ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 686/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 686/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Decizia nr.686 Dosar nr.4786/2002 S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații P.T. și M.A.S. împotriva deciziei penale nr.397 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova. S-au prezentat recurenții inculpați, aflați în stare arest, asistați de avocat P.S., apărător desemnat din oficiu . A lipsit intimata partea civilă P.M. Procedura de citare a fost îndeplinită. Procurorul a susținut motivele de recurs, astfel cum au fost formulate în scris și depuse la dosar, solicitând admiterea lui ,casarea hotărârilor și prin aplicarea art.75 lit.d din Codul penal inculpatului M.A.S., să se dispună majorarea pedepsei aplicate.
Apărătorul inculpaților a solicitat admiterea recursurilor declarate de aceștia, casarea hotărârilor și în principal, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina lor, în infracțiunea de vătămare corporală , prevăzută de art.181 alin.1 din Codul penal , și aplicarea unor pedepse în limitele prevăzute de acest text de lege incriminator. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate inculpaților. Procurorul, cu privire la recursurile declarate de inculpați a pus concluzii de respingerea lor ca nefondate. Inculpații P.T. și M.A.S., în ultimul cuvânt, au arătat că lasă soluția la aprecierea curții. C U R T E A Asupra recursurilor de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.29 din 19 februarie 2002 a Tribunalului Olt, inculpații : M.A.S.
și P.T., au fost condamnați, primul inculpat la 7 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor înscrise în art.64 lit.a și b Cod penal iar secundul inculpat la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea acelorași drepturi , pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art.20 raportat la art.174,175 lit.i Cod penal , cu aplicarea pentru inculpatul P.T. și a prevederilor art.37 lit.b din Codul penal. Totodată tribunalul a menținut starea de arest a inculpaților , a dedus din pedepse durata arestării preventive a acestora de la 11 octombrie 2001 la zi și i-a obligat , în solidar, la 2.574.649 lei către Spitalul Județean Slatina, cheltuieli de spitalizare, la 25.000.000 lei daune morale și 5.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă Popescu Marian precum și la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărâ astfel, tribunalul a reținut în fapt următoarele : In dosarul penal nr.3388/2001 al Judecătoriei Slatina, inculpatul M.A.S., chemat în judecată de partea vătămată D.M. a fost condamnat la 6.000.000 lei amendă , prin sentința penală nr.1016 din 19 iunie 2001 pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, urmare printre alte probe, și a declarației martorului P.M. Înainte de a fi audiat ca martor,inculpatul l-a amenințat pe martor, că dacă va face declarații defavorabile îl va omorî. Ulterior condamnării sale, inculpatul M.A.S. , a luat hotărârea de a se răzbuna pe martorul P.M. , în care sens , în ziua de 10 iunie 2001 , în înțelegere și cu inculpatul P.T.
înarmați cu o furcă și o bâtă, l-au așteptat pe șoseaua din apropierea unui bar, din localitate și l-au lovit în zona capului și spate, doborându-l la pământ. Inculpații au continuat să-i aplice lovituri și întrucât la strigătele părții vătămate au ieșit din bufet mai mulți săteni care s-au îndreptat să o apere, au părăsit locul faptei. În urma agresiunii partea vătămată P.M. a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă contuză scalp parietal, fracturi costale și comoție cerebrală, salvarea vieții acesteia datorându-se intervenției chirurgicale. Prin decizia penală nr.397 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova,s-au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt ( prin care se solicita majorarea pedepselor și aplicarea față de inculpatul M.A.S.
a circumstanței agravante prevăzută de art.75 lit.d din Codul penal ) , și de către inculpați ( care au solicitat reducerea pedepselor). Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpații. În recursul declarat de parchet se susține că față de inculpatul M.A.S. se impune a se aplica și circumstanța agravantă prevăzută de art.75 lit.d din Codul penal întrucât a comis fapta în scop de răzbunare, deci din motive josnice, și în raport de poziția nesinceră a acestuia din cursul procesului se impunea stabilirea unei pedepse mai severe, temeiuri de casare prevăzute de art.38579 pct.14 și 17 Cod procedură penală. Inculpații prin apărătorul lor au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art.181 din Codul penal , întrucât nu au acționat cu intenția de omor și în subsidiar, reducerea pedepselor, pe care le consideră prea severe.
Recursul declarat de parchet este fondat iar recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că instanțele , întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit și reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpaților și de asemenea au dat o încadrare corespunzătoare în tentativă la infracțiunea de omor calificat comisă. După cum s-a mai arătat cu ocazia expunerii stării de fapt, inculpații înarmați cu obiecte contondente dure, periculoase pentru viață, și anume un ciomag și o furcă, au aplicat, repetat, părții vătămate, lovituri asupra unor zone vitale (cap și torace) ,producându-i un traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă contuză scalp parietal stâng, comoție cerebrală precum și fracturi costale, iar pentru salvarea vieții acesteia a fost necesară internarea în spital și efectuarea unei intervenții chirurgicale.
Prin urmare, inculpații au acționat cu intenție de omor și deci încadrarea juridică reținută, în tentativă la infracțiunea de omor calificat este corectă astfel că nu sunt întemeiate criticile. Reținând însă că inculpatul M.A.S. a comis fapta cu scopul de a se răzbuna pe partea vătămată care într-o altă cauză privind o infracțiune de violență comisă de acest inculpat, a depus mărturie defavorabilă lui, instanțele aveau suficiente temeiuri să rețină circumstanța agravantă prevăzută de art.75 lit.d din Codul penal întrucât scopul răzbunării constituie un motiv josnic. În consecință, în ce-l privește pe inculpatul M.A.S. se va admite recursul declarat de procuror , se vor casa hotărârile pronunțate în cauză sub aspectul invederat și prin aplicarea prevederilor art.75 lit.d Cod penal, se va majora și pedeapsa închisorii aplicată.
Totodată recursurile inculpaților urmează a se respinge ca nefondate,întrucât nici cererea de reducere a pedepselor nu este întemeiată în raport de gradul de pericol social deosebit al infracțiunii comise și persoanei acestora , inculpatul P.T. fiind recidivist iar inculpatul M.A.S. a comis fapta în condiții agravante. Din pedepsele aplicate se va deduce arestarea preventivă a inculpaților iar aceștia vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E : Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr.397 din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Craiova, privind pe inculpatul M.A.S. Casează decizia atacată și sentința penală nr.29 din 19 februarie 2002 a Tribunalului Olt, numai cu privire la inculpatul M.A.S., referitor la neaplicarea prevederilor art.75 lit.d din Codul penal. Modifică pedeapsa aplicată inculpatului M.A.S. pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.20 raportat la art.174, 175 lit.i din Codul penal, în sensul că prin aplicarea și a prevederilor art.75 lit.d din Codul penal, o majorează de la 7 ani și 6 luni închisoare, la 10 ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.A.S. și P.T. împotriva deciziei sus-menționate. Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 11 octombrie 2001 la 12 februarie 2003, pentru ambii inculpați. Obligă pe recurenții inculpați la plata sumei de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reptrezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.