitate, nu a avut loc un transfer efectiv de produse petroliere. Totodată, factura nr. 4009129 din 26 septembrie 2000 nu a fost înscrisă în contabilitate de inculpatul C.M.B., până în luna ianuarie 2001, când în urma unui control al Gărzii Financiare Dolj, s-a corectat greșeala contabilă și a fost emisă o factură de stornare nr. 4898930 și expediată către

SC P. SRL.

În luna octombrie 2000, inculpatul P.F. a obținut de la B.C.R., sucursala Craiova, un credit în valoare de 3 miliarde lei pentru plăți furnizori, creditul fiind garantat printr-un bilet la ordin emis în aceeași lună de SC G. SRL Craiova al cărui administrator era inculpatul C.M.B. Creditul a fost folosit pentru plata facturilor nr. 4009129 și nr. 4898952, care, în realitate nu s-au mai achitat. Inculpatului P.F., printr-un alt rechizitoriu, i s-au mai reținut și alte fapte penale. Astfel, s-a reținut săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., a unei infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 și două infracțiuni de fals prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) din același cod.

S-a stabilit că, începând din vara anului 1998, acest inculpat (fost distribuitor la pompă de produse petroliere la SC I. SRL Craiova) a fost numit șef de stație distribuție produse petroliere, calitate în care urma să se ocupe de recepția mărfii, întocmirea documentelor primare și plata furnizorilor. La data de 23 decembrie 1998, SC I. SRL s-a aprovizionat de la SC A. Pitești cu cantitatea de 100.250 kg. Combustibil tip M, marfa fiind livrată în două vagoane cisternă și a fost preluată de către inculpat în stația C.F. - Cernele, care a achitat taxele de transport și a semnat scrisoarea de trăsură, întocmind nota de recepție a mărfii în numele SC I. SRL. Apoi inculpatul P.F. a întocmit factura din 30 decembrie 1998 prin care vindea aceeași cantitate de combustibil tip M (100.250 kg) către SC G.E.

SRL București, vânzare făcută cu titlu de compensare la o altă factură nr. 9245110 din 31 octombrie 1998, prin care SC I. SRL ar fi cumpărat de la SC G. SRL motorină și benzină. Inculpatul a mai completat și alte chitanțe în contul SC G. SRL care atestă primirea de diferite sume de această societate de la SC I. SRL. Parchetul reține că aceste două documente nu reflectă operațiuni comerciale reale întrucât SC G.E. SRL București nu ar fi dispus de astfel de documente conform precizărilor făcute de R.T.C. H. SA București și Administrația Financiară a sectorului 6 București. În luna ianuarie 1999, un vagon cu combustibil tip M a fost vândut ca motorină de către R.A.T. Craiova, conform facturii din 25 ianuarie 1999 în valoare de 164.561.776 lei.

Conținutul celui de al doilea vagon a fost vândut către SC R. SRL Craiova, care l-a revândut către SC P. SRL Craiova (al cărui administrator era inculpatul P.F.), la 27 ianuarie 1999. Inspectorii D.G.F. Dolj, prin actul de control, au constatat că prin aceste operațiuni inculpatul s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în sumă de 33.672.969 lei, iar SC I. SRL a dedus nelegal TVA în sumă de 56.399.068 lei și a încasat și folosit necuvenit taxa de drum ce revenea Ministerului Transporturilor în sumă de 32.860614 lei. Instanța a reținut că potrivit art. 290 C. pen., constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, doar contrafacerea scrierii ori subscrierii, ori alterarea în orice mod a unui înscris sub semnătură privată, de natură să producă consecințe juridice, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat sau îl încredințează unei alte persoane pentru a-l folosi.

Or, examinând înscrisurile (cele două facturi din 26 și respectiv 30 septembrie 2000, contractul de vânzare cumpărare din 30 septembrie 2000 și procesul-verbal de lăsare în custodie), instanța a constatat că nici unul dintre aceste acte nu este falsificat material prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii, ori alterare în orice mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 290, raportate la art. 288 alin. (1) C. pen. Se mai reține că prin dispozițiile art. 290 C. pen., a fost încriminat doar falsul material în înscrisuri sub semnătură privată, iar nu falsul intelectual. În consecință, s-a dispus achitarea ambilor inculpați pentru cele câte 4 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C. pen.), în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, combinat cu art. 289 C. pen., instanța a constatat, în baza raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul T.I., asistat de experții C.D. și A.J.

că ambele facturi (nr. 4009129 și nr. 4898952 au fost înregistrate corect în contabilitate încă din luna septembrie 2000 în evidența contabilă a SC P. SRL, iar în luna aprilie 2001, prima factură a fost înregistrată din contul 357 cu TVA deductibil în contul 4426. La sfârșitul lunii decembrie 2000 sumele au fost înregistrate în contul operațiuni în curs de clarificare, cont 473, stornându-se TVA, înregistrat ca deductibil în septembrie 2000. Asemănător s-a procedat și cu a doua factură, care a fost înregistrată în contabilitate stornată ulterior, ca urmare a nelivrării de către SC A. SRL a produselor petroliere ce făceau obiectul facturilor, până la sfârșitul anului 2000, când se închidea și evidența contabilă a anului.

Instanța a constatat că au fost respectate prevederile art. 27 din O.U.G. nr. 17/2000, corectându-se în mod corespunzător erorile, în contabilitate și emițându-se facturile fiscale corecte. În consecință, instanța a reținut că infracțiunea de evaziune fiscală reținută inculpatului P.F. și de complicitate la evaziune fiscală, reținută prin rechizitoriu inculpatului C.M.B., nu există, și a dispus achitarea ambilor inculpați în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Nu a fost reținută nici infracțiunea de uz de fals, deoarece nu s-a constatat că facturile ar fi fost falsificate material, lipsind elementele constitutive și cu privire la această infracțiune.

Având în vedere conținutul și concluziile aceluiași raport de expertiză contabilă, evidențiat mai sus, precum și actele existente la dosar, instanța nu a reținut că ar fi întrunite elementele constitutive nici ale infracțiunii de folosire a creditului societății comerciale SC P. SRL Craiova, în interesul SC A. SRL Coșoveni, credit acordat, garantat, folosit și rambursat în condițiile normelor bancare și ale Legii nr. 58/1934. Extrasele de cont, din același dosar, confirmă folosirea acestei sume pentru plata prețului unor cantități de carburanți achiziționate de la SC A. SRL. S-a reținut că inculpatul P.F. care a făcut demersurile pentru obținerea creditului nu a folosit creditul în alt scop, decât în interesul exclusiv al societății comerciale unde era angajat.

S-a mai constatat că inculpatul P.F. nu a săvârșit nici infracțiunile de înșelăciune în dauna celor două părți civile SC R. SRL Craiova și R.A.T. Craiova, întrucât nu a folosit el mijloacele frauduloase pentru inducerea în eroare a acestora, facturile fiind întocmite de alte persoane și la inițiativa acestora (martorii B.L., P.M. și B.M.), inculpatul P.F. lipsind de la stația P. și fiind înlocuit de persoanele menționate. Tot potrivit raportului de expertiză contabilă, a rezultat că singura factură întocmită de inculpat (nr. 1984456 din 30 decembrie 1998) nu numai că nu reduce taxa datorată bugetului de stat, dar chiar o majorează în mod defectuos cu suma de 42.477.930 deși prin compensare, rezulta o diferență de plată doar în sumă de 13.921.138 lei TVA de plată.

Instanța a observat că oricum nu îi profita inculpatului diferența de plată a TVA, responsabili fiind administratorii SC I. SRL, iar nu inculpatul P.F., care era doar salariat al societății. Instanța a reținut și cu privire la inculpatul C.M.B. că nu este vinovat de săvârșirea nici uneia dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, nefiind întrunite elementele constitutive ale celor 4 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. (pentru argumentele deja expuse mai sus), ale infracțiunii prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen., întemeindu-și argumentele pe concluziile raportului de expertiză contabilă, și ale infracțiunii de uz de fals (întrucât nu s-a reținut caracterul fals al actelor), pronunțând achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. Pentru infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de 26 C. pen., raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, s-a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fapta neexistând. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel D.G.F.P. a Județului Dolj, criticând soluția sub aspectul neacordării sumei cu care s-a constituit parte civilă. Prin decizia penală nr. 171/ A din 28 martie 2003, Tribunalul Timiș a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă, menținând hotărârea primei instanțe. Instanța de apel, prin decizia menționată, a considerat că nedeclarându-se apel sub aspectul laturii penale de către parchet, sentința a rămas definitivă sub aspectul achitării inculpaților, iar în baza art. 346 alin. (3) C. proc.

pen., nu se poate dispune acordarea de despăgubiri civile. Împotriva ambelor hotărâri, în baza art. 409 și a art. 410 partea I pct. 8 C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (fostă Curtea Supremă de Justiție) a declarat recurs în anulare, considerând că instanța a comis o gravă eroare de fapt, dispunând achitarea inculpaților. Astfel, se consideră că facturile și contractul de vânzare cumpărare sunt false, fictive deoarece nu au fost livrate efectiv produsele petroliere, așa încât sunt aplicabile dispozițiile art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., săvârșită în coautorat de inculpați. De asemenea, se consideră că inculpatul P.F.

a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, deoarece modalitatea înregistrării de cheltuieli nu are la bază operațiuni reale (achiziționarea de mărfuri fiind fictivă. Aceeași situație se susține că există și cu privire la inculpatul C.M.B. care nu a înregistrat în contabilitate contractul fictiv de vânzare cumpărare, pentru că ar fi devenit debitor statului cu suma de 7.981.394.220 lei, reprezentând TVA, devenind astfel complice la evaziunea fiscală săvârșită de coinculpatul P.F.

S-a mai susținut că înregistrarea ulterioară în contabilitate a acestor facturi de către ambii inculpați, nu constituie argumente pentru inexistența infracțiunilor, deoarece, stornarea a fost rezultatul unui control financiar și nu a fost rezultatul voinței inculpaților, pentru a putea invoca acest aspect în apărarea lor, faptele existând și producând deja efecte pe luna septembrie 2000. Procurorul General consideră că singurul rezultat al operațiunii de stornare (anulare) îl constituie inexistența infracțiunii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, lipsindu-i o cerință esențială a elementului material, bilanțul anual fiind corect întocmit. Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, se consideră greșită soluția de achitare, deoarece nu s-a dovedit plata efectivă cu creditul obținut de la bancă a unor operațiuni comerciale reale, iar nu fictive.

Întrucât nu s-a specificat prin contract data plății, se apreciază că s-ar fi făcut o plată nedatorată, folosindu-se cu rea credință creditul obținut. Mai mult creditul ar fi servit inculpatului C.M.B. asociat la SC G. SRL Craiova care l-a garantat cu un bilet la ordin emis de acea societate. În final, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice reținute faptelor din rechizitoriu și condamnarea inculpatului P.F. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 din Legea nr. 87/1994 și art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și a inculpatului C.M.B. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 26, raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Recursul în anulare este nefondat, pentru motivele ce urmează: Potrivit art. 290 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice. Conform art. 288 C. pen., referitor la falsul material în înscrisuri oficiale, falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau alterarea lui în orice mod de natură să producă consecințe juridice constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Înalta Curte observă că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată raportează conținutul laturii obiective a acestei fapte penale, doar la modalitățile de falsificare prevăzute în art. 288 C. pen., respectiv la falsul material, iar nu și la dispozițiile art. 289 din același cod, care se referă la falsul intelectual. Prin urmare, nu poate fi considerată infracțiune întocmirea unui înscris sub semnătură privată, dacă actul nu a fost falsificat în condițiile art. 288 C. pen., așa cum corect a argumentat instanța de fond, care a dispus achitarea ambilor inculpați pentru cele 4 infracțiuni prevăzută de art. 290 C. pen.

Totodată, nu s-a dovedit că, încă din momentul încheierii celor două facturi, a contractului de vânzare-cumpărare și a procesului verbal de lăsare în custodie, inculpații ar fi intenționat, în realitate, să nu execute contractul, pentru a beneficia de deducerea aferentă a TVA (P.F.), ori pentru a beneficia de un credit bancar obținut contrar dispozițiilor legale sau normelor bancare (C.M.B.). Este, de asemenea, absurd să se susțină că inculpatul C.M.B. ar fi ajutat pe inculpatul P.F. să încheie un contract fictiv, pentru ca acesta să beneficieze de deducerea TVA, știind că astfel el se îndatorează către stat cu taxe de aproape 8 miliarde lei, doar ca să obțină prin inculpatul P.F. un credit bancar de 3 miliarde lei, credit pe care l-ar fi putut obține, oricum, prin propria sa societate comercială, garantând cu biletul la ordin existent în cauză.

Evident, faptele neîntrunind elementele constitutive ale textului penal menționat, nu se pune problema aplicării art. 41 alin. (2) C. pen. Înalta Curte constată, de asemenea, că este conformă dovezilor existente în dosar (acte, expertiza contabilă a expertului T.I.) și soluția de achitare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 (pentru inculpatul P.F.) și complicitate la evaziunea fiscală, (pentru inculpatul C.M.B.), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există. Într-adevăr, așa cum rezultă din raportul de expertiză menționat, necontestat de parchet, prin stornarea efectuată în contabilitatea ambelor societăți comerciale, au fost anulate actele atestând operațiuni comerciale, care nu au fost urmate de executarea contractului, operațiune legală dispusă de organele de control financiar.

Nu s-a efectuat nici o sustragere a inculpaților de la plata taxelor și impozitelor datorate legal, bilanțul anual reflectând realitatea operațiunilor comerciale ale celor două societăți. Totodată, nu toate erorile din contabilitate au, în mod obligatoriu, un caracter penal, iar corectarea lor este firească și necesară. De altfel, chiar în recursul în anulare, se susține că nu se justifică o soluție de condamnare a inculpaților în baza art. 40 din Legea nr. 82/1991, întrucât infracțiunea nu există, lipsindu-i o cerință esențială a elementului material (alin. ultim fila 9 din recursul în anulare). Referitor la greșita achitare a inculpatului P.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte constată că, susținerile cuprinse în recursul în anulare sunt contrare adresei nr. 559 din 3 mai 2001 a B.C.R., sucursala Județeană Dolj (aflată la fila 299 din dosarul de urmărire penală).

Or, din cuprinsul acestei adrese eliberată de una dintre instituțiile autorizate să acorde, în condiții legale, credite bancare, rezultă că acest credit în sumă de 3.000.000.000 lei acordat de B.C.R. către SC P. SRL, (conform contractului nr. 305 din 18 octombrie 2000), a îndeplinit toate condițiile prevăzute de Legea nr. 58/1934, precum și de Normele metodologice nr. 1/1997 ale B.C.R. SA, referitoare la persoanele juridice îndreptățite, condițiile de acordare (garanții, scadență, ș.a.), fiind restituit integral la 29 decembrie 2000, termenul de scadență. Nu s-a dovedit că inculpatul P.F. ar fi folosit creditul în alte scopuri decât în interesul societății comerciale. Referitor la decizia instanței de apel, nu se formulează nici o critică în recursul în anulare.

În consecință, pentru motivele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 3512 din 9 decembrie 2002 a Judecătoriei Timișoara și a deciziei penale nr. 171 din 28 martie 2003 a Tribunalului Timiș, privind pe inculpații P.F. și C.M.B. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2004.