ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3423/2004

Decizia nr. 3423 Dosar nr. 2571/2003 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 iunie 2002, E.M. Lonea a chemat în judecată pe Primarul orașului Petrila cerând anularea dispoziției nr. 809 din 10 mai 2002 prin care pârâta i-a respins cererea de restituire în natură a terenului de 7.034,40 mp, identic cu p.t. nr. 2511, 2512/1, 2512/2, 2512/3, 2519, 1520 din C.F.2053 Petrila. Totodată, a solicitat să se constate că imobilul din litigiu este proprietatea sa, iar pârâta să fie obligată să i-l restituie în natură sau prin echivalent, în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (2), art. 3, art. 9 și art. 36 din Legea nr. 10/2001. Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 1597 din 14 februarie 2003 a respins acțiunea, ca nefondată.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, prin decizia nr.169d din 27 februarie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantei, cu motivarea că terenul din litigiu a fost preluat de stat în baza Legii nr. 119/1948 de la S.A.R. Petroșani, dar că reclamanta nu este îndreptățită, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului în natură sau prin echivalent. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că este succesoarea în drepturi a fostei S.A.R. Petroșani, astfel încât are beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Drept urmare, soluția pronunțată fiind nemotivată și în contradicție cu legea și dovezile administrate în cauză, se impune a fi reformată.

Întrucât acțiunea a fost introdusă anterior O.U.G. nr. 184/2002, a solicitat admiterea ei, așa cum a fost formulată. Recursul este nefondat pentru un motiv de ordine publică, invocat din oficiu și pus în dezbaterea părților, după cum urmează. Potrivit reglementărilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, introduse prin O.U.G. nr. 184/2002 (publicată în M. Of., partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002), companiile/societățile naționale nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul acestei legi. Pct. 3.3 alin. final din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2001 (publicate în M. Of., p. I, nr. 324 din 14 mai 2003), prevăd că în cazul în care există notificări formulate de astfel de persoane juridice, ele vor fi respinse, ca inadmisibile.

Incontestabil, în pricina de față, acțiunea, fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost promovată de o subdiviziune cu personalitate juridică a unei companii naționale, referitor la care, de primă importanță, se cere a se ști dacă-i sunt aplicabile reglementările legale menționate. Acest lucru deoarece art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 succede notificării și cererii introductive de instanță. Răspunsul afirmativ se impune indiferent dacă textul art. 3 alin. (2) este privit ca o normă interpretativă sau caracterizat ca dispoziție a unei legi noi. În primul caz, textul fiind rezultatul unei interpretări oficiale autentice, se integrează Legii nr. 10/2001 și, în condițiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, are aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate.

În al doilea, apare indubitabil că, vizând satisfacerea unor interese de ordine publică, textul dă efecte de viitor (facta futura) unor raporturi juridice trecute (stări de fapt durabile în timp), ceea ce înseamnă că pentru unitate și obligativitate generală (pentru toți) este de imediată aplicare. Ca atare, împotriva ordinii publice nu poate prevala ideea că accesul companiilor/societăților naționale la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 ar fi condiționat de momentul notificării deținătorului bunului sau al sesizării instanței de judecată. Un asemenea criteriu legea nu-l prevede, iar prin consecințe, ar fi discriminatoriu și, ca atare, inadmisibil. De altfel pct. 33 din Norme, dezvoltând rațiunea excepțiilor instituite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fundamentează inadmisibilitatea pe existența altor căi și mijloace de reglementare a problemelor de proprietate ale persoanelor juridice exceptate.

Așa fiind, se impune respingerea recursului cu substituirea motivării în sensul considerentelor de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta E.M. Lonea împotriva deciziei nr. 169 A din 27 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2004.