ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1783/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1783/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 iunie 2002, reclamanta, E.M. Petrila, a chemat în judecată pe Primăria orașului Petrila, cerând anularea dispoziției nr. 757 din 30 aprilie 2002, prin care pârâta i-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 18285,2 mp, identificat cu p.t. nr. 7648/1, 7647/1, situat în Petrila – Lunca din C.F. nr. 406 Petrila. Totodată, a solicitat să se constate că imobilul din litigiu este proprietatea sa, iar pârâta să fie obligată să i-l restituie în natură sau prin echivalent, în condițiile prevăzute de art. 1 alin. (2) și art. 3, 9 și 36 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 1919/2002 din 14 noiembrie 2002, a respins acțiunea ca nefondată.
Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 76/A/2003 din 6 februarie 2003, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu motivarea că terenul din litigiu a fost preluat de stat în baza Legii nr. 119/1948 de la Societatea Anonimă Română Petroșani, dar că reclamanta nu este îndreptățită, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului în natură sau prin echivalent.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că este succesoarea în drepturi a fostei Societăți Anonime Române Petroșani, astfel încât are beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Drept urmare, soluția pronunțată, fiind nemotivată și în contradicție cu legea și dovezile administrate în cauză, se impune a fi reformată. Întrucât acțiunea a fost introdusă anterior O.U.G. nr. 184/2002, a solicitat admiterea ei, așa cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Potrivit reglementărilor cuprinse în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, introduse prin O.U.G. nr. 184/2002 (publicată în M. Of., partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002) companiile/societățile naționale nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac obiectul acestei legi. Pct. 3.3. alin. final din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2001 (publicate în M. Of., partea I, nr. 324 din 14 mai 2003), prevăd că, în cazul în care există notificări formulate de astfel de persoane juridice, ele vor fi respinse ca inadmisibile.
Incontestabil în pricina de față, acțiunea, fondată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a fost promovată de o subdiviziune cu personalitate juridică a unei companii naționale, referitor la care, de primă importanță, se cere a se ști dacă-i sunt aplicabile reglementările legale menționate. Acest lucru, deoarece art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, succede notificării și cererii introductive de instanță.
Răspunsul afirmativ se impune indiferent dacă textul art. 3 alin. (2) este privit ca o normă interpretativă sau caracterizat ca dispoziție a unei legi noi. În primul caz, textul fiind rezultatul unei interpretări oficiale autentice, se integrează Legii nr. 10/2001 și, în condițiile generale ale puterii obligatorii a normelor juridice, are aplicabilitate de la data intrării în vigoare a legii interpretate. În al doilea, apare indubitabil că, vizând satisfacerea unor interese de ordine publică, textul dă efecte de viitor
(facta futura)
unor raporturi juridice trecute (stări de fapt durabile în timp), ceea ce înseamnă că, pentru unitate și obligativitate generală (pentru toți), este de imediată aplicare.
Ca atare, împotriva ordinii publice nu poate prevala ideea că accesul companiilor/societăților naționale la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 ar fi condiționat de momentul notificării deținătorului bunului sau al sesizării instanței de judecată. Un asemenea criteriu, legea nu-l prevede, iar prin consecințe ar fi discriminatoriu și, ca atare, inadmisibil. De altfel pct. 33 din Norme, dezvoltând rațiunea excepțiilor instituite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fundamentează inadmisibilitatea pe existența altor căi și mijloace de reglementare a problemelor de proprietate ale persoanelor juridice exceptate.
Așa fiind, se impune respingerea recursului, cu substituirea motivării, în sensul considerentelor de mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta, E.M. Petrila, împotriva deciziei nr. 76/A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 martie 2004.