ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1285/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 102 din 19

septembrie 2002, a Tribunalului Călărași, pronunțată în dosarul nr. 468/2003,

inculpatul S.F. a fost condamnat, în baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen. (patru fapte), la câte 8 ani închisoare,

pentru fiecare faptă.

Pentru participarea la săvârșirea

aceleiași fapte, în stare de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în

cauză a fost condamnat și inculpatul S.S.L. la 8 ani și 6 luni închisoare,

pentru fiecare faptă.

În baza art. 33 – art. 34 C. pen.,

s-a dispus ca inculpatul să execute 8 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea

art. 71 – art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpaților și s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pe o

perioadă de 30 de zile, pentru fiecare, de la 20 septembrie 2003 la 19

octombrie 2003, inclusiv.

A fost computată, în mod

corespunzător, prevenția.

S-a luat act că părțile vătămate nu

s-au constituit părți civile.

Au fost obligați inculpații, în

solidar, la plata sumei de 250.000 lei către M.T., cumpărător de bună credință.

Au fost obligați inculpații să

suporte plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, pe baza probelor administrate, că cei doi inculpați în ziua de 20 mai

2003, prin întrebuințare de violențe, amenințări, constrângere fizică și

psihică, au deposedat, prin acțiuni distincte, pe numiții B.Șt., de un telefon

mobil și suma de 10.000 lei, pe M.C. de un pachet de țigări Viceroy și pe R.M.

de suma de 10.000 lei, în timp ce se aflau în cimitirul militar din zona de

nord a municipiului Călărași.

Împotriva acestei sentințe penale

inculpatul S.F. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie cu motivarea că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracțiunile de tâlhărie (4

fapte), pentru care a fost trimis în judecată, în infracțiunea de furt

calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin.

(1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pe de o

parte, iar pe de altă parte, că i s-au aplicat pedepse prea aspre, în raport cu

circumstanțele reale ale comiterii faptelor și cu circumstanțele lui personale.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului reținând că faptele de

deposedare au fost săvârșite prin întrebuințare de violență, inculpații

acționând în mod distinct asupra a patru părți vătămate.

În ce privește individualizarea

pedepselor s-a apreciat că prima instanță a avut în vedere pericolul social

concret al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru

infracțiunile de tâlhărie comise, dar și datele ce caracterizează persoana

inculpatului apelant, elemente care au condus la concluzia că pedepsele

aplicate au fost corect individualizate.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de inculpatul S.F. care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, susținând în esență, aceleași critici din apel, respectiv greșita

încadrare juridică a faptelor sale în infracțiunile de tâlhărie și greșita

individualizare a pedepselor.

Susține recurentul, prin apărătorul

său că încadrarea juridică corectă a faptelor pe care le-a săvârșit este cea de

furt calificat, sens în care solicită schimbarea încadrării juridice și

aplicarea unei pedepse corespunzătoare care să țină seama de circumstanțele

reale și personale.

Recursul nu este întemeiat.

Din probele administrate în cauză,

rezultă că inculpații în momentul în care au deposedat părțile vătămate le-au

amenințat pe acestea că le vor lovi, recurentul fiind cel care a mânuit o bară

de metal lungă de 30 cm pe care o avea la vedere asupra sa.

Așa fiind, deposedarea victimelor

prin amenințare constituie o modalitate de realizare, pe lângă acțiunea

principală, de însușire a bunurilor, a celeilalte componente a laturii

obiective a infracțiunii de tâlhărie.

Ca urmare faptele inculpatului de a

determina victimele, prin amenințare să-i dea sume de bani și bunuri, pe care

le-a însușit, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de

tâlhărie, așa cum corect au reținut instanțele și nu ale infracțiunii de furt

calificat în formă continuată cum susține fără temei recurentul.

Referitor la pedepsele aplicate,

Curtea constată că instanțele, la individualizarea acestora au ținut seama de

toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume, de pericolul social

concret, de limitele de pedeapsă prevăzute în textul incriminator, de

împrejurările în care s-au săvârșit faptele, dar și de datele ce caracterizează

persoana inculpatului orientându-se spre pedepse just individualizate a căror

redozare nu se justifică.

Pentru aceste considerente recursul

declarat de inculpat apare ca nefondat, astfel încât Curtea constatând că în

cauză nu sunt nici motive de casare care analizate din oficiu în limitele

prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să ducă la

desființarea hotărârii atacate, va respinge ca neîntemeiat recursul potrivit

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 616 din 16 octombrie

2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 22 mai 2002 până la

4 martie 2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

martie 2004.