ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3755/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 113 din 4 februarie 2003, în baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.V. la 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Conform art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. Conform art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 3 aprilie 2002, la zi.

A constatat că partea vătămată A.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 111 C. pen., raportat la art. 118 lit. b) din același cod, a confiscat cuțitul corp delict, depus la Camera de Corpuri delicte a I.P.J. Ilfov. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut că la data de 2 aprilie 2002, inculpatul l-a ucis pe A.G., înjunghiindu-l cu un cuțit în zona hemitoracelui stâng. Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul Z.V. În această cale de atac, parchetul a criticat sentința cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate și omisiunea aplicării dispozițiilor art. 116 C. pen.

Totodată, s-a solicitat îndreptarea mai multor greșeli, în sensul că deși în minută sunt reținute corect dispozițiile legale relative la pedeapsa complimentară a degradării militare, la interzicerea unor drepturi și la confiscare, în dispozitiv s-au produs erori de dactilografiere, ce pot fi remediate pe calea apelului. În apelul inculpatului s-a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea pedepsei. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 231 din 6 mai 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința și în baza dispozițiilor art. 116 C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a se afla în București, pe timp de 5 ani.

Prin aceeași hotărâre s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței. Nemulțumit și de această din urmă hotărâre, în termenul legal, inculpatul Z.V. a declarat recurs, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate prin nereținerea circumstanței atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de materialul probator existent la dosar și a încadrat fapta comisă de inculpat în textul de lege corespunzător. Referitor la solicitarea de a se reține în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării se constată că nu este întemeiată, din moment ce din nici o probă de la dosar nu rezultă că victima ar fi avut un comportament de natură să producă în psihicul său o puternică tulburare sub imperiul căreia să fi acționat.

Dimpotrivă, așa cum a arătat și instanța de apel, din probele administrate în cauză, rezultă că relațiile dintre inculpat și victimă erau tensionate datorită faptului că soția victimei întreținea raporturi sexuale cu inculpatul, care locuia împreună cu cei doi soți și că inculpatul o agresa adesea pe victimă. Împrejurarea că victima i-a cerut să plece din casă nu putea determina o asemenea tulburare sau emoție, încât inculpatul să nu mai găsească altă cale de a replica victimei, decât prin lovirea cu cuțitul. Prin urmare, neexistând temeiuri care să justifice existența stării de provocare, critica inculpatului de a se reține în favoarea sa dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi primită.

Nici solicitarea reducerii pedepsei nu poate fi primită având în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei, se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Raportând cauzei aceste dispoziții legale, se reține că în procesul individualizării pedepsei, instanțele au considerat pericolul social concret al faptei, acesta fiind grav întrucât s-a adus atingere vieții, împrejurările în care a fost săvârșită, pe fondul deselor certuri cu victima cu care locuia de circa 6 ani, dar și persoana făptuitorului, temperamentul său impulsiv.

Ca atare, pedeapsa aplicată, de 12 ani închisoare răspunde și scopului său, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat nefiind fondat, va fi respins ca atare, se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 3 aprilie 2002, la 16 septembrie 2003, iar în baza prevederilor art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.V. împotriva deciziei penale nr. 231 din 6 mai 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 3 aprilie 2002, la 16 septembrie 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 16 septembrie 2003.