ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.03.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2004

HOTĂRÂRE
16.03.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 193 din 16

iunie 2003, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis în parte acțiunea introdusă de S.C., în contradictoriu

cu Casa Județeană de Pensii Mureș și a constatat că în perioada 31 august 1943

– 6 martie 1945, reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000.

Pe cale de consecință a fost

obligată pârâta să acorde reclamantului, drepturile prevăzute în art. 2 al

aceluiași act normativ, începând cu data de 1 ianuarie 2003.

Instanța a reținut că datorită

aplicării Dictatului de la Viena, reclamantul S.C. și părinții săi au fost

nevoiți să se refugieze din municipiul Târgu Mureș, unde domiciliau, în comuna

Răcăciuni, județul Bacău. Ei au revenit după terminarea războiului, inițial, în

comuna Iernut, iar ulterior, la Târgu Mureș.

S-a apreciat, totodată, că întrucât

la 31 august 1943, reclamantul era elev al școlii tehnice de băieți din comuna

Răcăciuni, drepturile pretinse sunt cuvenite doar cu începere de la această

dată.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul S.C.

Recurentul a susținut că în mod

eronat prima instanță a admis în parte acțiunea, deoarece în realitate,

refugiul întregii sale familii din Ardealul de Nord, datorat unor acte de persecuție

pentru motive etnice, a început din anul 1940 și s-a sfârșit abia după

eliberarea teritoriului ocupat de trupele hortyste.

În sprijinul acestei afirmații, el a

anexat în dosarul de recurs, un act nou, anume xerocopia foii matricole

eliberată de Școala Tehnică Industrială de Băieți din Bacău.

Înscrisul autentic atestă faptul că

elevul S.C. a promovat examenul de admitere în clasa I-a, anul 1940 și a urmat

cursurile, inclusiv în anul școlar 1943 - 1944, în cadrul Gimnaziului industrial

Răcăciuni și respectiv, al Școlii tehnice industriale gradul I Bacău.

Având în vedere această împrejurare,

necunoscută primei instanțe, căreia nu-i fusese prezentată și foaia matricolă,

se impune admiterea recursului.

Ca atare, urmează a fi modificată

sentința, iar în fond, admisă acțiunea, cu consecința anulării hotărârii nr. 1904

din 12 martie 2003, emisă de pârâtă și obligării acesteia să acorde

reclamantului, drepturile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945,

începând de la data de 1 ianuarie 2003.

Admite recursul declarat de S.C.

împotriva sentinței nr. 193 din 16 iunie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și în fond,

admite acțiunea formulată de reclamantul S.C.

Anulează hotărârea nr. 1904 din 2003,

emisă de Casa Județeană de Pensii Mureș și obligă pârâta să acorde reclamantei,

drepturile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6

septembrie 1940 – 6 martie 1945, începând cu data de 1 ianuarie 2003.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-09-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2811/2003
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 58, pronunțată la data de 10 martie 2003 în dosarul nr. 102372002/CCA, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis
ÎCCJ 2004-10-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7590/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 ianuarie 2004, reclamantul L.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 128
ÎCCJ 2003-09-25
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2809/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 39 din 17 februarie 2003, a admis acțiunea reclamantei B.O. și, pe c
ÎCCJ 2005-02-15
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 939/2005
în loc de 1 octombrie 1940. Pentru a se suplimenta probațiunea și a se stabili cu certitudine data la care familia reclamantului și-a schimbat domiciliul și dacă schimbarea acestuia a fost determinată de persecuții etnice, cauza a fost trim
ÎCCJ 2006-04-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1118/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 14 septembrie 2005, reclamanta H.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărâri
Sursă