ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.03.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1779/2004

HOTĂRÂRE
05.03.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1779/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 13 iunie 2002, E.M. Petrila, a chemat în

judecată pe Primăria orașului Petrila, cerând anularea dispoziției nr. 755 din

30 aprilie 2002, prin care pârâta i-a respins cererea de restituire în natură a

terenului în suprafață de 2718 m.p., identificat cu pct. nr. 7073, situat în

Petrila, Coasta Boutei, din C.F. nr. 580 Petroșani. Totodată, a solicitat să se

constate că imobilul din litigiu este proprietatea sa, iar pârâta să fie

obligată să i-l restituie în natură sau prin echivalent, în condițiile

prevăzute de art. 1 alin. (2), (3), (9) și art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr.

1918/2002 din 14 noiembrie 2002, a respins acțiunea, ca nefondată.

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, prin

decizia nr. 83/A/2003 din 6 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul

reclamantei, cu motivarea că terenul din litigiu a fost preluat de stat în baza

Legii nr. 119/1948, de la S.A.R. Petroșani, dar că reclamanta nu este

îndreptățită, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului

în natură sau prin echivalent.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat

recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C.

proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că este succesoarea în

drepturi a fostei S.A.R. Petroșani, astfel încât are beneficiul măsurilor

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Drept urmare, soluția pronunțată

fiind nemotivată și în contradicție cu legea și dovezile administrate, în

cauză, se impune a fi reformată. Întrucât acțiunea a fost introdusă anterior

O.U.G. nr. 184/2002, a solicitat admiterea ei, așa cum a fost formulată.

Recursul este nefondat.

Potrivit reglementărilor cuprinse în art. 3 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, introduse prin O.U.G. nr. 184/2002 (publicată în

Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002),

companiile/societățile naționale nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu

fac obiectul acestei legi. Pct. 3.3 alin. final din normele de aplicare a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2001 (publicate în Monitorul Oficial al

României, p. I, nr. 324 din 14 mai 2003), prevăd că, în cazul în care există

notificări formulate de astfel de persoane juridice, ele vor fi respinse, ca

inadmisibile.

Incontestabil, în pricina de față, acțiunea, fondată

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost promovată de o subdiviziune cu

personalitate juridică a unei companii naționale, referitor la care, de primă

importanță, se cere a se ști dacă-i sunt aplicabile reglementările legale

menționate. Acest lucru, deoarece art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

succede notificării și cererii introductive de instanță.

Răspunsul afirmativ se impune, indiferent dacă textul

art. 3 alin. (2) este privit ca o normă interpretativă sau caracterizat ca

dispoziție a unei legi noi. În primul caz, textul, fiind rezultatul unei

interpretări oficiale autentice, se integrează Legii nr. 10/2001, și, în

condițiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, are

aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate. În al

doilea, apare indubitabil, că, vizând satisfacerea unor interese de ordine

publică, textul dă efecte de viitor (

facta futura

) unor raporturi

juridice trecute (stări de fapt durabile în timp), ceea ce înseamnă că, pentru

unitate și obligativitate generală (pentru toți), este de imediată aplicare.

Ca atare, împotriva ordinii publice, nu poate prevala

ideea că accesul companiilor/societăților naționale la procedura prevăzută de

Legea nr. 10/2001, ar fi condiționat de momentul notificării deținătorului

bunului sau al sesizării instanței de judecată. Un asemenea criteriu legea nu-l

prevede, iar, prin consecințe, ar fi discriminatoriu și, ca atare, inadmisibil.

De altfel, pct. 33 din norme, dezvoltând rațiunea excepțiilor instituite prin art.

3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fundamentează inadmisibilitatea pe existența

altor căi și mijloace de reglementare, a problemelor de proprietate ale

persoanelor juridice exceptate.

Așa fiind, se impune respingerea recursului cu

substituirea motivării, în sensul considerentelor de mai sus.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta, E.M. Petrila, împotriva deciziei nr. 83/A din 6 februarie 2003, a

Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-05
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1775/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 iunie 2002, reclamanta, E.M. Petrila, a chemat în judecată pe Primăria orașului Petrila, cerând anularea dispoziției nr. 789 din 30 aprilie
ÎCCJ 2004-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1777/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 13 iunie 2002, E.M. Petrila a chemat în judecată Primăria Municipiului Petrila cerând anularea dispoziției nr. 776 din 30 aprilie 2002 prin car
ÎCCJ 2004-03-05
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1783/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 iunie 2002, reclamanta, E.M. Petrila, a chemat în judecată pe Primăria orașului Petrila, cerând anularea dispoziției nr. 757 din 30 aprilie
ÎCCJ 2004-05-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3419/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 26 iunie 2002 reclamanta C.N.H. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria orașului Petroșani cerând anularea dispoziției nr. 1537 din 22 mai
ÎCCJ 2004-05-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3423/2004
Decizia nr. 3423 Dosar nr. 2571/2003 Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 11 iunie 2002, E.M. Lonea a chemat în judecată pe Primarul orașului Petrila cerând anularea dispoziției nr
Sursă