ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 31 din 27

iunie 2002, Tribunalul Covasna l-a condamnat pe inculpatul S.L. la 6 ani

închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174

C. pen.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut în fapt că în ziua de 7 ianuarie 2002, inculpatul S.L. a

încercat să o ucidă pe concubina sa V.E., căreia i-a aplicat mai multe lovituri

în cap cu un corp contondent, a strangulat-o cu un cordon și i-a cufundat capul

în apa din cada din baie, victima fiind salvată la intervenția fiului acesteia,

C.Z.

Din raportul medico-legal întocmit

de Serviciul de Medicină Legală S.G. rezultă că în urma agresiunii comise de inculpat,

partea vătămată a suferit mai multe leziuni la nivelul capului, produse prin

lovire cu un corp contondent și leziuni la nivelul gâtului, produse prin

comprimare cu un cordon.

Prin decizia penală nr. 204/ Ap din

2 octombrie 2002, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Covasna, împotriva sentinței primei instanțe, pe care a

desființat-o în parte, respectiv în ceea ce privește durata pedepsei principale

aplicate și omisiunea aplicării art. 113 C. pen. și rejudecând cauza, a majorat

pedeapsa principală de la 6 ani la 8 ani închisoare și a dispus obligarea

inculpatului, în conformitate cu art. 113 C. pen., la tratament medical până la

însănătoșire.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs inculpatul S.L., care a solicitat desființarea hotărârii

atacate susținând că fapta trebuia să fie încadrată în prevederile art. 181 C.

pen. și nu în dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 C. pen., iar în subsidiar,

micșorarea pedepsei, prin recunoașterea în favoarea sa a unor circumstanțe

atenuante, precum și prin luarea în considerare a pericolului real al faptei

comise.

Recursul nu este fondat.

Din probele administrate rezultă că

inculpatul S.L. și partea vătămată trăiau în concubinaj din anul 1990 și că în

timp, relațiilor lor se deterioraseră datorită geloziei inculpatului,precum și

din cauza unor neînțelegeri de ordin material. În anul 2001, partea vătămată V.E.

i-a interzis inculpatului să mai locuiască în apartamentul ei, dar a continuat

să se întâlnească sporadic cu inculpatul. S-a creat astfel o stare de tensiune,

pe fondul căreia, la data de 7 ianuarie 2002, inculpatul S.L. i-a cerut părții

vătămate să aibă o discuție cu el în locuința acesteia, iar după o lungă

încercare a inculpatului de a o convinge să reia relațiile de concubinaj și

față de refuzul hotărât al acesteia, inculpatul a comis actele de violență descrise

în considerentele sentinței primei instanțe.

Ținând seama de modul în care a

acționat inculpatul, se constată că acesta a urmărit uciderea părții vătămate –

prin strangulare – și că intenția inculpatului nu s-a finalizat pe de o parte,

ca urmare a rezistenței opuse de partea vătămată, iar pe de altă parte, ca

urmare a intervenției fiului părții vătămate, C.Z., care l-a imobilizat pe inculpat

în momentul în care acesta o cufunda pe concubina sa cu capul în apa căzii de

baie. Curtea Supremă de Justiție reține, așadar, că fapta inculpatului a fost

încadrată corect în prevederile art. 20 raportat la art. 174 C. pen., nefiind

întrunite condițiile prevăzute de lege pentru schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.

În ceea ce privește motivul de

recurs, prin care se solicită micșorarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea

reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. (1) C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale

codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de

pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cauză, se constată că instanța de

apel a făcut o corectă aplicare a dispoziției legale citate, ținând seama de pericolul

social ridicat al infracțiunii comise și că pedeapsa stabilită corespunde

scopului preventiv și educativ prevăzut de lege, nefiind cazul să fie

micșorată.

Urmează în consecință, ca recursul

declarat de inculpatul S.L. să fie respins, cu obligarea recurentului la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.L. împotriva deciziei penale nr. 204/ Ap din 2

octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 11 ianuarie 2002 la 31 ianuarie

2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 ianuarie 2003.