ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 103/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 461 din 2

septembrie 2003, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul D.S. la 2 ani și 6

luni închisoare, pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 73 lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. b) alin. (2) C.

pen.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri,

prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În luna ianuarie 2003, D.S., neavând

un domiciliu stabil, trăia pe străzile din municipiul Cluj-Napoca, împreună cu

concubina și copiii săi, dormind într-o căruță trasă de un cal, proprietate,

stabiliți în zona căii ferate de pe strada Fabricii de Zahăr. Într-un canal din

zonă, în apropiere, locuia și F.R., împreună cu nepotul său F.C., în vârstă de

13 ani.

În seara de 29 ianuarie 2003, F.R.

i-a solicitat lui D.S. să-i împrumute 100.000 lei, la refuzul acestuia

urcându-i concubina în căruță, încercând să se deplaseze cu aceasta.

D.S. a încercat să se opună, dar

F.R. și nepotul său au aruncat cu pietre după inculpat, primul aplicându-i și

lovituri cu o bâtă.

În cele din urmă inculpatul a scos

cuțitul, ca să se apere și l-a lovit în piept pe minorul F.C.

Din raportul de constatare

medico-legală rezultă că F.C. a prezentat „o plagă înțepată-tăiată la nivelul

hemitoracelui stâng penetrantă, transfixiantă cu leziuni pleuropulmonare și

secționarea arterei subclaviculare stângi, cu leziuni pleuropulmonare,

hemopneumotorace stâng, ischemie acută a membrului superior stâng și șoc

hemoragic”. S-a concluzionat că leziunile au pus în primejdie viața victimei,

salvarea sa datorându-se tratamentului medico-chirurgical calificat aplicat în

timp util.

Prima instanță a apreciat că,

inițial, inculpatul a acționat în condițiile stării de necesitate, pentru a

înlătura de la un pericol iminent un bun important al său (calul și căruța)

care reprezenta singura sa avere, dar lovind victima cu cuțitul el a depășit

limitele stării de necesitate, dându-și seama că pricinuiește urmări vădit mai

grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era îndepărtat.

Prin decizia penală

nr. 242 din 22 octombrie 2003, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, a casat sentința penală și rejudecând, a

condamnat pe inculpatul D.S. la 5 ani închisoare, pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și

art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.

Instanța de control judiciar a

motivat înlăturarea aplicării art. 73 lit. a) C. pen. (circumstanța atenuantă a

depășirii limitelor stării de necesitate) prin aceea că în cauză nu a fost

realizată situația premisă a aplicării art. 73 lit. a) C. pen., adică aceea a

stării de necesitate, în înțelesul art. 45 C. pen., bunurile inculpatului

nefiind expuse vreunui pericol iminent, acțiunea sa având ca scop de a-i da o

ripostă lui F.R., care îl lovise și nu acela al salvării atelajului. Se mai

reține că, partea vătămată nu a avut nici o contribuție materială la

declanșarea incidentului și respectiv la producerea pretinsei „stări de

necesitate”, invocate de inculpat. Faptul că victima a aruncat cu pietre în

direcția inculpatului nu poate fi considerat ca o provocare, atâta timp cât

însuși acesta a procedat în același mod aruncând cu pietre spre F.R. și partea

vătămată, la începutul conflictului.

Împotriva deciziei penale a declarat

recurs inculpatul care a solicitat reducerea pedepsei, prin menținerea pedepsei

aplicate conform sentinței penale.

Recursul este nefondat.

În raport de probele administrate,

starea de fapt și vinovăția inculpatului au fost corect reținute, iar

încadrarea juridică dată de instanța de control judiciar, este just stabilită.

În cauză nu se justifică aplicarea

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 73 lit. a) C. pen. (depășirea

limitelor stării de necesitate) și de art. 73 lit. b) C. pen. (scuza

provocării), nefiind îndeplinite condițiile stabilite de aceste texte de lege,

așa cum corect a motivat Curtea de Apel Cluj.

De asemenea, nu poate fi primită

nici cererea inculpatului D.S., de reducere a pedepsei deoarece, se constată

că, aplicându-i inculpatului o pedeapsă de 5 ani închisoare, prin acordarea

circumstanțelor atenuante, instanța de apel a ținut seama de criteriile de

individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen., luând în considerare

pericolul social deosebit de ridicat al infracțiunii comise, cât și datele

privind persoana infractorului, care în antecedente a mai fost condamnat la un

an închisoare și respectiv 5 luni închisoare, pentru săvârșirea unor

infracțiuni de furt calificat.

Pentru considerentele arătate, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, va respinge recursul declarat de inculpat

împotriva deciziei penale nr. 242 din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj,

pe care o consideră temeinică și legală.

Potrivit dispozițiilor art. 192 C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.S. împotriva deciziei penale nr. 242 din 22 octombrie

2003 a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 30 ianuarie 2003 la 9 ianuarie

2004.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

ianuarie 2004.